Pericolul nu este chiar de neluat în seama. A se (re)vedea articolele publicate în Cultura: „Ungaria vireaza spre extremism si îsi irita protectorii“ (9 sept. 2010) si „Despre derapaje si protectionism în Europa“ (7 oct. 1010). Actiunea maghiarilor – nici macar nu o mai ascund – se bazeaza pe santajarea amatorilor de guvernare din România si este favorizata de reactia complexata a institutiilor Republicii. Reamintesc celor care au început sa uite ca România este, prin Constitutie, republica, stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil, ca are un presedinte, un parlament si un guvern. Suntem europeni, suntem în NATO si Uniunea Europeana, dar ramânem români si avem un stat al nostru.
Înca. La aderare, nu ne-a pretins nimeni sa fim altceva. A fi european, nu înseamna sa nu mai ai patrie, cum credea un ziarist care participa la o dezbatere pe tema ultimei ispravi a maghiarilor de a-si deschide un birou în Casa Ungariei la Bruxelles. A fi cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene nu implica des-radacinarea si nu cere sa ignori valorile Republicii. Este o falsa pista pe care aluneca unii cea de a confunda identitatea cu bolile intolerantei. Românii nu sunt intoleranti. Ei au acceptat în constitutie condamnarea discriminarii rasiale, a xenofobiei si a antisemitismului. Daca Republica România a acceptat sa adopte o lege de pedepsire a xenofobiei si a antisemitismului, de ce nu ar fi îndreptatita sa se apere de manifestarile anti-românesti? Nu neaparat printr-o lege speciala. Are Constitutie.
Eram în Italia în 1997, când Lega Nord (o formatiune de tipul UDMR si al noilor partidulete politice maghiare din România) a declansat o manifestare secesionista numita „lantul uman“ si a cerut adeptilor ei turbulenti sa coboare din Alpi si sa se aseze, unul lânga altul, de-a lungul fluviului Padova, pentru a realiza prin trupurile lor frontiera noua între Nord si Sud. Într-o seara, la ora de maxima audienta, a aparut pe toate posturile de televiziune presedintele Italiei Oscar Luigi Scalfaro si a tinut un discurs de trei minute. Ar fi fost nevoie de mai putin timp dar batrânul politician crestin-democrat, fost ministru al Transporturilor, al Instructiei Publice si de Interne, fost presedinte al Camerei Deputatilor, cu o vasta cultura politica si juridica, a tinut sa vorbeasca raspicat si i-a luat trei minute. Reproduc discursul din memorie, dar îi asigur pe cititori ca nu l-am uitat; nu puteam pentru ca a fost limpede si scurt. Iata ce le-a spus italienilor, în acea împrejurare, presedintele lor:
– M-ati ales pentru a fi garantul Constitutiei Republicii Italiene;
– În ultima vreme, printr-o actiune iresponsabila, unii concetateni actioneaza împotriva unitatii statului, unitate garantata prin Constitutie;
– În aceasta situatie, voi aplica riguros masurile pe care le impune Contitutia pentru apararea Republicii Italiene.
A se remarca nu numai limpezimea ideilor ci si trimiterea, în fiecare propozitie, la Constitutie. Apoi presedintele a spus respectuos „buona sera“ si a parasit platoul. A doua zi, militantii Lega Nord nu au mai fost vazuti pe nicaieri iar seful lor, Umberto Bossi, nu a mai facut declaratii cu trimiteri la secesionism pâna când Berlusconi nu a avut nevoie sa-l foloseasca pentru a guverna.
În România spunem adevarurile cu gura închisa. Participarea reprezentantilor comunitatii maghiare din tara noastra la aproape toate coalitiile guvernamentale de dupa 1989, nu ar mai trebui sa fie un secret, a fost sprijinita de instantele europene, daca nu cumva impusa, si este inspirata si manevrata, pe toate caile, din Ungaria. În România a devenit o conditie a accesului oricarui partid, de dreapta, de stânga, de centru (daca avem asa ceva), pentru guvernare. Cu toate acestea, maghiarii din România nu sunt înca multumiti pentru ca ei vor ceva mai mult. Ei nu sunt interesati de guvernare ci de folosirea guvernarii pentru a restabili, împreuna cu Budapesta, granitele Ungariei Mari. Nu spunem cu gura deschisa aceste adevaruri, vom avea tot timpul probleme cu maghiarii care se declara cei mai europeni dintre toti guvernantii nostri. Tactica lor, am mai scris-o, este a avansarii constante. Ceea ce nu vor politicienii români sa limpezeasca, facându-le astfel jocul, tine de aplicarea Constitutiei. Asa cum a procedat presedintele Scalfaro cu Lega Nord. Institutiile puterii de stat în România sunt blocate de interese politice meschine si, regret sa o spun, de complexul de sluga. Politicienii români nu mai sunt capabili nici macar sa vada evidenta lipsa de credibilitate a revendicarilor maghiarilor care avanseaza false pretentii pentru a impune legi avantajoase, nu-i vorba, pe linie de autonomie, învatamânt, religie, patrimoniu etc. Sunt tertipuri pentru a reface, treapta cu treapta, soclul Ungariei Mari, trepte pe care le ataca, asa cum am spus, de-a-indaratelea, cu