Tot mai mult, lumea în care trăim se fragmentează. Liantul solidarității își pierde din proprietăți cu fiecare zi care trece. Lasă că nu există în momentul acesta nicio problemă mare care să genereze unanimitate planetară de vederi (deși ar putea fi armele atomice, stratul de ozon etc.) dar destrămarea a ajuns să afecteze atașamente dintre cele mai solide în decursul istoriei: față de țară, față de lege, față de valori morale, față de prieteni, față de familie…
Două articole din presa de azi m-au împins să scriu aceste rânduri: „Facebook – „caracatița” globală” (aici) și „Ana Maria Pătru ameninţă cu înregistrări care vor cutremura viaţa politică şi justiţia: ‘Am multe‘” (aici).
Tot mai ostentativ, societatea în care trăim ne schizoidizează. Lecția pe care ne-o predă cu cea mai mare râvnă este că nimeni nu ar mai trebui să aibă încredere în nimeni.
Despre amenințarea uriașă pe care Internetul, prin rețelele sale de socializare, o dezvoltă cu sprijinul nostru nemijlocit, am scris și eu în repetate rânduri (de exemplu aici). Alimentând cu naivitate și plini de bune intenții cea mai mare bază de date personale din lume cu informații dintre cele mai intime despre noi (gusturi, preferințe, persoane iubite, persoane detestate, așteptări, temeri, motivații, exasperări) oferim pe tavă ființa noastră unică și liberă marilor manipulatori sociali care, ca niște hipnotizatori infailibili, ne transformă apoi în masa lor docilă de manevră.
Ne expunem astfel singuri imensului pericol de a fi remodelați interior de o voință străină, care ne falsifică, în interesul ei, valorile și liberul arbitru. Asta se întâmplă la scară mare, prin crearea unor uriașe valuri de atitudine indusă, unde miza nu este fiecare dintre noi în parte ci toți laolaltă, ca grupuri de presiune în slujba unor interese oculte.
Există însă, cu cât devenim mai vizibili și mai influenți în mediul în care activăm, și un pericol individual care ne amenință: pericolul de a ne trezi victime ale unor șantaje sau inscenări juridice, dacă nu corespundem așteptărilor celor care au puterea de a instrumenta așa ceva.
Demența instituțiilor de forță de a înregistra pe oricine doresc ele, oricând și in orice împrejurare, este dublată și de o ticăloșie finalizatoare: din ce-au înregistrat rețin doar ce le convine lor, decupează, scot din context, mistifică sensuri prin montaje artificiale, alterează stenogramele ca să dea bine în instanță, mai pe scurt își construiesc dovezi nu ca să ajungă prin ele la adevăr ci ca să creeze cu ele un adevăr al lor, convenabil.
Întrucât, cu foarte mici excepții, instanțele de la ÎCCJ (partenere ale DNA, conform spuselor doamnei Livia Stanciu) nu admit inculpaților cererea de acces la înregistrările originale, singura forma solidă de autoapărare a acestora este să dețină propriile inregistrări, pe care să le contrapună, când este cazul, făcăturilor instituțiilor de forță. De aici și titlul acestui articol: „Un nou sport de autoaparare: autoinregistrarea”.
Cei care ajung în poziții importante de decizie și care au de gând să fie corecți, să nu răspundă la comenzi politice ori de altă natură care să încalce legea, ar trebui să învețe să se autoînregistreze în toate circumstanțele în care și SRI și DNA, când le cășună, o fac: și în baie și în pat, și la serviciu și în timpul liber, și când vorbesc la telefon și când vorbesc în mașină și când vorbesc în somn, ba, dacă s-ar putea, și când vorbesc în gând!
În această epocă bizară, a justiției făcute prin denunțuri, a înregistrărilor totale, cerute și aprobate, indiferent de situație, pe bază de mandat pentru siguranță națională, când inculpați strânși cu ușa denunță nu doar dușmani ci și prieteni, când procurori instigă la producerea de infracțiuni, când pe Ana Maria Pătru o provoacă la autodistrugere cea mai bună prietenă a sa, Irina Socol, iar împotriva Elenei Udrea depune mărturie chiar partenera ei de shoping la Paris Ana Maria Topoliceanu, unica șansă de a demonta astfel de făcături (când sunt făcături) prezentate de procurori drept adevăruri incriminatorii este să deții propriile inregistrări, dubluri ale momentelor din viața ta petrecute alături de astfel de persoane.
Dacă lucrurile vor continua tot așa, va apărea , în curând, în România, o nouă disciplină: tehnici de autoînregistrare. Să devii instructor de autoînregistrare s-ar putea să se dovedească o îndeletnicire mai bănoasă chiar decât să fii meditator la fizică.
Un lucru e sigur: doamna Ana Maria Pătru a urmat un astfel de curs de autoapărare prin autoînregistrare. Căci, singură mărturisește: „Eu am multe înregistrări. Care vor face obiectul dosarului, le voi prezenta. Trebuie să îmi apăr libertatea pentru mine şi pentru familia mea“.
Sursa: Contele de Saint Germain