Conflictul irakian sau cel libian, nu demult încheiate, ne-au arătat fața hidoasă a dezinformării, precum și a manipulării mediatice practicată de SUA pentru a justifica începerea conflictelor, o nouă abordare a unei ”rețetar mai vechi” practicat însă cu mult mai mult succes în cazul fostei Yugoslavii.
Pe de altă parte scandalurile în care a fost ținta nr. 1 – declarațiile lui Snowden aflat acum în Rusia lui Putin, interceptările telefoanelor unor lideri europeni sau cel al închisorilor CIA din Europa – nu par să se fi stins șă să fi rămas fără urmări pentru SUA, cea care, prin vocea liderului de la Casa Albă, vrea să ne convingă că e doar ”o eroare de percepție” din partea noastră și nu un serios derapaj al acestui stat de la ceea ce înseamnă asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești, un pas important spre edificarea în viitor a unui stat polițienesc globalist, stat care are în vedere un control total al persoanelor.
În ceea ce privește Afganistanul, acesta este o altă palmă dată obrazului deloc imaculat al SUA.
Pe continentul european, evoluțiile politice din Ucraina – cu un popor vizibil divizat ideologic și incapabil să-și depășească anxietățile istorice – ne arată o Rusie tot mai implicată politic (și nu numai) în evoluțiile din ultimul timp din acest spațiu. Rusia, moștenitoarea de drept și de fapt a fostei URSS, nu mai este dispusă să cedeze câtuși de puțin într-un teritoriu – Europa – în care consideră că e prima chemată să-și facă jocurile politice și economice. Are dealtfel și o armă redutabilă, gazul, față de care nici chiar pragmatica Germanie nu poate rămâne indiferentă și cu atât mai puțin statele mici, precum Polonia, Ungaria sau România.
UE, de fapt un alt Plan Valev, unul ceva mai elaborat și cu două categorii de cetățeni pe care nu se sfiește să-i trateze în mod diferit, dar contrar principiilor asumate benevol din Charta universală a drepturilor omului, se dovedește din ce în ce mai puțin capabilă de a-și impune punctul de vedere și de a fi respectată.
Polonia, un stat mic în raport cu Germania sau Rusia, dar cu un simț al demnității mult mai manifest decât în România, spre exemplu, face o politică realistă, în beneficiul propriului popor, atunci când interesele sale ca stat și națiune sunt puse în pericol. A se vedea în acest sens condițiile pe care le-a impus prin lege companiilor străine care-i exploatează gazele de șist.
Nu mai vorbim de Ungaria, un stat cu serioase derapaje de la democrație, în care manifestările naționaliste și antisemite sunt tot frecvente în ultimii ani. În multe situații chiar guvernul maghiar este cel care dă tonul manifestărilor naționaliste îndreptate împotriva României. Și cum să nu facă acest lucru – un stat care deși are o populație și un teritoriu cât jumătate din România – are însă sprijinul discret al Rusiei. A se vedea cel mai recent acord comercial al Ungariei încheiat cu Rusia, spre stupefacția UE, dar mai ales al FMI, organism detestat, dar față de care statul maghiar și-a achitat datoria.
Pe de altă parte, nu e deloc de neglijat faptul că atât Polonia, cât și Ungaria au o diaspora foarte bine organizată și reprezentată în organisme internaționale foarte influente la nivel mondial. Aceeași dasporă este foarte bine reprezentată și în serviciile de informații americane. Un exemplu în acest sens, americanii de origine poloneză sau maghiară sunt cei mai numeroși în CIA.
Despre România ce am putea spune? O polpulație tot mai pauperă și divizată, o clasă politică tot mai detestată și o evoluție politică imprevizibilă. Pentru România – și nu numai – ”ecuațiile politice” se vor scrie și în viitorul apropiat la Bruxelles, Washington…. sau Moscova, cine știe? Sau poate, de ce nu, chiar la Tel Aviv. Se vor rezolvă însă întotdeauna la București, iar rezultatele vor depinde de calitatea ”rezolvitorilor” acestor probleme.
Noi, cei mulți, suntem prea puțin importanți deocamdată în aceste jocuri de putere cu implicații atât de nefaste pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Și asta pentru că noi nu contăm nici pentru cei din afară, dar nici pentru ce care într-un exercițiu aproape democratic, vin la putere și pretind că ne reprezintă.
Suntem doar niște numere, simple numere, intrate volens-nolens într-o ecuație cu multe, foarte multe necunoscute. Sau dacă vreți, suntem niște figuranți într-o piesă cu actori (politici) români mediocri pentru care scenariile se vor scrie întotdeauna afară…. jucăm de fapt într-o piesă fără happy-end.
Autor: Nicolae Balint
Sursa: Ziarul Natiunea