Site icon gandeste.org

Unul din cei mai buni avocați de penal din Cluj: “Bă, ăştia de la SRI, aţi ştiut că de ani de zile localizarea de la STS merge ca curu’?”

Avocatul Radu Chirita pune șase întrebări pertinente despre STS, SRI și starea deplorabilă în care au ajuns instiuțiile statului român. Iată textul publicat de specialistul în penal, pe blogul său



Tocmai mi-am plătit impozitul pe venit pe 2018 şi mi-e rău de nervi. În consecinţă, mă aştept ca în rândurile care urmează să folosesc un limbaj extrem de licenţios. Cine are urechile sensibile, precum şi minorii sunt rugaţi să nu citească mai departe.

Am plătit statului român o grămadă de bani. Ca să fim bine înţeleşi, datorită faptului că statul consideră ca dacă folosesc hârtie igienică să mă şterg la cur asta nu e o activitate desfăşurată în scopul obţinerii de venituri, nu pot să îmi deduc toate cheltuielile pe care le-am făcut. În consecinţă, cei 10% din veniturile nete nu sunt, de fapt, 10% ci mai mult. Acum câteva zile, am plătit şi TVA-ul pe luna asta, o altă grămadă de bani. Ştiu că, tehnic, nu eu datorez acei bani. TVA-ul este o sumăa de bani pe care orice client care vrea să apeleze la serviciile firmei noastre de avocatură trebuie să îi achite statului român pentru privilegiul de a avea un avocat. Statul român s-a gândit că sună ca dracu’ să îi spună clientului că trebe’ să dea 19% taxă la stat dacă vrea să ne plătească vreun onorariu, astfel încât şi-a băgat pe om: pe mine şi alţii care încă îşi înregistrează veniturile. Pe scurt, m-a pus pe mine să îi spun omului că mie îmi trebe 100 lei onorariu, dar trebe să îmi dea 119 că şi lu’ statul român îi trebe’ 19 lei să-i spargă pe prostii. Şi că îi iau eu banii şi îi dau mai departe, că, no, aşa o zis statul. Deci, chiar dacă nu eu datorez banii tehnic, practic tot eu îi dau mai ales dacă omul îşi achită factura până luna următoare, aşa că mă simt violat în fiecare 25 a lunii când plătim TVA-ul.

Jur că nu aş avea nimic împotriva plăţii acestor sume de bani, chiar şi a furtului pe faţă care se cheamă TVA, dacă aş primi ceva în schimb de banii ăia. Cică din banii pe care îi plătesc eu statul îmi asigură educaţia copiilor (care merg la grădiniţă şi şcoală privată, pentru că alea publice au ajuns de căcat), îmi asigură tratament medical mie şi familie (pentru motive ştiiute, am mers tot timpul la clinici private, după ce ultimele vizite la un spital public ale mele sau ale familiei s-au finalizat prost), îmi asigură transport în comun (nu am niciun autobuz pe raza de un kilometru, deşi stau în mijlocul oraşului), îmi asigură alte servicii pe care nu le folosesc niciodată pentru că sunt fie inexistente, fie oribil de proaste.

Tot statul îmi asigură siguranţa, ordinea etc. Nu vreau să intru în interminabila şi, pe alocuri, abominabila discuţie legate de povestea de la Caracal, că mi se pare inutil. Oricum, fiecare citeşte ce vrea şi acuză pe cine oricum are boală. Nu mă pot totuşi abţine să nu pun nişte întrebări instituţiilor statului român pe care tocmai le-am plătit regeşte. Şi cât timp ceva bani din cei pe care i-am muncit eu ajung la ele cred că am dreptul şi să primesc un răspuns. Deci:

1. Bă, ăştia de la SRI, aţi ştiut că de ani de zile localizarea de la STS merge ca curu’? Adică, mă gândesc că trebuia să ştiţi… Aţi informat pe cineva, pe Preşedinte că e tata vostru, pe primul ministru, pe pizda mă-sii pe cineva că nu merge ca lumea 112? Că era între atribuţiile voastre, mă. Sau între atribuţiile voastre intră doar să ascultaţi telefoanele la mii de judecători? Domnu preşedinte (oricare aţi fost), domnu prim ministru (oricare aţi fost) v-aţi întrebat vreodată dacpă merge 112 bine? V-aţi întrebat dacă poliţiştii de pe sate ştiu ce să facă cu drăcia aia? V-aţi întrebat vreodată cine trebe dat afară pentru că avem sute sau mii de oameni dispăruţi pe care nu îi caută decât familiile pe facebook? Bine că aveţi vreme să vă bateţi în şosete murdare şi să daţi dume greşite din Matrix.

