În aceste condiţii, ne punem întrebarea, ce va spune Vladimir Tismăneanu cînd va citi şi reacţia presei din Marea Britanie care, din informaţiile noastre, urmează să reacţioneze la acea expresie nefericită din romanul „Orbitor” al lui Mircea Cărtărescu, în care un personaj al cărţii spune pe şleau: „Îmi bag p..a în Regina Angliei”? Citatul este exact. Tismăneanu trebuie să ştie că în Marea Britanie a fost interzis celebrul roman „Ulysses” al scriitorului irlandez James Joyce pentru acele două pagini în care un personaj descrie actul defecării. Vă daţi seama cum va fi primit acest gest de lèse-majesté la adresa Majestăţii Sale Elizabeth II?
Întrucît textul lui Tismăneanu este scurt, îl reproducem integral, făcîndu-i, în acest fel, şi o promovare spre a putea fi citit de cît mai mulţi oameni:
„Atunci când imundele calomnii lansate cândva în revista de tristă amintire “Săptămâna” de către Eugen Barbu şi şleahta sa de abjecţi securiştiîmpotriva lui Mircea Cărtărescu sunt reluate cu demonic zel, cei care iubim adevărul trebuie să-i dovedim deplina noastră solidaritate. Este unscriitor de un gigantic talent, o conştiinţă civică exemplară, un om de-o mare puritate sufletească.
Opera sa nu are de nevoie de nicio susţinere, vorbeşte de la sine. La fel cum vorbesc de la sine scrierile unor Proust, Kafka, Joyce, Thomas Mann, Peter Nadas, Faulkner, T. S. Eliot, Malraux, Wisława Szymborska, Lucian Blaga, Czeslaw Milosz, Sylvia Plath, Pynchon, Ahmatova, Philip Roth, Octavio Paz. Aceste campanii sordide îmi amintesc de acelea împotriva Annei Ahmatova în vremea sinistrului Jdanov şi împotriva lui Boris Pasternak după publicarea în Vest a romanului “Doctor Jivago”. Metodele securiste nu pier. Cel mai grav este că securiştii (vechi şi noi) nu ezită să “internaţionalize” calomniile”.
După cîte se vede, în doar 3-4 propoziţii Tismăneanu reuşeşte o adevărată performanţă, în sensul că pune laolaltă expresii şi cuvinte extrem de jegoase, împrumutate din limbajul golănesc, precum şi luminoase laude deşănţate, de pe vremea cînd Volodea ridica în slăvi comunismul pe care acum cică îl condamnă! Să le clasificăm puţin:
1. Jegoasele: „imundele calomnii”, „şleahta sa de abjecţi securişti”, „campanii sordide”, „metodele securiste”, „securiştii (vechi şi noi)”, „calomnii”.
2. Linguşitoarele: „scriitor de un gigantic talent” (v. Cărtărescu: „Nimeni nu mă fute la cap”, vol. „Nimic”, p. 73), „conştiinţă civică exemplară”.
Simpla privire ne face să-i spunem autorului adevărul în faţă: ai talent, Volodea, şi cînd eşti jigodie, dar şi cînd eşti linguşitor, ceea ce nu este puţin lucru! Pentru odrasla zămislită din cel mai odios propagandist kominternist, venit direct de la Moscova pentru a implementa sistemul criminal comunist în România, limbajul lui Tismăneanu este foarte corect, mai ales că el însuşi are o bogată experienţă din vremea cînd scria în revistele comuniste cu acel har pe care Eminescu îl numea„darul dumnezeiesc al suptului”. Folosind cuvinte care nu-i fac cinste, Tismăneanu, fiind un istoric ce se pretinde rafinat, ca şi Neagu Djuvara, cel plecat cu „boul” la păscut, nu face decît să-şi mai arate încă o dată faţa hidoasă!
Dar nu numai limbajul lui Tismăneanu ne-a atras atenţia, ci şi fracturile logice evidente într-un text care are doar cîteva rînduri. Să le punctăm şi pe acestea:
1. Plagiatul lui Cărtărescu este cît se poate de evident, iar noi nu am făcut altceva decît să punem faţă în faţă textul său şi textul original de unde sciitorul l-a preluat fără citare şi ghilimele.
