Un bun prieten la care țin mult, Iulian Capsali, scrie pe Facebook că a fost foarte îngrijorat pentru că nu a văzut opinia mea cu privire la situația de la Caracal. Dacă acesta este un criteriu de îngrijorare, atunci, Iulian ar fi trebuit să observe că nici anterior nu mi-am exprimat opinia cu privire la diferite manipulări și că nu m-am dus după fentă. Nici în viitor nu voi mai comenta teme ”servite”, ci doar teme în care cred.
Totuși, sunt dator să dau o explicație. De regulă, când apare un subiect sensibil, mai ales pentru instituțiile de forță, apare și o temă diversionistă, care acoperă cu totul subiectul inițial. În urmă cu o lună de zile, o nație în care violența intrafamilială constituie un model cultural, în care copiii sunt abuzați emoțional și fizic, cu peste 50.000 de copii abandonați de familiile lor naturale etc., s-a trezit deodată cunoscătoare și apărătoare a drepturilor copiilor.
Era de așteptat ca nimeni să nu se aplece să verifice legislația și procedurile, iar ziariștii-anchetatori și politicienii-comentatori nu au făcut altceva decât să utilizeze emoția în scopurile lor meschine, iar în final nu s-a reușit decât victimizarea copilului (Sorina), a familiei adoptive și a familiei asistenților maternali. Mai grav, este faptul că, din neștiință sau din populism, s-au implicat și organele judiciare, în speță, Parchetul General. Nu am luat atunci nicio poziție publică pentru că nu am vrut să suflu vânt în pânzele pescuitorilor în ape tulburi, dar mă întreb ce pregătire ai sau cât de ticălos poți să fii încât, în calitate de Procuror General, să deschizi acțiuni fără niciun sorți de izbândă și să dai speranțe nejustificate unor oameni. În acea perioadă, am spus cunoștințelor mele, care va fi rezultatul: atât procedura, cât și prevederile legale, cel puțin formal, au fost respectate. Tot atunci, spuneam cât de uimitoare este percepția publică la români. Mihaela Iorgu Moraru, care asemenea altor procurori DNA – care au forțat, ca să nu spunem abuzat, Codul Penal pentru a condamna anumite ținte politice –, din momentul în care s-a certat cu Laura Codruța Koveși, a devenit o adevărată eroină fiind absolvită de toate păcatele. În fapt, dacă ne raportăm la cazul Sorina, este penibilă ancheta pe care a început-o. Și ca să închei cu acest subiect: după ce Sorina a plecat în Statele Unite, nimeni nu se mai arată îngrijorat de soarta ei, care potrivit marilor specialiști, ar fi de donatoare de organe (parcă așa spunea o mare anchetatoare de presă).
În ceea ce privește cazul de la Caracal, pentru mine lucrurile sunt mult mai simple. Înainte de a fi internat în spital (29 iulie), am declarat că acest caz este total compromis, mai ales prin mediatizarea intensă, așa-zisele anchete de presă și presiunea publică pusă asupra instituțiilor statului cel mai adesea fără nicio justificare. Înainte de a mă interna în spital, am văzut din nou blonde sau brunete prompteristie specialiste în criminalistică și criminologie (specializare dobândită prin lectura unora romane polițiste și vizionarea seriei CSI și Criminal Minds) și aceiași moderatori, care fiecare în parte conduce câte o anchetă penală. Și, la fel ca în cazul anterior, aceiași politicieni din toate partidele, dându-și cu părerea. Când am ieșit din spital, în data de 9 august, am avut senzația că timpul a stat pe loc. Nimic nu se schimbase în cazul Caracal. Doar numărul de prostii emanate și numărul de ”specialiști” a crescut exponențial: ziariștii își fac rating, politicienii notorietate, analiștii analizează, avocații încasează onorarii și le crește clientela, iar foști absolvenți ai școlii de miliție de la Băneasa își crează un culoar spre societatea ”civilă”. Însă am observat un lucru grav: apelurile la linșaj, inclusiv linșaj fizic, la judecată în piața publică și la încălcarea drepturilor omului (care oricum sunt în lux, cum a spus doamna Ministru al Justiției cu nume de fruct). În acest moment, sunt convins că ancheta va fi un eșec în ceea ce privește dezvăluirea tuturor aspectelor criminologice legate de caz. Oricât de bun specialist ai fi, în condițiile în care ai un caz de criminal în serie – atât de rare în România (eu nu cunosc decât patru cazuri de acest tip în 49 de ani de profesie) –, și ești hărțuit de tot felul de indivizi fără nicio pregătire în domeniu, nu ai altă posibilitate decât să mergi pe piste false sau facile și nu poți să te manifești în profesionalismul tău. Cazul Caracal trebuie rezolvat și sub aspect victimologic. Ce este victimologia?
