Priviți cu atenție fotografia de mai jos. E primul raft (cel la care te oprești de cum intri) al librăriei din MuseumsQuartier, din Viena. În buricul târgului. Locul pe unde trec toți turiștii și toți localnicii care se odihnesc apoi la o bere, o poveste, o lectură sau pur și simplu moleșesc la soare în curtea interioară. Nu trebuie să știi limba germană pentru a înțelege care e tema majoră a cărților de pe primul raft: critica capitalismului fără scrupule. Puteți repeta experiența într-o librărie centrală din Berlin (unde veți da, în mare, de aceeași tematică), dar și, mai ales, în librăriile din România. ”Au luat-o razna occidentalii de la prea mult bine”, vor spune unii. ”I-au cumpărat și pe ăștia rușii și putiniștii”, vor comenta alții.
Nu, nu li s-a urât cu binele vesticilor. De fapt, binele ăla (atâta cât e, mai ales comparând cu situația de pe la noi) își are originea tocmai într-o astfel de atitudine sănătoasă în raport cu vocile critice. Că le place sau nu, guvernanții și decidenții politici sunt obligați să țină cont de criticile aduse sistemului. Fie că o fac doar de formă, fie, în destule cazuri, și pe fond. Dacă sistemele de educație, sănătate, cercetare și protecție socială se află la ani lumină de cele similare din România e tocmai pentru că există o atitudine socială critică la adresa întregului sistem, susținută de discursul intelectual dominant. Un discurs cultural dominant care, în cele din urmă, influențează și mentalitățile publice, determinând deciziile politice. Nu se obosesc prea mulți (cel puțin nu la nivelul intelectualității) să-i pună la zid pe criticii sistemului. Să-i eticheteze ca fiind anti-occidentali (ar fi absurd, totuși ei reprezintă Occidentul), anti-europeniști, pro-ruși (sau pro-putiniști), eco-anarhiști, anti-progresiști etc. De fapt, cel mai anti-unionist discurs este cel conservator-popular-neoliberal, care susține politicile împotriva imigrației, împotriva liberei circulații a forței de muncă ori politici de protecție socială restrânsă și selectivă (cu ipocriziile inerente asupra cărora voi mai avea ocazia să revin).
Desigur, nu trebuie să intrați în librăriile din România pentru a afla care sunt discursurile culturale dominante de pe aici: cel conservator și neoliberal (într-un melanj simbiotic deloc original). Să nu ne lăsăm înșelați de aparențe: dacă PSD-ul are susținătorii (și votanții) pe care îi are, acest lucru nu se datorează exclusiv pungilor cu făină și ulei ori bairamurilor publice cu mici și bere, ci și pentru că (de la Năstase la Ponta) politicile de guvernanță sunt cât se poate de neoliberale. Iar această susținere publică (în cea mai mare parte la nivel inconștient) este datorată și discursului cultural dominant, elitist și aparent meritocratic, care îi oferă politicului ”argumente” pentru a-și susține teoriile anti-sociale (strict cu titlu de exemplu: conceptul de meritocrație – conform căruia educația peste medie ar trebui să fie un argument exclusiv pentru a justifica ocuparea unei poziții publice sau private de conducere, a unei funcții, post, recunoaștere academică etc. – e folosită, în fapt, ca și criteriu potrivit căruia o persoană are acces la sănătate, demnitate, educație, locuire și venituri decent-minimale etc.; tâmpenie evidentă care, în mod surprinzător, nu le aprinde beculețul de alarmă susținătorilor de bună-credință ai discursului conservator – aș spune chiar că se complac cu o asemenea interpretare și utilizare a conceptului de meritocrație care, implicit, le apără poziția dominantă).
Mă rog, e dreptul fiecăruia ca pe baza educației și propriei experiențe de viață să-și susțină conceptele, opiniile și punctele de vedere. Este însă penibil-deranjantă lipsa de responsabilitate a promotorilor discursului conservator și neoliberal. Fiind discursul cultural dominant (lucru pe care nu uită să-l repete și să și-l prindă pe costum precum o medalie) ar trebui să-și asume și efectele acestuia. Și să înceteze jelaniile metafizice. Situația în România e așa cum e nu pentru că n-am trăi în capitalism ori într-o piață liberă, ci tocmai pentru că trăim într-un capitalism și o piață liberă la care capitaliștii și susținătorii pieței libere din Occident doar visează, dar pe care nu le pot avea pe deplin în Vest tocmai pentru că se confruntă cu un discurs cultural social extrem de critic.
Situația jalnică a României de astăzi nu e cauzată de damnări istorice, de vecinătăți periculoase sau de mai știu eu ce alte cauze externe, ci de lipsa unor atitudini critice majore la nivel cultural (dublată de o anatemizare, izolare și marginalizare a celor câtorva voci care fac acest lucru în mod asumat și constant). Privind cărțile de pe primul raft al librăriilor din România și comparându-le cu primele rafturi ale librăriilor vestice putem avea o explicație și o imagine destul de clară a situației. Și să înțelegem de ce anti-progresiștilor, anti-occidentalilor, anarhiștilor etc. din Vest le merge ceva mai bine decât progresiștilor și pro-occidentalilor autohtoni.
***
P.S.: Domnule Tismăneanu: Iulian Capsali nu e anti-occidental, anti-european, anti-capitalist, ortodoxist extremist etc. pentru că v-a atacat pe d-voastră. Chiar dacă susțineți (și credeți) că acționați în virtutea unor valori pro-occidentale , prin ceea ce scrieți dați dovada că le înțelegeți într-o măsură extrem de mică (critica sistemului fiind una dintre aceste valori fundamentale). Dacă ați fi citit mai cu atenție discuțiile de pe diferite forumuri și grupuri, ați fi aflat că prietenii d-voastră de la IDL sunt cei care, în numeroase situații, au sărit să-i ia apărarea și să-l promoveze pe Iulian Capsali. Și nu de ieri, de azi. Cu nuanțe, chiar și Adrian Papahagi e de acord cu tema centrală a discursului lui Iulian Capsali. Iar fotografiile publicitare ale acestuia împreună cu familia nu sunt cu mult diferite de cele folosite de Goebbels și familia lui în propaganda nazistă. Înainte ca d-voastră sau Dragoș Paul Aligică să fi aflat despre el, discursul lui Capsali a fost amendat tocmai de către cei despre care considerați că l-ar susține. Faptul că aceste critici și delimitări nu vă sunt cunoscute (nu au vizibilitate în mediul d-voastră) e un alt efect al discursului cultural dominant autohton. Capabil să ”descopere” un risc doar când efectele acestuia sunt iminente sau deja produse.
Autor: Mihai Gotiu
Sursa:Voxpublica