spatele la istorie. Nu autonomia Tinutului secuiesc este miza lor finala, ci a Ardealului. Dupa care urmeaza o a doua etapa, pe care draga noastra Europa a inaugura-o în Kosovo. Mai clar de atât nu pot sa fiu. Iar guvernantii nostri, în aceste vremuri, se ocupa de legi pentru câinii vagabonzi, comercializarea etno-botanicelor si întind mâna sa mai primeasca un împrumut de la FMI. Cum poate primul-ministru sa minimalizeze initiativele secesioniste ale maghiarilor în statul unitar si indivizibil care este, constitutional, România? Cum poate un Parlament sa aprobe o lege, cea a învatamântului national, prin tertipul asumarii raspunderii numai pentru a face hatârul maghiarilor ca istoria si geografia României sa fie învatate dupa manuale tiparite în Ungaria? Cum poate un guvern sa creada ca-si poate asuma raspunderea pe legi ale minoritatilor si regionalizarii României numai ca sa faca pe plac maghiarilor si Bruxelles-ului? Cum poate presedintele sa nu reactioneze imediat la un afront adus prompt, arogant si cinic, propriilor declaratii privind manevrele – mai nou socotite provocari – ale autonomistilor maghiari? Iata ce spune Marko Bela, vice-prim ministru al Guvernului României: „Nu pot saluta ceea ce a declarat domnul presedinte în legatura cu unele probleme ale minoritatilor în general, respectiv ale comunitatii maghiare din România. Noi am înteles ca nu numai domnul presedinte ci si foarte multi politicieni români se împotrivesc fata de unele deziderate ale UDMR, de exemplu formele de autonomie, dar în politica nu cred ca ar fi binevenita o declaratie în care se afirma ca Tinutul secuiesc niciodata nu va avea autonomie teritoriala (…) Nu cred ca în politica trebuie sa spui niciodata“. Ba da, domnule vice-prim ministru, ba da, este nevoie sa va spunem raspicat, de câte ori vreti sa ne spuneti ca nu va întelegem: nu! Altfel ce mai înseamna respectul pentru Constitutia României si pentru valorile democratice pe care aceasta le consfinteste? În ce fel de tara credeti ca traim?
Cândva André Malraux, pe vremea când îsi epuizase experientele ideologice trecând de la stânga la dreapta, întrebat ce sunt francezii, a raspuns astfel: „Eu numesc francezi pe cei care vor ca Franta sa nu moara“. Desigur, nu putem vorbi în acesti termeni azi, nu ca români, ci ca europeni. Nu numai Franta ci România este alta. Ne ramâne sa învatam sa facem ce fac Franta si Italia. Ca si Oscar Luigi Scalfaro, de fiecare data când valorile Republicii Franceze sunt amenintate, guvernantii francezi se manifesta cu claritate pentru respectarea Constitutiei: „Nationalitatea franceza, a spus raspicat, nu de mult, Nicolas Sarkozy, se dobândeste prin merite“. El, europeanul, se referea tocmai la încercarile unora de a pune în discutie legea fundamentala a statului francez.
Revin la lejeritatea sau ignoranta cu care unii dintre politicienii, analistii sau ziaristii români, mai europeni decât europenii, considera actiunile de sfidare a Constitutiei României la care recurg maghiarii gesturi fara greutate, vorbe ale unor grupuri de indivizi care nu ascund nici un pericol. Lor le amintesc ceea ce a spus un gânditor crestin francez, Jacques Maritain: „…partea de instinct si de forte irationale este mai mare în existenta colectiva decât în existenta individuala“.
Nu cred ca în România se poate vorbi de intoleranta etnica. Nu cred ca românul este anti-maghiar, cum nu este nici xenofob. Nu cred ca a existat un regim politic dupa 1918 care sa nu fi simtit datoria de a tolera diferentele si de a respecta minoritatile. Nu cred ca maghiarii mai au drepturi de reclamat în România. Au mai multe decât le trebuie. Nu cred ca marile puteri ale Europei le-a facut o nedreptate istorica prin Tratatul de la Trianon. Le aduc aminte tuturor celor care încearca sa-si dea cu parerea în problema minoritatilor în orice platou de televiziune ca ceea ce se întâmpla la noi nu este nicaieri tolerat. Si le reamintesc ca statele europene au, ca si România, minoritatile lor. „Putine state pe harta lumii sunt omogene din punct de vedere etnic, scrie dr. Ion Diaconu. Dimpotriva, regula este existenta, pe teritoriul marii majoritati a statelor, a numeroase grupuri etnic diferite de majoritatea populatiei“. („Minoritatile în mileniul al treilea. Între globalism si spirit national“, „Introducere“, p. 1, Editura Asociatiei Române pentru Educatie Democratica, Bucuresti, 1999).
Mi s-a spus ca, pe când se afla într-o vizita în Belgia sau Olanda, întrebat de un ziarist ce ar fi vrut sa fie daca nu ar fi ajuns scriitor, Fanus Neagu ar fi raspuns simplu, atât de simplu încât a paralizat asistenta: ungur în România, pentru ca în România ungurii au mai multe drepturi decât românii.
Întâmplarea dateaza din anii comunismului. Marele scriitor mi-a confirmat cândva replica zâmbind satisfacut!
GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro