“Îmi face rău când aud că elucubrațiile acestui Rasputin postmodern, Aleksandr Dugin, despre datoria națiunilor ortodoxe de a se alătura proiectului „eurasiatic” al Rusiei continentale de a se opune „civilizației maritime” anglo-saxone găsesc din ce în ce mai mulți adepți în România, în rândurile clerului, și inspiră mișcări politice naționaliste antiamericane și antioccidentale. În realitate, nu există nimic mai intim legat de creștinism și ortodoxie decât 11 septembrie 2001 (…) În California, acești oameni se apucă de yoga și chestii tibetane. În România, devin ortodocși habotnici, naționaliști virulenți și, pe lângă antiamericanismul inerent, devin antisemiți și filoruși. Iar popii noștri (semi)educați îi încurajează, alimentați de niște călugări cvasianalfabeți de prin Grecia, Rusia, și chiar de pe aici. Ceea ce ne intrigă este că deși establishment-ul ortodox românesc păstrează un filon legionar semnificativ, devine din ce în ce mai filorus în condițiile în care legionarii s-au născut ca mișcare antibolșevică și de eliminare a elementelor rusești din Basarabia”.
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/let%E2%80%99s-roll-349574
Pe mine însă mă intrigă altceva, şi anume faptul că până să fie dovedită legătura dintre Rusia lui Dughin şi mişcarea anti-fracking, sprijinirea financiară a unei asociaţii neolegionare (altminteri întotdeauna prezentă la datorie în tranşeele electorale ale războiului antirus, anticomunist si anticorupţie) de către Fundaţia Konrad Adenauer, aceeaşi care finanţa propaganda pentru Statele Unite ale Europei făcută de înalţi oficiali români (!), se face la vedere.
Din aceasta putem deduce un fapt pe care elita noastră atlantistă îl uită sau şi-l aminteşte după cum îi convine, sau după principiul interesul schimbă fesul: anume că, la rigoare, naţionalismul şi internaţionalismul nu sunt incompatibile. Elita atlantistă uită acest adevăr atunci când naţionalismul românesc este pe deplin autohtonist sau raliat la internaţionala euroasiatică, şi şi-l aminteşte atunci când naţionalismul românesc poate fi mobilizat, întru slava şi spre profitul hegemoului euroatlantic, împotriva ruşilor. O poveste similară, ce-i drept mult mai dramatică, este în curs de desfăşurare în Ucraina, unde mişcările de extremă dreaptă din vestul ţării au fost mobilizate în lupta împotriva Moscovei.
Tot aşa, nu poţi să nu fii intrigat de faptul că în timp ce se raliază în spatele Monicăi Macovei, la rândul ei susţinătoare a elmininării religiei din şcoli şi veche activistă pro-gay, elita atlantistă ne istoriseşte poveşti, ce-i drept impresionante, despre relaţia dintre credinţă şi eroism, despre forţa fondatoare a sacrificiului creştin, ce mai, despre felul în care botezul sângelui a legat pe veci ortodoxia românească de democraţia americană. În acest context, îndrăznesc să interpretez nuanţările venite din partea doamnei Macovei, la puţin timp după puseul său public de trăire şi simţire iacobină, ca pe un indicator al faptului că religia poate rămâne în şcoli, atâta timp cât, printr-un nou parteneriat cu statul, BOR se va angaja să nu mai fromeze nostalgici eco-păşunişti (hipioţi de dreapta), ci soldaţi ai lui Isus care privesc cu încredere spre viitorul democratic al planetei. Care privesc spre Moscova şi spre Mecca, dar nu pentru a se lumina sau a se închina, ci deoarece, ca să-l citez pe acel arhetip al jertfelniciei legionare, Ionel Moţa, acest tineret regenerat, pe care îl visează domnul Câmpeanu, stă cu “faţa la duşman!” Duşman care astăzi nu mai e iudeo-bolşevic ci naţional-bolşevic şi islamo-fascist. Curat schmittian, coană Monico!
https://alexandruracu.wordpress.com/2012/01/06/mircea-platon-putzi-clone/