Căci românul statistic, cel răspunzător de majorităţile electorale, este, obiectiv şi nepeiorativ vorbind, mai puţin instruit decât noi, mai puţin informat şi mai puţin perspicace în a descifra încrengături alambicate, scenarii complexe, subtexte meschine şi pericole ascunse ale unor gesturi politice aparent generoase.
“De ce să mă conducă pe mine prostimea? Pentru că e mai numeroasă? Ştie ea mai bine decât mine ce virtuţi şi cât pericol înglobează un om ca Ion Iliescu? E capabilă ea să cântărească mai bine decât mine între regalism şi republică? Între dreapta şi stânga? Între justiţia adevărată şi poliţia politică?”
În toate ţările din lume, inclusiv în cele pe care le luăm drept model de emancipare şi ideal de prosperitate, numărul celor cu studii superioare este net inferior numărului celor cu studii medii, elementare sau fără niciun fel de studii. Elitele (din punct de vedere al instruirii, dar nu numai) reprezintă întotdeauna minorităţi în raport cu celelalte categorii sociale. Prin urmare, conform principiilor democratice, nu ele decid. Ele influenţează, dacă şi cât pot, dar, la sfârşit, se supun deciziei majoritare.
Astfel au ales să se lase conduse, pentru binele lor, şi Anglia şi Germania şi Franţa şi SUA. Dintre toate formele de guvernare experimentate de popoare de-a lungul istoriei, au ales că cea mai bună pentru ele este democraţia, adică supremaţia poporului.
România, mimetic, a ales şi ea, după evadarea din comunism, calea democraţiei. Cum, însă, ne-au demonstrat 25 de ani de zbateri în căutarea echilibrului social, democraţia românească a fost percepută adeseori de conducătorii ţării ca un corp străin, care i-a încurcat exact atunci când le era lumea mai dragă. Mineriadele, furarea prezidenţialelor din 2009, deturnarea referendumului din 2012, manipularea prezidenţialelor din 2014 sunt doar câteva exemple de dispreţuire totală a democraţiei de către preaputernicii zilei, nimeni alţii decât emanaţii de primă sau a doua generaţie ai totalitarismului ceauşist.
Vâna securistică a pepinierei de cadre ce a alimentat fără întrerupere prim-planul politicii din România de după 1989 nu a putut fi extirpată. Ba, mai mult, ea a fost ranforsată prin impunerea ca preşedinte al României, pentru 10 ani negri, a androidului Traian Băsescu, cea mai perversă formă de ţinere în viaţă a diavolului totalitar.
Una dintre performanţele catastrofale pentru ţară ale acestui instrument diabolic botezat din greşeală creştineşte, ca şi cum ar fi fost om, a fost conceperea de către el, cu sprijinul intelligence-ului autohton, la adăpostul ideii de democraţie, a unui surogat letal pentru aceasta: democraţia prin minorităţi.
Tema de casă a fost: “cum să fentăm prostimea”?! Altfel spus, “cum să facem ca, indiferent ce vrea ea, majoritatea ignară, “mahalaua ineptă”, să iasă ce vrem noi, minoritatea inteligentă, casta orientată”?!
La început, diavolul şi-a folosit înşelătoarea armă secretă pentru a se salva pe sine: parlamentul (majoritatea populară) l-a suspendat. A intervenit “minoritatea inteligentă” care, printr-o propagandă deşănţată, susţinută instituţional, licuricesc şi prin cele 11 porunci ale lui Barroso, a desfiinţat voinţa majoritară. Case closed. A urmat referendumul pentru validarea suspendării. Altă majoritate populară strivitoare. Ghinion. Minoritatea inteligentă a inventat o “erată constituţională” de un cinism şi un abuz fără pereche, încă nepedepsite, şi poporul a fost din nou trimis, “democratic”, la plimbare.
A fost odată!
Acum e altfel? O fi altfel?
Ba bine că nu, proştilor majoritari. E, chiar, mai rău!