Victimologia este știința care studiază personalitatea și comportamentul victimei. Sunt cercetate diferite aspecte, de la studiul relației victimă-agresor, optimizarea metodelor de îngrijire (printr-o mai bună cunoaștere a consecințelor actului delincvent asupra victimei), până la relația dintre victimă și sistemul de justiție. În 1937, Benjamín Mendelsohn, un avocat penalist român (emigrat ulterior în SUA), a fost primul care a analizat victimele, iar rezultate cercetarilor au fost publicate în Journal of Criminal Law and Criminalology. Victimologia, ca disciplină de sine stătătoare, care abordează victima din punct de vedere medico-psiho-social, a apărut în 1947. Fondator al acestei discipline este considerat Benjamin Mendelsohn. El a introdus termenul de victimologie – știința victimei – într-un memoriu pe care l-a înaintat Societății Române de Psihiatrie. Prima versiune a victimologiei sale aborda doar contribuția victimei la înfăptuirea actului delictual. În 1948, germanul Hans von Hentig publică The criminal and his victim.
În anul 1985, criminologul Vasile V. Stanciu publică la Paris volumul „Les droites de la victime”, iar în volumul „Criminalitatea Parisului”, apărută în 1987, prezintă condițiile în care victima poate fi implicată în conflictul agresional. În România, înainte de 1989, abordarea domeniului a fost rezultatul unor cercetări inițiate de Gheorghe Scripcaru, Tadeusz Pirojinski, Rodica Stănoiu, psihologul Tiberiu Bogdan etc. După 1989, lucrări de specialiatet au fost elaborate de Aurel Dineu, Ion Gheorghiu-Brădet, Iancu Tănăsescu, Nicolae Mitrofan, Tudorel Butoi etc. În 2003, publicăm împreună cu profesorul Gheorghe Scriparu o carte (Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Criminologie clinică, Editura Polirom, 2003) și evidențiam că între făptuitor și victimă există relații complexe în producerea actului infracțional, neputând fi exclusă contribuția victimei din sfera unui model cauzal. În aceste condiții, în ceea ce privește un criminal în serie și pentru a descoperi alți factori favorizanți sau predispozanți, o analiză victimologică este obligatoriu de efectuat. Se poate face acest lucru în România? Hotărâți dumneavoastră. Ecaterina Andronescu a făcut o remarcă de maxim bun-simț și în consens cu știința victimologiei. Elevii trebuie să fie educați în sensul de a se proteja și de a-și lua măsuri elementare de precauție, ca de exemplu să nu se urce într-o mașină a unui necunoscut. Pentru cine a citit cărți de victimologie, fetele de la Caracal fac parte dintre victimele inconștiente și în acest sens remarca Ecaterinei Andronescu nu este numai de bun-simț, dar și științifică. Rezultatul: toți marii specialiști au sărit de 10 metri în sus, spunând că este insultată memoria acelor copii nevinovați, iar doamna Prim-Ministru Viorica Vasilica Dăncilă a demis-o pe Ecaterina Andronescu. Iată de ce nu îmi pierd timpul cu cazuri compromise de opinia publică a unei populații naive și manipulabile.
În concluzie, nu voi scrie nimic despre cazul Caracal, mai ales că observ cu îngrijorare că astfel de cazuri sunt folosite ca justificare pentru a modifica legislația, a limita drepturile cetățenilor, a crește periculos de mult limitele pedepselor și a face acceptabilă o rectificare bugetară cu minus la Sănătate și Educație și cu plus la organele de forță.
P.S.: 1. Nu am primit niciun răspuns cu privire la fondurile alocate Institutului de Boli Cardiovasculare Iași la actuala rectificare bugetară. Am puține speranțe că voi primi un răspuns favorabil, deoarece atunci când în calitate de Prim-Ministru remaniezi puținii oameni cu expertiză din Guvern și o păstrezi pe persoana poreclită Ministrul al Sănătății, Sorina Pintea, nu poți să ai așteptări.
2. Revenind la realitatea românească, poate mă lămurește și pe mine cineva de ce la mitingurile noastre este obligatoriu să rupi gardurile și să te confrunți cu cordonul de jandarmi. Care este rezultatul scontat? Sau este vorba doar de o hârjoană a unor persoane la care creierul este cât o minge ping-pong și la fel de netedă?!
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook