Site icon gandeste.org

Viaţa românilor în criză: 3 dolari/zi

Un raport al Băncii Mondiale arată că 1,6 milioane de români vor trăi cu mai puţin de trei dolari pe zi în 2009, din cauza crizei.

Rata sărăciei absolute, adică numărul românilor care trăiesc cu mai puţin de trei dolari pe zi, ar urma să crească de la 5,7%, în 2008, la 7,4% în 2009, ca urmare a efectelor crizei financiare, arată o prognoză realizată de Banca Mondială (BM) şi de UNICEF. Adică numărul românilor care vor fi la limita subzistenţei va creşte anul acesta de la 1,22 milioane, câţi erau în 2008, la aproape 1,6 milioane. În cazul copiilor, creşterea va fi mai accentuată, numărul celor afectaţi de sărăcia absolută crescând de la aproape 250.000, anul trecut, la 350.000, în 2009, cu o rată mai mare cu aproape 3%.

Această situaţie vine după ce România înregistrase în anii anteriori o reducere considerabilă a populaţiei afectate de sărăcie, ca urmare a creşterii economice, de la 2,1 milioane, în 2007, la 1,2 milioane de persoane în 2008.

Raportul mai arată că „sărăcia va continua să fie concentrată în zonele rurale, dar în 2009 rata sărăciei în mediul urban va creşte mai repede decât cea din mediul rural ca o consecinţă a creşterii numărului de şomeri şi a unui impact semnificativ al crizei în sectorul informal nonagricol”. Printre categoriile cele mai afectate de sărăcie, în afară de copii, se numără cei care lucrează în agricultură sau cei fără contract de muncă în alte domenii, care vor avea cel mai important procent din populaţia afectată de sărăcie, peste 55% împreună, urmaţi de pensionari, şomeri şi de casnice. Banca Mondială anticipează că şi antreprenorii, în afară de cei din agricultură, vor fi afectaţi de sărăcie, ca urmare a impactului crizei economice, se mai arată în studiul din Strategia de parteneriat cu România pentru perioada 2009-2013.

În schimb, Banca Mondială critică sistemul românesc de protecţie socială, având în vedere că România are cele mai mici cheltuieli pe cap de locuitor pentru protecţia socială dintre statele membre UE. Mai mult, actualele forme de protecţie socială nu se adresează prea bine sărăciei şi, „din cauza impactului fiscal al crizei, este foarte improbabil ca actualul sistem de beneficii pentru copil şi familie să fie adecvat şi eficient în a proteja familiile şi copiii cu risc de sărăcie”, potrivit BM. Ca atare, se mai arată în strategie, „bugetul necesar pentru finanţarea cererii de asistenţă financiară pentru combaterea sărăciei cronice şi ajutorul pentru şomeri şi persoanele vulnerabile la sărăcie vor reprezenta o provocare dificilă”.

sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version