Dacă USR va accede în parlament după alegerile de duminică – nu mai vorbim de un eventual scor peste așteptări – vom asista, fără doar și poate, la cea mai mare surpriză electorală post-decembristă, mai mare chiar și decît plasarea PRM în poziția de al doilea partid al țării, în 2000. Și asta, pentru că succesul USR va fi al unui partid-cacealma, al unei structuri artificiale, de laborator, al cărei traseu a fost dubios încă de la apariție, la pachet cu cel al partidului ”mamă”, USB.
Minciuni, intoxicări, uriașe semne de întrebare. Cam asta ar defini partidele păstorite de Nicușor Dan în ultimul an.
Povestea a început în februarie anul trecut cu o interesantă decizie a Curții Constituționale, la scurtă vreme după venirea lui Iohannis la putere, judecătorii descoperind brusc, după 12 ani, în urma unei sesizări a Partidului Piraților (!!), că legea partidelor politice e neconstituțională cînd stabilește un barem de 25.000 de membri fondatori pentru lansarea la apă a unui partid politic.
În noua formă, sunt suficienți trei membri.
E nostim să ne imaginăm cum ar decurge un congres al unui partid cu 3 membri.
În scurt timp, în România s-a produs o veritabilă explozie a înființării de partide, după o perioadă de ani buni în care avusese loc exact procesul invers, adică sucombarea vechilor partide de buzunar, unul cîte unul.
Mai interesant, în urma deciziei sus-pomenite a CCR s-a dat dezlegare, teoretic, înființării de partide locale, dispărînd obligativitatea ca membrii fondatori să provină obligatoriu dintr-un anume număr de județe ale țării.
Nu credem că e exagerată ipoteza că aceste schimbări de legislație au avut ca substrat tocmai posibilitatea înființării unor partide noi, dragi structurilor de forță ale statului, fără tradiționalele bătăi de cap ținînd de organizare.
Iar între aceste preferințe, gruparea din jurul controversatului Nicușor Dan ocupa un loc de cinste.
Un personaj alimentat financiar din nu e clar ce surse și despre care un reputat ziarist se întreba, pe bună dreptate, dacă a avut vreodată serviciu și care a fost acesta.
La doar cîteva luni după dezlegarea CCR, Nicușor Dan își transformă ONG-ul Salvați Bucureștiul în partid și promite să lupte pentru cîștigarea alegerilor locale în capitală, anul următor. (O ciudățenie: nu există informații publice despre congresul noului partid, care ar fi avut loc prin februarie. Pentru ca bîlciul să fie complet, la congresul de fuziune din august, cu USR, Nicușor Dan declara că e al patrulea (?!!) congres al USB, toate cu ușile închise).
Într-adevăr, USB a scos un scor neașteptat de bun în București, după o campanie în care a consumat resurse financiare infinit mai mari decît cele declarate și în care a beneficiat de un sprijin suspect de mare al unor figuri publice binecunoscute, din rîndul intelectualilor de dreapta, mai ales.
În plus, încă din seara alegerilor, Nicușor Dan a anunțat transfomarea USB într-un partid care urmează să salveze întreaga Românie: USR.
Trecem elegant peste modul penibil în care nr.2 în partid, Clotilde Armand, mima, într-un studio TV, suprinderea față de anunțul lui Nicușor, pe care îl auzea în premieră, chipurile.
Din păcate, a existat un element extrem de important pe care nimeni nu l-a remarcat pe parcursul întregii existențe a USB și pînă la alegeri.
Unul care dovedește că, încă de la decizia CCR, ideea unui partid național înființat cu minim de resurse, dar beneficiind de maxim de susținere ocultă, înflorise în capul serviciilor autohone.
E vorba de faptul că, în mod stupefiant, din statutul Uniunii Salvați Bucureștiul lipsea orice referire la București. Totul era raportat direct la nivel național:
”Capitolul 2. Scopul si obiectivele
Art. 5. USB are ca scop dezvoltarea Romaniei pe baze, principii si relatii sociale corecte, prin promovarea moralitatii si competentei, prin respectarea legii, printr-o administratie publica eficienta si printr-o competitie economica corecta, care sa asigure cresterea substantiala a calitatii vietii romanilor.
