Alianţa care l-a adus la putere, printr-un jurnalism dedicat ca la emisiunile de radio, s-a născut din propagandă, şi în propagandă îşi face veacul. Ne aflăm în faţa unui blocaj cu mult mai mare decât al guvernărilor anterioare. Asemănarea cu guvernul Năstase începe să fie izbitoare, chiar o continuitate. Un imens bla-bla asurzeşte România, înţesat cu conferinţe de presă despre unele şi altele, însă fără nicio legătură cu situaţia ţării. Persoana prim-ministrului a devenit mai în prim-plan decât a lui Traian Băsescu. Criza economică endemică a României este conexată crizei generale, guvernul arătându-se depăşit de situaţie. Actualul guvern se arată excedat de orice provocare, inclusiv de propriul său program. Cel punctat extrem de lapidar şi neconvingător. Acumularea de dificultăţi, de el însuşi generate, în plan social pare să-i fie calea de supravieţuire. Nu văd ce argumente au avut cei care au crezut că PSD-ul, un partid demn de analele răului, ar mai putea face un bine acestei ţări. Sunt partide care nu se mai pot reforma, partide care n-au existat niciodată ca entităţi democratice. PSD este unul dintre acestea. Liderii acestuia, la fel.
Partidul-stat îşi are locul, indiscutabil, în faţa Justiţiei. Nu poate sprijini relansarea României un partid care s-a format din toţi cei care au jefuit-o. Toate partidele-stat, PSD nefiind singurul, se bucură încă de o conectare masivă la canalele de agitaţie publică. Rezultatele electorale induc o schizofrenizare publică, ştiut fiind că o soluţie politică nu poate veni de la cei care au încălcat toate normele statului de drept. Aroganţa fără de margini a unor impostori din alianţa USL, sub tot mai mizerbila mantie oficială, arată carenţele democratice într-o amploare cu aere contradictoriu revoluţionare. România se vede redusă la tăcere absolută de această armată de politruci, unul mai miliardar decât altul, mai ceva decât captivii din ashramurile unui guru produs de această lume în declin.
În spatele acestei guvernări au loc tot felul de tranzacţii, de aranjamente instituţionale care să-i asigure continuitatea. Corupţia românească, singura care funcţionează pe aceste meleaguri, are nevoie, cum altfel, de o infailibilă logistică statală. Însă, cum nici lui Adrian Năstase nu i-a reuşit planul de supunere a României, lui Victor Ponta, nici atât. Visul de lider zonal îi arată şi mai mult limitele.
Unele dintre aberaţiile primului sunt deja contabilizate în contul discipolului. Aşa-zisa pierdere a originalului contract cu firma Bechtel arată unde poate ajunge mimarea acestui infantilism demn de cătuşele zornăite prin cartierele cu probleme grave. Nu mai este niciun dubiu, Victor Ponta nu poate înainta decât într-o direcţie care nu are legătură cu situaţia din România. Patriotismul, competenţa sau sacrificiul personal sunt noţiuni pe care mentalul acestui guvern nu le poate activa sub nicio formă, din simplul motiv că numai cinismul este poziţionarea sa. Lipsită de minima anvergură interioară, de oarecum modesta situaţie financiară necesară oricărui guvernant, actuala echipă de la Palatul Victoria caută să sugereze că o altă soluţie nu există în afara ei. Aşa se imagina şi Adrian Năstase stăpân, cel puţin pentru douăzeci de ani, stăpân pe România. Modelul a degenerat într-o luptă surdă pentru scaune te miri unde, peste tot. Prin această tipologie absolut nocivă, de retardaţi moral şi nu numai, au supravieţuit odioasele reţele securisto-comuniste. Politica este în acest moment zona lor privată, dincolo de gardurile cărei orice curios, sau cetăţean responsabil, poate fi ameninţat la propriu cu arma în numele “poporului”, al ‘legii”.
Lume concentraţionară, încercând să angreneze întreaga societate în mişcarea ei strategică pe care, deseori, o vopsesc drept reformă. Inşi care, în linii mari, nu ştiu decât să fure, cum să fure, cum să blocheze deschiderile. Statul român actual le pune la dispoziţie, prin implicarea unor generaţii de “specialişti”, toate pârghiile. În timp ce toate guvernele fostelor ţări comuniste şi-au şters în mare parte rănile, ale noastre se accentuează, şi nu întâmplător. Sunt tot mai vizibile. În România, centrul, plus câteva persoane, continuă să fie totul. În măsura în care ideologia comunistă, de la un punct încolo, a stat sub semnul unui psihism deviant, regăsim aceleaşi modalităţi de guvernare şi în prezent. Protocolul, depăşindu-l pe cel din perioada ceauşistă, arată lipsa de interes faţă de societate.
Legea europeană, cu sprijinul decisiv al societăţii, are toată capacitatea să zguduie din temelii aceaste fabrici naziste, care sunt centrii de putere din România. Triumfând economic, transformând aria culturii, ştiinţei, în salon cu pretenţii selecte, aceşti jalnici executanţi ai unor cauze funeste vor trebui îndepărtaţi de la aparaturile lor asasine. Este dramatică reducerea conştiinţei publice spre problemele supravieţuirii într-o lume în care confortul pentru dezvoltarea întregii societăţi ar trebui să fie derulat din plin, implicit. Guvernul României se arată a fi, autoprotejându-se permanent, unul de pe lună. Nu acelaşi lucru se va întâmpla când se va pune problema debarcării!
Un irespirabil aer maoist este livrat României, precum pungile cu “aurolac” copiilor năpăstuiţi din subteranele Bucureştiului.