Într-un articol publicat de Daily Mail în 2018, scriitorul Stephen Pollard, de la The Jewish Chronicle, se întreba dacă nu cumva membrii noii generații a ”fulgilor de nea” sunt fasciștii zilelor noastre. ”Asistăm la propria noastra versiune a ”nouvorbei” lui Orwell, avem o nouă formă de fascism dismimulat ca un soi de preocupare afectuoasă. Netflix a început să retransmita serialul Friends.
Veți spune că este un prilej pentru escapim nostalgic și benign. Însă, potrivit unora, este o promovare dezgustătoare a rasismului, sexismului, homofobiei și transfobiei. Personajului Ross nu-i place că băiatul lui se joacă cu păpușile, deci este sexist. Personajul Monica suferă pentru ca este grasă, deci este sexistă. Iar toți actorii sunt albi, deci serialul este rasist. De multe ori, ofensa pe care o percep acești critici nu este simțită de ei înșiși. Ei se simt ofensați pentru alții”.
”Fără supărare, asta e tiranie”
”În 2015, studenții de la University of East Anglia, au interzis unui restaurant mexican să mai agațe sombreros cu ocazia balului bobocilor, pentru că în acest fel mexicanii s-ar simți ofensati. Nu că vreun mexican s-ar fi simțit ofensat. Studenții ”fulgi de nea” s-au simțit ei înșiși ofensați. Asta merge mână în mână cu înființarea în campusurile universitare a ”spațiilor sigure”, unde studentii sunt protejați de posibilele traume provocate de realități cu care nu sunt de acord sau care i-ar ofensa. Și aici nu e vorba doar despre politica studenților. Asta afectează și universitățile”, scria Pollard.
”Revendicarea ca doar o singură formă de gândire să fie permisă și că orice deviază de la ea este ofensator și ar trebui interzis este profund periculoasă. Pare să fie vorba depre grijă și preocupare, însă, de fapt, este vorba despre totalitarism intelectual. Fără supărare, asta e tiranie”, încheia Pollard.
Tema a fost reluată recent nu de Daily Mail, ci de un site anarho-capitalist, International Man, sub titlul ”Când idioțenia intră în gene”. ”În acest moment, aproape toți putem întâlni suficient de mulți ”fulgi de nea” (acei membri ai generației mileniale al căror univers se prăbușește dacă vei contesta ceea ce spun sau ce cred) pentru a înțelege că tot mai mulți tineri sunt răsfățați sistematic atât de mult încât nu mai pot face față când ”realitatea” lor este pusă sub semnul întrebării”, spune autorul articolului amintit, Jeff Thomas.
Ritul de trecere olandez
Există excepții surprinzătoare de la evoluțiile din lumea occidentală expuse mai sus. În iulie 2019, The New York Times publica un articol despre un adevărat rit de trecere din Olanda. Aici, copiii de 12 ani sunt legați la ochi și duși de părinți în pădure, noaptea, iar apoi lăsați să se întoarcă singuri acasă sau la tabăra stabilită. Este o lecție de viață, un test de maturitate dincolo de cel de la școala. Părinții au fost lăsați, la rândul lor, singuri în pădure pentru a-și găsi drumul înapoi spre casa. Nu este o practică tocmai legală (ține totuși de părăsirea unui minor), însă autoritățile tolerează această tradiție. Mulți părinți sunt mereu în preajma copiilor, iar, după două accidente rutiere petrecute noaptea, copiii lăsați singuri în acele locuri izolate sunt obligați să poarte veste reflectorizante.
Este o practică foarte veche. Olandezii, scrie The New York Times, sunt surprinși să afle că sunt singurii care fac asta. ”Este un simbol a ceea ce părinții fac mereu: își aduc copiii pe lume și apoi îi lasă să-și găsească calea”, scrie The New York Times.
Generațiile răsfățate și roadele lor
Revenind la articolul lui Jeff Thomas, el arată că ”generația postbelică a fost prima generație ”răsfățată”, cu zeci de milioane de copii crescuți în ideea «copiii mei nu trebuie să treacă prin greutățile pe care le-am înfruntat eu»”. ”Zonele care au prosperat cel mai mult (UE, SUA, Canada) au fost, fără vreo coincidență, cele in care a prevalat acest mod de creștere a copiilor”.