Art. 6. USB urmareste numai obiective politice. Obiectivele USB sunt:
– reasezarea ierarhiilor in societatea romaneasca pe criteriile moralitatii si competentei un sistem electoral democratic, care sa nu ingradeasca accesul la demnitatea publica o administratie publica eficienta, care sa optimizeze interactiunea cu persoanele fizice si juridice o administratie publica transparenta, care asigura participarea cetateanului la decizii stoparea risipei banului public
– o justitie independenta, eficienta si predictibila si respectarea legii
– o economie functionala, in care exista o competitie economica corecta, sistemul legislativ si fiscal este predictibil, iar constrangerile birocratice sunt minime
– rezolvarea regimului de proprietate funciara
– un proiect national pentru marea infrastructura
– un sistem educational de calitate, care formeaza competente in acord cu necesitatile vietii sociale si ale pietei muncii
– un sistem sanitar care sa isi eficientizeze resursele si care sa garanteze un act medical de calitate
– o dezvoltare a localitatilor urbane si rurale care sa asigure cresterea calitatii locuirii si cresterea competitivitatii localitatilor, si in special a marilor orase, in competitia globala
– un bun echilibru intre dezvoltarea economica si protectia mediului si a sanatatii
– un sector cultural dinamic, cresterea gradului de acces la cultura si protejarea patrimoniului cultural
orientarea euro-atlantica a politicii externe a Romaniei si consolidarea pozitiei Romaniei in structurile euro-atlantice
– respectarea suveranitatii nationale, a independentei si unitatii statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei constituitionale
– promovarea valorilor si intereselor nationale, a pluralismului politic, stimularea participarii cetatenilor la scrutinuri”. (extras din statut)
De ce asta?
Explicația e extrem de interesantă.
La scurtă vreme după explozia de partide cu trei membri, din 2015, au apărut ”mici” probleme de ordin legislativ.
Mai precis, Tribunalul a început să respingă pe capete înființarea noilor partide locale, gen ”Partidul Vîlcenilor”, ”Partidul Gălățenilor”, ”Uniunea pentru Rădăuți” etc, după ce s-a constatat că acestea aveau în statut obiective strict locale, la fel ca USB (declarativ cel puțin).
Dar, Constituția spune în clar că partidele urmăresc scopuri naționale, nu locale. Doar cu obiective locale, nașterea USB era compromisă.
Iar dacă planul inițial era, conform unor informații demne de încredere, ca la nivelul cît mai multor județe să se lanseze partide din seria ”Uniunea Salvați…” care apoi să fuzioneze cu surle și trîmbițe formînd un mare partid Uniunea Salvați România, proiectul a trebuit abandonat urgent.
A dezvolta marele partid național în jurul USB, după victoria la localele din iunie anul acesta era, însă, la fel de riscant, pentru că se intra în criză de timp din perspectiva alegerilor parlamentare.
Așa că s-a trecut la planul C: înființarea extrem de discretă, din timp, a unui partid separat de USB, numit direct Uniunea Salvați România, care să fuzioneze cu USB după locale ori să funcționeze, pur și simplu, pe cont propriu, în caz de nevoie.
Ceea ce s-a și întîmplat, în martie 2016, liderul noului partid fiind concubina lui Nicușor Dan. (Asta, apropo de politica ”de familie”)
Cînd Nicușor Dan anunța transformarea USB în USR, în 6 iunie 2016, mințea cu nonșalanță: partidul avea, deja, aproape patru luni vechime.
Există un element cel puțin la fel de interesant care dovedește, în opinia noastră, că drumul USR a fost atent bătătorit de către servicii.