2. Dacă revista „Săptămîna” a scris prima oară despre acest plagiat, înseamnă că el nu există? Dacă nu era adevărat, ar fi fost uitat de mult timp.
3. Dacă ar fi citit ultima Antologie a lui Cărtărescu, publicată la Humanitas sub titlul „Poezia”, Tismăneanu ar fi putut să vadă că însuşi Cărtărescu a recunoscut plagiatul său, punînd ghilimele acolo unde uitase să le pună în urmă cu 35 de ani!
4. „Internaţionalizarea” plagiatului lui Cărtărescu nu este „opera” noastră, ci a ICR-ului condus de Patapievici, care l-a tradus pe „gigantesc” în toate limbile pămîntului (sînt peste 70 de traduceri, unele chiar de trei ori în aceeaşi limbă), făcîndu-l cunoscut pe toată planeta.
5. Faptul că ziariştii francezi şi germani au preluat textul nostru din cotidianul.ronu înseamnă altceva decît faptul că ziarul nostru are o circulaţie şi în afara ţării, ceea ce nu cred că intră în preocupările lui Tismăneanu decît ca semn al invidiei sau ofticii.
Cele 3 comentarii de care a beneficiat textul lui Tismăneanu pe contributors.ro l-au enervat pe Tismăneanu în aşa măsură încît, răspunzînd unuia dintre ele, a simţit nevoia să mai adauge un amănunt care ne-a făcut să ne prăpădim de rîs:„Nu e doar atât, din nefericirte (sic!). Este vorba de o mizerabilă campanie internaţională urzită din ţară. Au fost activaţi diverşii “agenţi de influenţă”! Vă daţi seama? O „campanie internaţională” pe care am generat-o noi cu un simplu text! Şi nu numai atît, avem chiar o reţea cu „agenţi de influenţă”în toată lumea! Oricine ar putea constata că sîntem daţi dracului din moment ce avem o asemenea forţă, dacă n-ar şti că tocmai noi i-am acuzat pe cei din categoria „elitei second hand”, din care face parte şi Tismăneanu, că, prin intermediul ICR, au construit o adevărată reţea internaţională de agenţi (v. „Condicuţa cu agenţi”, cartea noastră apărută acum cîţiva ani)! Cu alte cuvinte, Vladimir Tismăneanu nu face decît să ne plagieze!
De ce am acordat atîta atenţie textului lui Vladimir Tismăneanu? Nu pentru că ar fi meritat, ci pentru că acest personaj sinistru deja întinde coarda prea mult, crezînd că lumea a uitat următoarele chestiuni:
1. Tismăneanu a crescut şi a fost educat în casele pe care kominterniştii săi părinţi le-au luat de la intelectualii aruncaţi în puşcărie de comunişti.
2. Ani de zile, Tismăneanu a fost un propagandist comunist în publicaţiile oficiale ale PCR.
3. După Revoluţie a publicat un volum uriaş ce conţinea un interviu cu Ion Iliescu, care revenise la Putere, s-a gudurat continuu pe lîngă Emil Constantinescu şi l-a albit cu pupături pe Traian Băsescu. N-a ratat pe nimeni, aşa încît Klaus Iohannis este acum în pericol şi trebuie să-şi păzească bine fundul de limba învîrtoşată a lui Vladimir Tismăneanu.
4. Pentru 100 de dolari scria în „Jurnalul naţional” al lui Dan Voiculescu, pe care apoi l-a înjurat sistematic (am publicat documente pe această temă).
5. Apăpat bani mulţi de la ICR pentru tot felul de conferinţe stupide ţinute în ţară sau în străinătate, beneficiind chiar de cazare în vila lui Ceauşescu, ca şi cînd ar fi fost vreun şef de stat.
Şi ăsta ne acuză pe noi de nu ştiu ce agenturi străine, proiecte internaţionaliste de compromitere a cuiva, de limbaj imund, de relaţii cu „şleahta de securişti”, în umbra cărora chiar el a crescut? Despre acest fel de oameni spunea Dostoievski că sînt „căldicei”: ei nu sînt nici reci, nici fierbinţi, ci căldicei, care-ţi provoacă atîta silă, încît simţi nevoia să te depărtezi imediat ca să nu vomiţi!
Autor: Ion Spanu
Sursa: Cotidianul