2. Ăştia de la STS, aţi spun cuiva că nu merge căcatul ăla? Aţi făcut scandal, că din 2014 de când o mers perfect prin Apuseni şi până acum o trecut ceva timp…

3. Ăştia de la miliţie, aţi spus cuiva că sistemul ăla vă trimite numa’ prin porumb? Aţi făcut scandal?

4. Ăştia de la parchete, de ce îl apăraţi pe nesimţitul ăla ordinar de la Caracal pe care l-o durut în cur? Dacă credeţi că o acţionat corect, dacă credeţi că în locul lui făceaţi exact la fel, căraţi-vă din magistratură. Urgent. Dacă nu, dacă credeţi că ăla e un bou, de ce îl apăraţi? Că e din casta voastră şi sunteţi toţi pentru unul? Ia, imaginaţi-vă că era nu procuror, ci om politic. Că primarul nu ar fi lăsat poliţiştii să intre în casa aia, nu era demult la puşcărie? Că aţi trimis oameni în judecată pentru abuz pentru mult mai puţin de atât.

5. Pentru toţi, miliţieni, procurori, securişti, băieţi care ascultă telefoane vouă vi se pare că sistemul în care lucraţi, care e destinat să asigure ordinea şi siguranţa, este unul funcţional? De la anuţul dispariţiei, până aţi făcut voi dosar penal o trecut 20 de ore. E ok aşa? Dacă ăla care dispărea era un poliţist dura tot atât. Nu rupeau uşile jumate din poliţiştii din ţară după el? Numa’ întreb. Aveţi de gând să faceţi ceva cu asta?

6. Acum 2 ani jumate, o femeie a fost ucisă la Tg. Mureş pentru că poliţia nu a făcut nimic şi pentru că la 112 i-au închis telefonul. Am scris mai demult despre dosarul ăla. Nimeni nu a fost nici măcar cercetat disciplinar, nimeni. Niciun procuror plin de stat de drept nu s-a sesizat că operatorul de la 112 a închis telefonul unei persoane care era agresată. Suntem în recurs cu dosarul ăla, iar miliţia susţine în continuare că 7 zile de la ameninţarea cu moartea până la omor e un timp prea scurt ca să facă ceva. O să public cândva alea, să vomitaţi împreună cu mine. STS-ul susţine că nu răspunde pentru operatorul era la primărie, nu de la ei. Şi cer în continuare să se constate că nimeni nu e de vină. Că deşi îmi plătesc impozitele pentru ei, ei, de fapt, nu trebuie să facă nimic să îmi apare viaţa. Iar procurorii susţin că aşa e, boss, nimeni nu o greşit cu nimic. Când o să vă schimbaţi? Când o să plece toţi şi nu o să mai aibă cine să îşi plătească salariile, aşa că pensiile de serviciu pe care le luaţi toţi, de la parchete la serei şi setese, or să rămână să fi le plăţiţi între voi?

Mă opresc că îmi creşte tensiunea şi nu am bani de cardiolog în Austria, că tocmai mi-am plătit impozitele. Până la urmă, eu şi toţi ăia care suntem cinstiţi şi ne plătim impozitele corect sunt nişte donatori. Şi prost e cine dă, nu cine cere, aşa că…

PS. Da, nimic din astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu futea CCR-ul protocolul cu SRI. În 2017, în povestea de care aminteam mai sus, era protocoul cu SRI. Iar operatorul de la 112 i-a spus femeii care a fost omorâtă că dacă nu poate să spună adresa unde e, atunci să revină când află. Noroc cu protocolul, aşa e securiştilor? La fel, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă procurorul de la Caracal nu se căca pe el de frica secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie. Şi ăia de la Mureş acum doi ani, de ani nu or făcut nimic, că ştiau că se va înfiinţa secţia şi le afecta independenţa şi ei nu pot lucra în condiţiile astea. Nu vă e ruşine, mă? Jur că m-aş băga la o evaziune mică, măcar să nu mai scuipaţi oamenii în gură pe banii mei, dar mă tem că aici instituţiile ar funcţiona perfect: aştia ar ştii ce facturi fac şi nu fac, parchetul şi miliţia s-ar mişca cu talent etc. Sunt un om cu spirit civic, dar jur că îmi plătesc taxele doar de frică. Altfel, nu v-aş mai da niciun ban, că i-am muncit nu i-am câştigat la loto”, arată avocatul Radu Chiriță.

Autor: Mihaela Trif

Sursa: Ziar de Cluj

Exit mobile version