Când democraţia se confundă tot mai mult cu reacţii şi opinii dictatoriale, societatea se află la limita conflictelor interne. Reacţiile de intoleranţă feroce, de xenofobie, de ură nedisimulată ale liberalilor, ale celor reuniţi sub umbrala GDS (Grupul pentru Dialog Social) şi mai nou a farului anti-sistem Nicuşor Dan, atrag atenţia asupra unui fenomen care tinde să devină de masă.
Aceşti auto-promovaţi induc în mesajele lor păguboasa senzaţie că a afirma altă convingere decât cea de „dreapta” este o vină letală. Liderii „dreptei” anti-sistem manifestă o ură nedisimulată pentru tot ceea ce ei cataloghează de „stânga”, doar pentru că nu este aliniat convingerilor născute pe „dreapta”, acolo unde deştepţii sunt mai deştepţi, frumoşii mai frumoşi, ideile mai idei, iar proştii evident mai proşti.
Sub umbrela GDS regăseşti preponderent opinii jignitoare la adresa celor care au alte idei, convingeri, opţiuni. Similar, noul PNL nu se exprimă altfel decât vechiul PDL de rit Băsescu, marginal, denigrator, superficial, similar smardoilor cu educaţie. Asta este, în fond, lecţia de democraţie a democraţilor finanţaţi de SUA sau UE.
Dacă nu eşti din zona de „dreapta”, a noului PNL, a preşedintelui Iohannis şi al său guvern tehnocrat, în mod cert eşti susţinător al „ex-comuniştilor români”, al celor care „forţează legile re-stauraţiei” (GDS). România este bună pentru că este PNL-ul sub acoperire al PDL, guvern tehnocrat, preşedinte Iohannis, şi iremediabil proastă, criminală, restauratoare a răului absolut pentru că este PSD, ALDE, UNPR, care iată au câştigat prin vot democratic alegerile locale din vara anului 2016.
Eşti creştin ortodox? Eşti promotor al tradiţiilor româneşti? Nu accepţi fără comentarii legalizarea uniunilor LGBT? Ai întrebări cu privire la dispariţia drepturilor în propria ţară? În mod clar eşti duşman al trupeţilor din GDS, a ţaţelor isterice din PNL şi al modelului anti-sistem finanţat de oameni de bine.
Aceasta este „elita societăţii” româneşti, incapabilă să iasă din logica urii, permanent în conflict de opinie cu tot ce nu este aliniat proiectelor care susţin mondializarea până la anularea românilor şi României. O logică transmisă tot mai mult tinerilor „frumoşi şi liberi” care au învăţat că au numai drepturi pentru care nu trebuie să facă prea mult efort. Aici este sursa intoleranţei şi urii. Dialogul real a fost înlocuit de comunicarea sfidător-incultă anarhică promovată ca model democratic occidental.
Autor: Dan Tomozei
Sursa: Dan Tomozei.ro