Nu ne referim neapărat la declarațiile date Inpolitics, off-the record, după alegeri, de către foști membri ai grupării, conform cărora una dintre marile probleme ale formațiunii este că Dan nu ia niciodată vreo decizie pe loc, în prezența oamenilor săi. ”Ezitările lui la unele răspunsuri ne-au creat impresia că sunt alții în spate care decid ulterior” ne-au spus foștii membri, pentru că în USB, reamintim, au avut loc niște conflicte cînd nu se răcise încă cerneala pe actul de înființare.
Ci la altceva.
Mai precis, după tragedia de la Colectiv, care ar fi trebuit să impulsioneze puternic o parte a electoratului bucureștean către o structură politic de tip USB, erau să se producă niște mici accidente. Politice de data asta.
Concret, unora le-a venit în cap ideea să înființeze partide politice locale cu titulatura ”Colectiv”.
Ori, un asemenea demers ar fi băgat clar bețe-n roate grupării lui Nicușor Dan, programat să fie unic beneficiar al tragediei, din punct de vedere electoral, la fel cum cabinetul Cioloș fusese beneficiar din punct de vedere guvernamental. Votul tinerilor frumoși și liberi înarmați cu pet-uri trebuia să ajungă la Nicușor și Clotilde, nu la alții.
Să ne mai mirăm că tribunalul a aprobat fără probleme Partidul Comunist Român – Secolul XXI, Partidul Pirat ori Partidul Dacismului Conservator Autohton, dar a respins, sec, înființarea Marelui Partid Colectiv ori a Partidului Colectiv?
Ori că pe siteul Româniacurată.ro, mare sprijinitor al lui Nicușor Dan, a apărut un articol bine rostogolit în care jurnalistul Mihai Goțiu demonstra pe larg de ce ideea unor partide născute din tragedia de la Colectiv era nefastă?
Cum care Mihai Goțiu?
Candidatul actual al USR la Cluj, pentru Senat, ați uitat?
Partidul local devotat strict și profund capitalei, am numit USB, a cîștigat un procent foarte bun cu un program eminamente național, cu un sprijin misterios și cu o organizare aproape inexistentă.
S-a trecut, la fel de misterios, peste alte probleme, cum ar fi candidatura consilierilor bucureșteni ai partidului pe listele USR, deși fuziunea nu era aprobată de tribunal în momentul închiderii depunerii listelor electorale.
Ceea ce înseamnă că oamenii lui Nicușor Dan din USB s-au înscris automat în USR, lucru care ar fi trebuit să ducă la demiterea lor din consiliile capitalei, conform legii.
Să mai spunem că partidele transparenței civice, USR și USB, sunt singurele din istoria post-decembristă ale căror congrese s-a derulat cu ușile închise?
Să mai spunem că USR e singurul partid fără statut? (Noi, cel puțin, nu am reușit să-l găsim, cu toate eforturile, deși trebuia plasat la loc de cinste pe siteul formațiunii)
Să mai spunem că USR atacă parlamentarele, conform mărturisilor lui Nicușor Dan, cu doar cca.50 de organizații, ceea ce înseamnă fix una pe județ plus cele 7 din București?
Să mai spunem că noua lege electorală dezavantajează USR, pentru că studenții, spre exemplu, nu pot vota decît dacă se întorc în locurile de baștină, cu toată grija cam neprincipială a guvernului Cioloș de a le asigura transport gratuit și o mini-vacanță de 4 zile?
Sunt, iată, nenumărate motive pentru care USR nu ar avea cum să treacă pragul parlamentului.
Conform sondajelor, o va face cu brio, totuși.
Care să fie explicația?
Nevoia de promova o întreagă garnitură de ofițeri acoperiți în noul parlament, conform afirmațiilor colonelului Daniel Dragomir ori ale Elenei Udrea?
Nevoia de a pune bazele unui mare partid care să cîștige alegerile din 2020?
Ori, mai plauzibil, nevoia unor grupări oculte de a avea în parlament un lot de aleși care să facă scandal, cînd e cazul, pro sau contra anumitor mega-afaceri care se vor pune pe roate în anii care urmează, de la gazele de șist la Roșia Montana și altele asemenea?
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: In Politics