Întâi, minoritatea inteligentă a vrut să vă lase fără partid, arestându-i acestuia pe bandă rulantă liderii, cu nimic mai vinovaţi decât neatinşii lideri borfaşi ai partidului opus. A funcţionat doar până la un punct. Dezagregarea totală a partidului majoritar era împiedicată de coagularea celor rămaşi în jurul tovarăşului lor, încă prim-ministru. A urmat asaltul la acest ultim bastion: Victor Ponta. Minoritatea binomială i-a fabricat un proces penal de toată moftangeala. Preşedintele ţării a plusat complice, apăsând pe trăgaciul demisiei. Stupoare, cremenea n-a scăpărat. Atunci s-a recurs la o altă minoritate inteligentă: strada. Intelectualii tineri, impresionaţi de tragedia de la Colectiv. Mobilizare intelligence pe Internet, 40 000 de naivi la proteste, “jos Piedone”, apoi, usurel, “jos Ponta”(vedeţi ce frumos alunecă sloganurile pe şleaurile dinainte pregătite?) şi Ponta şi-a dat demisia în 24 de ore. Iar majoritatea democratică şi-a luat-o frumos după ceafă, că doar nu se poate pune ea cu minoritara intelighenţie reformatoare. Şi inventivă. Si smechera. Si fara scrupule patriotice. Care, încurajată de triumful atât de uşor dobândit, a lansat degrabă pe câmpul de luptă un nou slogan pentru împrospătarea sângelui naţional izbavitor: “să se retragă pensionarilor dreptul de vot”.
Văd acum pe Net (unde altundeva?) convocarea în regim de urgenţa pentru mâine, 1 Decembrie, a unui miting gigantic, cu peste un milion de români în stradă.
Ca să ce? Surpriză! Miza mitingului nu este anunţată de agitatori. Ieşiţi şi-o să vedeţi! Unii spun “comemorare”. Alţii spun “protest”. Important e să iasă cât mai mulţi. După aia e treaba profesioniştilor, spre ce să-i îndrepte: ce să ceară (în numele lor) şi ce să obţină (în numele sforarilor)!
Iar în timpul ăsta majoritarii sunt reduşi la tăcere. Ar vrea şi ei să manifesteze, să-şi spună ofurile, în general altele decât cele ale frumoşilor tineri minoritari. Cum să se organizeze, însă? Cine să-i mobilizeze?
Televiziunile nu pot. Ar fi acuzate de incitare. Amendate şi ameninţate cu închiderea. Partidele nu au curaj. Ar trebui să obţină autorizaţii de la primărie, să plătească taxe, să-şi asume responsabilitatea în caz de incidente. Complicat, într-o lume atât de tulbure şi manipulată.
Şi atunci prostimea majoritară ramane în casă, înghiţind în sec şi privind demoralizată la televizor cum deştepţii care conduc fraudulos, în numele ei, au găsit subterfugiul perfect pentru a-i face în ciudă, pentru a convoca mitinguri peste mitinguri, chipurile spontane, fără niciun fel de autorizaţie, fără niciun fel de răspundere, fără niciun fel de organizatori oficiali, fără niciun fel de identitate.
Nu-i tare?
Dacă mâine, la grandiosul miting, se vor sparge vitrine, se vor devasta maşini parcate neinspirat în calea demonstranţilor inflamaţi, neasumaţi de nimeni, pe numele cui vor fi întocmite procesele verbale de contravenţie? Şi cine vor fi cei interzişi, data viitoare, de la sarbatoarea democraţiei?
Cred că suntem un caz unic în Uniunea Europeană: singura ţară democratică pe care o conduc, în momentele importante, nişte minorităţi investite cu puteri oculte: 9 judecători ai Curţii Constituţionale (care deturnează un referendum printr-o erată a trădării naţionale), câţiva procurori de la DNA (care inventează dosare penale rizibile ca să schimbe prim – miniştri incomozi), un serviciu secret intern (care şi-a perfecţionat tehnicile electronice de scoatere a mii de oameni în stradă prin manipulare, pentru atingerea unor obiective politice în care nu ar avea dreptul să se implice etc.).
Majoritatea democratică, redusă la tăcere, deocamdată, de noua găselniţă a inteligenţilor şmecheri care conduc ţara prin minorităţi aservite, mocneşte. Faptul că i s-a închis orice supapă prin care să-şi manifeste şi ea frustrările, a transformat-o într-o oală sub presiune.
Autorităţi iresponsabile: nu vă aşteptaţi ca poporul român indignat să vă prevină prin SMS când şi cum va răbufni. Exploziile se manifestă prin suflu brut, nu prin apeluri înşelătoare şi manipulări subtile pe Facebook.
Nu vă credeţi atotputernice. Şi, mai ales, nu vă credeţi eterne!
Sursa: Contele de Saint Germain