Serviciul Român de Informaţii s-a revendicat fără echivoc ca fiind un „serviciu naţional”, apărător al valorilor şi intereselor naţionale – definite în Titlul I „Principii” al Constituţiei României -, a căror perenitate este statuată şi prin imposibilitatea revizuirii textelor constituţionale în care sunt consfinţite. Această poziţie a Serviciului Român de Informaţii nu a fost acceptată de consilierul de stat, general Constantin Degeratu, şeful Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Ca urmare, propunerile S.R.I. privind Strategia de Securitate Naţională au fost clasate de generalul Degeratu în categoria „greu de luat în considerare”. S.R.I. a propus ca puncte forte ale strategiei de securitate promovarea şi apărarea valorilor şi intereselor naţionale, a căror substanţă este perenă, neschimbătoare, şi care au dăinuit în istorie, conferind identitate poporului român – teritoriu, limbă, cultură, bogăţiile naturale ale solului şi subsolului – şi pe care le regăsim în caracteristicile constituţionale ale statului român, în definirea suveranităţii naţionale, a independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului, inalienabilitatea teritoriului şi unitatea poporului.
Generalul Degeratu a fost de cu totul altă părere, susţinând că „nu există valori naţionale perene, deoarece acestea sunt definite politic şi, ca atare, perisabile (« regalitatea », « prietenia româno-sovietică », « cuceriri revoluţionare », « democraţia » etc.)”. Nu putem să nu observăm grava eroare conceptuală a şefului Departamentului Securităţii Naţionale, care, asemenea tuturor politicienilor care se cred buricul pământului, a confundat scopul cu mijlocul. Ce înseamnă o astfel de confuzie? Că nu vom avea niciodată un scop, ci numai căi, definite politic la fiecare alternanţă a puterii, dar care nu duc nicăieri. Scopul suprem este dăinuirea Naţiei şi a Ţării, Refacerea Patriei, dacă va fi cândva posibil. Românii, pentru a nu ieşi din istorie, au fost, de nevoie, regalişti. Dar regalitatea a fost un mijloc de a păstra valorile naţionale şi de a înfăptui interesele naţionale, nu scopul în sine, fiindcă regalitatea ţinea de forma, şi nu de conţinutul existenţei materiale a poporului. A pune „prietenia româno-sovietică” în categoria de valoare sau interes naţional este o confuzie din aceeaşi categorie, dar mult mai regretabilă sub aspectul orizontului de gândire socio-politică.
Consilierul Constantin Degeratu avea o mare problemă şi cu conceptul de „identitate naţională”, dar sub acest aspect opinia majoritară a recomandat eliminarea din conţinutul strategiei a sintagmei „construirea identităţii europene şi euroatlantice”, deoarece era un plagiat din strategia de securitate a Uniunii Europene. Una este identitatea colectivă integratoare a uniunii şi cu totul altceva este nevoia de identitate a fiecărui popor. Ce şi cum a ieşit se poate constata. Fiindcă s-a solicitat un punct de vedere în ceea ce priveşte resursele securităţii naţionale, a fost reiterată poziţia S.R.I., respectiv: „o economie sănătoasă, bazată pe bunăstarea cetăţeanului şi prosperitatea naţiunii; soliditatea sistemului financiar; protejarea resurselor naturale în scopul dezvoltării avuţiei naţionale, a capitalului autohton; suveranitatea deciziilor macroeconomice; diplomaţie activă; buna vecinătate; educaţia, sănătatea, echilibrul demografic şi prevenirea degradării mediului”. Domnul consilier de stat nu a spus da, dar nu a spus nici nu.
Fragment din volumul „Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor”, Bucureşti, Ed. Compania, 2016, 554p.