Din acel moment, elevii care vor lua Bacalaureatul îşi vor putea continua studile doar dacă au bani, dacă vor obţine o bursă sau vor fi dispuşi să facă un credit la o bancă pentru achitarea studiilor.
„În urmă cu o lună am fost la Viena la o dezbatere la care au participat toate ţările din Uniunea Europeană şi concluzia a fost că se doreşte o privatizare masivă a universităţilor de stat şi doar în cazuri rare să mai fie acordate burse de la stat. Mai degrabă vor un sistem de sprijinire a tinerilor prin credite. Intenţia ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană este ca, odată învăţământul privatizat, să se facă un clasament al tuturor universităţilor din Europa şi, în acest fel, atractivitatea universităţilor valoroase ale Europei să crească”, a declarat prof. dr. ing. Anton Hadăr pentru Ziarul Ring.
Înainte ca privatizarea să devină obligatorie prin directiva UE, există pericolul ca universităţile de stat să intre în colaps. Reducerea drastică a numărului de studenţi din cauza introducerii măsurilor antifraudă la bacalaureat, precum şi dezinteresul românilor pentru studii superioare au făcut ca facultăţile, în special cele private, să intre deja în faliment. „S-ar putea ca trecerea aceasta spre privat să fie făcută din motive de forţă majoră, din lipsă de candidaţi. Ar fi păcat ca universităţi de tradiţie să intre pe mâna unor afacerişti şi să asistăm la o prăbuşire a acestora”, a mai precizat Anton Hadăr.
În acest moment în România activează 49 de universităţi de stat. Lista acestora poate fi consultată aici.
Autor: Tudor Matei
Sursa: Active News