Ei au acces la conducătorii de triburi intelectuale și muncitorești de astăzi, cărora le prezintă prezicerile lor, le tălmăcesc semnele timpurilor, dar nu se mai adună în jurul cazanelor, nu mai aruncă oasele și nici nu mai caută în măruntaiele unei capre, nu mai au ierburi miraculoase, ci deschid tratatele însemnate cu orice e oarecum asemănător cu ceea ce în trecut s-a petrecut în trecut oarecum altfel… Nu îți ghicesc nici în cărți, nici în cafea, nici în palmă, nici în lună, nici în stele, ci în teorie economică, în macroeconomie, în teorie fiscală și teorie monetară, pline toate de parabole, cu care ar trebui să se echivaleze continuu prezentul, numai că nu o face niciodată sau niciodată întocmai.
Precum în vremurile străvechi ale vrăjitoriei, mantra de zeci de ani este că, deși prezicerile și predicțiile experților nu s-au adeverit, ceea ce s-a întâmplat în realitate este că nu s-au împlinit condițiile pentru ca acestea să se adeverească. Ori oamenii nu au crezut destul în zeul lor, Banul, nu s-au rugat îndestul Lui, împrumutând și consumând, ori El le pedepsește păcatele săvârșite cu voie sau fără de voie de a nu fi ascultat poruncile: să nu ai alți Dumnezei în afară de mine, să nu te închini lor, ucide, precurvește, fură, nu mă interesează, dar produ și consumă! Oricum, pentru ca (ne)bunul zeu, Banul, să-și întoarcă față din nou către ei, trebuie îndeplinite riguros nenumărate ritualuri de sacrificiu și de oferire de ofrande. În primul caz, tăieri de cheltuieli sociale, în ce de-al doilea, ajutoare de stat pentru bănci și corporații. Atunci când predicțiile lor nu se împlinesc, vrăjitorii moderni cer sacrificii umane și ofrande zeului, pentru a-l îmbuna. Aceasta este întotdeauna soluția.
Americanii au făcut niște studii despre care nu o să auziți prea multe și au inventariat predicțiile experților din mai multe perioade raportându-le la realitatea reflectată în indicatori. Concluzia lor venită din trecut și pentru viitor nu a putut fi decât una singură: șansele ca predicțiile economiștilor să se adeverească sunt de 50%. 50%!!! Adică mai bine dai cu banul decât să asculți un economist vorbindu-ți despre viitor, să facă lucru cu care se îndeletnicește cel mai mult. Mai bine te duci la vrăjitoare. Au expertiză mai bună asupra viitorului, pentru că ele măcar numai despre asta vorbesc, și explică și pe înțelesul orișicui.
50%!!!La acest moment al acestei adevărate ”analize economice” pare fabulos cum reușesc oamenii ăceștia să facă pe toată lumea să creadă că au o meserie, și este omologată, recunoscută, o găsești în registre.
Economiștii sunt probabil cea mai caraghioasă profesiune în exercițiul funcțiunii acum. Pot să stea și să socotească cu orele, să studieze procese și fenomene, să lumineze prin comparații și deducții, să urmeze fire logice și fenomenologice, să tălmăcească și apoi să concluzioneze, după care să o ia de la capăt, pentru ca la sfârșit să-ți comunice că s-ar putea întâmpla fix pe dos dacă un nu-știu-ce fleac sau altul, amintite, dar de care ai uitat între timp, nu s-ar petrece întocmai cum au spus ei. Și întotdeauna nu se petrec!
Dar șamanii moderni au pretenția că stăpânesc o știință exactă care îi aduce în apropierea, în intimitatea zeului, Banul, deși economia, cea liberă și liberală, este astăzi, cu nenumărate și incontestabile dovezi materiale… probabil cea mai inexactă știință din câte există. Și filosofia, șezând îndelung în preajma logicii, nu își poate permite să o ia atât de mult razna, și vorbim despre niște oameni care ar spune orice numai ca să demonstreze că gândesc profund… Dar și ei își trag câte un sistem filosofic pe deasupra, păstrează o coerență și cursivitate, măcar de frica de a nu înnebuni.
