Site icon gandeste.org

Uniunea Judecătorilor, solicitare de ultimă oră pentru Guvernul Grindeanu

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită Guvernului Grindeanu să nu adopte nici o ordonanță de urgență care vizează activitatea autorității judecătorești, cum ar fi modificarea Codurilor, fără ca aceasta să fi fost pusă în dezbatere publică și fără să fi fost transmisă spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii.



UNJR atrage atenția, într-un comunicat transmis miercuri dimineață, că, în cursul întâlnirii avute pe data de 10 ianuarie 2017 cu ministrul Justiției, Florin Iordache, acesta și-a asumat revizuirea cadrului normativ deja existent prin consultări cu corpul magistraților, în vederea asigurării unei legislații clare, coerente și previzibile.

De asemenea, în ceea ce privește necesitatea punerii în acord a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală cu deciziile Curții Constituționale, ministrul Justitiei a cerut sprijinul asociațiilor profesionale ale magistraților, urmând ca acestea să contribuie cu propuneri într-un termen rezonabil, se mai arată în comunicat.

În opinia UNJR, adoptarea în secret a unei ordonanțe de urgență ce privește activitatea autorității judecătorești “ar constitui un derapaj constituțional extrem de grav”.

“Adoptarea în secret a unei ordonanțe de urgență care să modifice Codurile contravine flagrant bunei credințe și deschiderii asumate de noul ministru al Justiției la întâlnirea cu asociațiile profesionale ale magistraților, creează confuzie și pune magistrații în situația de a aplica imediat dispoziții legale imprevizibile. Magistrații înțeleg necesitatea punerii în acord a legislației actuale cu deciziile Curții Constituționale, însă subliniază că acest proces trebuie făcut în mod pe deplin transparent, cu respectarea normelor constituționale și legale de procedura legislativă, incluzând solicitarea avizului prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii, conform prevederilor legale. UNJR atrage atenția Guvernului Grindeanu că adoptarea în secret a unei ordonanțe de urgență ce privește activitatea autorității judecătorești ar constitui un derapaj constituțional extrem de grav. O asemenea practică ar ignora cu desăvârșire CSM-ul, adică instituția abilitată să analizeze, în condițiile avizului consultativ, atât conținutul actului normativ, cât si consecințele adoptării sale”, precizează magistrații. Ca atare, UNJR solicită Guvernului Grindeanu să pună în dezbatere publică orice proiect de act normativ și să solicite avizul Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când actul normativ în cauza privește activitatea autorității judecătorești, se mai menționează în comunicat.

Solicitarea judecătorilor vine în contextul în care presa a relatat marți că Guvern ar urma să adopte, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care aduce o serie de modificări importante în legislaţia penală

Autor: Ioana Radu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version