Site icon gandeste.org

Vă chem să decideți – cu Suveranitate și Demnitate!

Scrisoarea lui Alexis Tsipras către greci pentru anunțarea referendumului din 5 iulie 2015.

Cetățeni greci,

pentru ultimele șase luni, guvernul grec a dus o luptă în condiții de asfixiere economică fără precedent, pentru a implementa mandatul vostru din 25 ianuarie.

Mandatul de a negocia cu partenerii noștri pentru a pune sfârșit austerității și pentru ca prosperitatea și dreptatea socială să se întoarcă din nou în țara noastră.

Pentru un acord sustenabil care va respecta democrația, precum și regulile europene, și care va conduce la o ieșire definitivă din criză.

În timpul negocierilor, ni s-a cerut în mod repetat să implementăm politicile din memorandumurile agreate de guvernele anterioare, în ciuda faptului ca memorandumurile au fost condamnate fără echivoc de către poporul grec la recentele alegeri.

Nu am luat în considerare niciodată opțiunea de a ceda – pentru niciun moment – de a trăda încrederea voastră.

În urma a 5 luni de negocieri dure, partenerii noștri ne-au transmis o propunere-ultimatum, la întâlnirea miniștrilor de finanțe din Eurogroup, care vizează direct democrația greacă și poporul grec.

Un ultimatum care contravine principiilor fundamentale și valorilor Europei. Valorile proiectului nostru comun european.

Guvernului grec i s-a cerut să accepte o propunere care va adăuga o nouă povară insuportabilă pe umerii poporului grec și care va submina recuperarea economiei și societății grecești – nu numai prin alimentarea incertitudinii, dar și prin exacerbarea în continuare a inegalităților sociale.

Propunerea instituțiilor include măsuri care vor dereglementa piața muncii, tăieri de pensii și noi reduceri ale salariilor din sectorul public – precum și o creștere a TVA-ului asupra alimentelor, restaurantelor și turismului, în timp ce se elimină facilitățile fiscale pentru insulele grecești.

Aceste propuneri – care violează direct acquis-ul social european și drepturile fundamentale la muncă, egalitate și demnitate – dovedesc că anumiți parteneri și membri ai instituțiilor financiare nu sunt interesați în a ajunge la un acord viabil și benefic pentru toate părțile, dar mai degrabă în umilirea poporului grec.

Aceste propuneri ilustrează, în principal, insistența FMI pentru măsuri severe și punitive de austeritate. Acum este momentul pentru ca puterile conducătoare europene să se ridice la înălțimea momentului și să ia initiațiva pentru a pune sfârșit definitiv crizei datoriei grecești, o criză care afectează și alte țări europene de asemenea, prin amenințarea chiar a viitorului integrării europene.

Cetățeni greci,

Ne confruntăm cu o responsabilitate istorică de a nu lăsa ca luptele și sacrificiile poporului grec să fie în van și de a întări democrația și suveranitatea noastră națională – și această responsabilitate apasă pe umerii noștri.

Responsabilitatea noastră pentru viitorul țării noastre. Această responsabilitate ne obligă să răspundem la ultimatum pe baza voinței suverane a poporului grec.

Puțin mai devreme în această seară, Cabinetul a fost convocat și am propus organizarea referendumului, astfel ca poporul grec să poată decide.

Propunerea mea a fost acceptată în mod unanim.

Mâine, Parlamentul va avea o sedință extraordinară pentru a ratifica propunerea Cabinetului de a se organiza un referendum în ziua de duminică, 5 iulie. Întrebarea de pe buletinul de vot va fi dacă propunerea instituțiilor ar trebui acceptată sau respinsă.

I-am informat deja pe președintele francez, pe cancelarul german și pe președintele Băncii Centrale Europene (BCE) despre decizia mea, iar mâine voi cere o scurtă extindere a programului – în scris – de la liderii UE și ai instituțiilor financiare, astfel încât poporul grec să poată decide liber de presiune și șantaj, așa cum este stipulat de Constituția țării noastre și de tradiția democratică a Europei.

Cetățeni greci,

Vă chem să decideți – cu suveranitate și demnitate așa cum o cere istoria greacă – dacă ar trebui să acceptăm ultimatumul excesiv care impune o strictă și umilitoare austeritate fără sfârșit, și fără perspectiva de a sta pe picioarele noastre vreodată, din punct de vedere social și financiar.

Trebuie să răspundem autoritarianismului și austerității severe cu democrație – calm și hotărât.

Grecia, leagănul democrației, ar trebui să trimită un mesaj democratic răsunător comunității europene și globale.

Și eu mă angajez personal că voi respecta rezultatul alegerii voastre democratice, oricare ar fi el.

Sunt absolut convins că alegerea voastră va onora istoria țării noastre și va trimite un mesaj de demnitate în întreaga lume. În aceste vremuri critice, trebuie să ne amintim că Europa este casa comună a tuturor popoarelor ei.

Că în Europa nu există proprietari și oaspeți. Grecia este, și va rămâne, o parte integrantă a Europei și Europa o parte integrantă a Greciei.

Dar o Europă fără democrație va fi o Europă fără identitate și fără măsură. Vă chem pe toți să acționați cu unitate națională și determinare, și să faceți o alegere demnă de acest moment.

Pentru noi, pentru generațiile viitoare, pentru istoria greacă. Pentru suveranitatea și demnitatea țării noastre.

Atena, 27 iunie, ora 1:00 a.m.

Alexis Tsipras

Traducerea de Ionuț Enache

Sursa: Iulian Capsali

Exit mobile version