”Rezultatul a fost generația anilor 1960 – tinerii care pot fi lăudați pentru idealismul mișcării pentru pace, petru drepturi civile, pentru egalitatea drepturilor bărbaților și femeilor. Dar aceiași tineri au fost atât de răsfățați încât au crezut că este perfect logic să urmezi cele mai scumpe școli fără să înveți, dedându-te drogurilor, sexului și rock and roll-ului. Să renunți la școală nu era văzut ca o problemă și doar puțini dintre acei tineri se simțeau vinovați că au rispit agoniseala de-o viață a părinților. Nu e de mirare că generatia aceasta și-a cocoloșit propriii copii și mai mult. Acum, noua generație a milenialilor arată care este rezultatul efortului părinților de a înlătura orice posibilă greutate din viața copiilor lor. Nimeni din această generație nu a trebuit să facă curat prin casă, să împartă ziare sau să obțină note bune pentru a primi o recompensă excepțională – cum ar fi un telefon mobil. Au devenit adulți fără a înțelege ce este cauza și ce este efectul, ce înseamnă efort și recompensă.
Teoretic, rezultatul ar fi trebuit să fie o generație fără griji, fără stres, care să aibă doar idei pozitive și fericite. Problema cu acest ideal este că, pe măsură ce se apropiau de vârsta adultă, acești copii aveau tot mai multe lacune la capitiolul lecții esențiale de viață. În anii în care creierul lor se dezvolta au fost condiționați să se aștepte la tot mai multă idulgență pe parcursul vieții. Orice idee aveau, oricât de ilogica, a fost considerată validă.
Astăzi culegem roadele acestui mod de creștere a copiilor. Zeci de milioane de tineri nu au învățat ce înseamnă umilința. Nu sunt capabili să accepte că ideile și percepțiile lor pot fi contestate și nici nu pot trece dincolo de ei înșiși pentru a înțelege percepțiile celorlalți. Tind să se simtă ofensați foarte repede și nu știu cum să reacționeze când se întâmplă asta. Au o percepție atât de bună despre ei, încât nu pot gestiona momentele când sunt contraziși. Pentru ei, ceea ce simt ei este mai important decât logica. Hipersensibilitatea și vulnerabilitatea sunt consecințe majore, însă cea mai mare victimă este Adevărul. Adevărul nu mai este ceva fundamental, ci este ”opțional”, subiectiv, relativ și de mai mică importanță decât faptul că cineva ar putea fi ofensat.
Înainte vreme, studenții erau intimidați când li se prezenta o carte intitulată ”Elemente de calcul si geometrie analitică”. Însă cărțile astea avea un scop. Te pregăteau pentru lumea adulților, pentru tehnologia care avansează. Înainte, se pleca de la ideea că un student va învăța (în universitate, dacă nu a făcut-o acasă) să ia în calcul toate punctele de vedere, inclusiv cele mai puțin plăcute lui. În orele de dezbatere se aștepa să susțină orice punct de vedere și să argumenteze cât de bine poate”.
Avantajul relativ al est-europenilor și al asiaticilor
”Cât privește generația actuala, ar fi simplu să spunem că acești tineri sunt niște mutanți la nivel emoțional – niște narcisiști ranchiunoși – care nu pot rezista la școală dacă nu au spații sigure, prăjiturele, cațeluși și ședințe de îmbrățisări. Criteriile anterioare au dispărut și în locul lor au apărut cărți de colorat, jucărioare și spații în care studentul să poată să plângă.
Oricât ar fi de neplăcut, trebuie spus că nu este leac pentru prostie. Toate societățile care au făcut ca generația copiilor să nu fie capabilă să-și gestioneze realitatea vor afla că acea generație este una pierdută. Orice societate are momente de decădere. Generația următoare – cea care a crescut în perioada de după prăbușire – va fi, de nevoie, generația care își va dezolta abilitățile necesare recuperării. Oare asta înseamnă că lumea va trăi în haos pentru mai mult de o generație, până când se va dezvolta generația post-fulgi de nea?
Ei bine, nu. În Europa, unde există trendul milenial, vest-europenii au fost crescuți alintați și incapabili, în timp ce est-europenii, care au trecut prin greutăți, sunt capabili să gestioneze orice greutate apare în calea lor. La fel, în Asia este destul de mare procentul tinerilor crescuți să înțeleagă că trebuie să-și asume responsabilitatea viitorului. Peste tot în lume, cu excepția UE, SUA și a Canadei, lucrurile stau la fel.
Istoria ne arată că civilizația nu se oprește. Este o ”sărbătoare continuă” care își schimbă locația geografică de la o eră la alta. Întotdeauna când o stea dispare, alta îi ia locul. Este important să prevezi, să vezi ceea ce vine și să te adaptezi”.
Autor: Călin Marchievici
Sursa: Cotidianul