Economiștii capitalismului liberal nu au asemenea rigori și angoase. Ei au „piața liberă”, lipsa de reglementare, „mâna invizibilă”, care lucrează pentru ei și îi scoate din orice încurcătură. La marile teste ale destinului, ale istoriei, ei sunt precum elevul care nu vine niciodată cu tema făcută corect și până la capăt, dar reușește mereu să scape nepedepsit. Economistul se prezintă cu „maculatorul”, dar pretinde că a avut-o pe „curat” și nu i-a mâncat-o nici cățelul, nu i-a rupt-o nici pisica, ci o „mână invizibilă” a făcut ca tema să dispară în neant. În alte condiții ar fi luat 10, așa îl amenință din nou corijarea.
Nu există economist care să fi terminat de explicat, de vorbit. Nu există! Dacă întâlnești unul care se oprește, acela este un șarlatan în profesia lui. În lumea reală, unul care ți-ar și spune că nu mai înțelege nimic la un moment dat ar fi cinstit și restul sunt șarlatanii. Dar nu o se întâmple! Ei au mereu au o scuză când sunt prinși: Nu am fost eu, a fost „mâna invizibilă”, „piața liberă”!
Încercați să observați! Între timp au mai deprins un truc care funcționează întotdeauna: economistul va prezenta întotdeauna un scenariu optimist la început, pentru ca să te capteze, iar la final unul pesimist, pe care nu va insista prea mult, ca să nu te enerveze. Dacă se va confirma primul, îți va explica cu aroganță că nu degeaba a început el cu scenariul optimist, iar dacă se va confirma cel din urmă, îți va explica, cu aceeași aroganță, că nu întâmplător a păstrat el pentru final scenariul pesimist, ci pentru ca să tragă un semnal de alarmă, iar semnalele de alarmă, așa cum știm, se trag la final. El nu poate pierde, și nu poate să nu rămână arogant.
Toată lumea are probleme asemănătoare cu economia astăzi, e o chestie mondială a capitalismului care s-a crizat singur pe el. Dar, precum în România, nimeni nu a vorbit despre criză înainte să apară, niciun economist, niciun politician. Nici Băsescu nu a vorbit, nici Boc, iar Elena Udrea încă nu știa că avem așa o chestie care se numește economie. Tot ce puteai să auzi, de 25 de ani, era că economia de piață e un lucru minunat care o să ne facă pe toți fericiți, iar dacă vrei să te bucuri de capitalism în toată splendoarea sa nu trebuie decât să îl lași cât mai liber, fără reglementări, să lași „mâna invizibilă” să lucreze, iar „mâna invizibilă”, mâna lui Dumnezeu, te va atinge pe creștet în viitor dându-ți prosperitate și umplându-te de bucurie …Iar apoi, deodată, au anunțat că vine criza. Nu au spus nici de unde vine, nici unde se duce, numai că vine și nu se știe cât stă, stă cât are ea chef să stea.
Ăsta a fost primul moment în care economiștii au fost întrerupți. Până atunci nimeni nu mai avusese îndrăzneala să le oprească explicații și toți se prefăceau că înțeleg. Doar atunci unii și-au adus aminte că economiștii există ca să prevestească astfel de momente, spre a putea fi preîntâmpinate. Și economiștii și-au adus aminte că tocmai asta au făcut, atunci când au spus că ar putea fi rău, imediat după ce spuseseră că ar putea fi bine …Și au scăpat din nou.
Puțini au arătat că, în așa o mare scofală care s-ar putea numi diviziunea muncii, lucrătorii aceștia intelectuali, economiștii, există ca să furnizeze măcar în mod minimal, clar și documentat, informații și analize necesare celorlalți pentru a înțelege înainte de toate crizele și cum să le facă față. Dacă nu sunt utili atunci, s-au ratat.
Autor: Cristian Patrascu
Sursa: Anonimus.ro