Lumea continua sa fie pe dos. In mod traditional, intelectualul are sarcina sa defineasca limitele Puterii si sa denunte incalcarea lor; sau doar sa avertizeze despre pericolul ca un abuz sa se intample. Sa dea sfaturi politicianului cu privire la ce sa faca si, mai ales, ce sa nu faca poate fi pentru el inca un rol firesc. Astazi, am decis sa se intample invers; politicianul sa dea sfaturi intelectualilor. Nu este prima data cand ii cheama in ajutor; lipsa intelectualului din spatiul public a devenit cronica iar efectele se vad; nu asupra lor, asupra celorlalti.
Nivelul discursului politic a decazut mult si continua sa o faca; fapte inacceptabile se petrec cotidian santajul a devenit un act public, ascultatul telefoanelor, o supozitie implicita; faptul ca multi intra in politica doar pentru maximizarea avantajelor personale sau ale apropiatilor este asteptarea comuna, nu doar o nedorita stare de fapt… Neregula devine ceva obisnuit; nu mira si nu indigneaza. Cel mai grav lucru este ca de la situatie obisnuita mai este doar un pas pana la a fi considerata stare normala – adica regula; regula pe dos…
A spune ca politicienii sunt in mod exclusiv de vina este incorect si nu serveste; un sistem nu se schimba gasind vinovati, ci descoperindu-i hibele si propunand solutii. Intelectualii au aici partea lor de contributie, asa cum absenta lor, partea ei de vina. Cu o precizare necesara – intelectualul nu reprezinta vreo profesie care se atesta cu diploma universitara; diplomati de toate felurile avem cu duiumul. Nu este nici stilul de viata “aristocratic” al celui ingropat in carti si in trecut, ascuns in umbra prea intinsa a propriei imagini de sine. A fi intelectual este o stare de spirit si o atitudine. Il putem imagina drept posesorul unei gandiri critice si lucide asupra lumii in care traieste si un om angajat. Nu angajat la stapan, caci ideile nu ar trebui sa aiba stapan, ci angajat in apararea unor valori si principii; cu orice risc. Zece porunci ii ghideaza existenta, indiferent de situatie:
1. Nu lingusi Puterea; linguseala ii este hrana! Astfel devine ea obeza si excesiva.
2. Nu inchide ochii; strutul are alta utilitate decat sa denumeasca politici.
3. Nu-ti pleca crestetul; sabiile nu au primit instructiuni sa ierte supunerea oarba.
4. Solidarizeaza-te cu cine are nevoie; atentie, am spus nevoie; nevoi are si Puterea! Nu ea are nevoie de sprijin, ci cel discriminat, cel slab, sarac, minoritar…
5. Vorbeste public! Tacerea nu este de aur; chiar daca ar fi, aurul nu este o valoare mai inalta decat adevarul tau.
6. Nu minti; sunt altii capabili sa o faca mai bine; dar nu mai bine decat poti tu denunta.
7. Nu confunda inteligenta cu ratiunea; avem, oricum, tot mai multa inteligenta si tot mai putina ratiune.
8. Ai curaj. Castigul este totdeauna mai mare decat pierderea.
9. Angajeaza-te! Nu uita ca esti acarul istoriei; conducatorii sunt doar mecanicii locomotivei; mai recent, doar Acarul Paun.
10. Crezi si traieste ceea ce spui si faci! Artificiul intelectual de dragul spectacolului este tradare, nu performanta.
In timp – de la Zola la Chomsky, de la Chaplin la Michael Moore sau Oliver Stone – intelectualii au fost urati si temuti de Putere; au fost ironizati si ridiculizati, ca sa nu se vada ce pericol reprezinta; precum copilul inocent, ei striga ca imparatul este gol, descriu mecanismele prin care se intretin dominarea, exploatarea si alte rele pamantesti…
E ceva putred in Romania. Aici, ei sunt sau iubiti de Putere, sau nu sunt deloc. Ori poate noi nu-i mai recunoastem. In trecut, o “vorba de duh” spunea ca, prinsi in lumea ideilor, nu ar fi capabili sa parcheze nici o bicicleta; astazi, conduc masini de lux la evenimente mondene… Cum sa nu-i confunzi!? Daca stie cineva unde se ascund intelectualii, sa-i denunte! E mare nevoie de ei.
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro