De la data de 6 mai discutăm programul de austeritate prezentat de către domnul președinte Traian Băsescu și preluat ad literam de către premierul Emil Boc. Discutăm cifre, efecte, alternative și ne străduim să înțelegem ce se petrece în cabinetele ministeriale unde, de la o oră la alta, se fac declarații care mai de care mai iresponsabile. Încercăm să aflăm cine pe cine minte și cât adevăr mai poate exista în ceea ce zice și ce face domnul Dominique – Kahn.
Am ajuns la concluzia că ne-am pierdut și ne pierdem timpul, căci am făcut greșeala să considerăm programul guvernamental de austeriatate ca fiind niturilor unei opțiuni bazate pe structura logică specifică oricărei decizii. Această structură presupune existența unor principii, a unor priorități și a unui obiectiv temporal structurat pe coordonatele raportului cost/beneficiu.
Am sperat că după anunțurile făcute declarativ de către domnul președinte, primul ministru sau miniștrii cei mai importanți vor detalia și completa în direcția conturării acelui exercițiu de gândire care ar fi putut transforma o decizie politică într-un adevărat program.
Nu a fost să fie așa. Nu am putut afla nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie ”gândirea” creatoare de programe.
De exemplu, ar fi trebuit să se remarce existența principiilor de elaborare a oricărui program de austeritate pe timp de criză, cel puțin la nivelul la care aceste principii au stat la baza tuturor programelor elaborate, de la începtul anului 2009 până în prezent, în toate țările membre ale Uniunii Europene. Dacă s-ar fi analizat aceste programe s-ar fi văzut că mecanismele specifice unei economii de piață ce acționează în cadrul creat de instituțiile democratice de tip european impun respectarea a trei principii ca o garanție că, și în condiții de criză, sunt menținute normele și valorile structurii integratoare ale instituțiilor și pieței unice europene.
Primul principiu este cel al integralității, în sensul în care orice program de austeritate trebuie să afecteze în egală măsură toate categoriile sociale și pe toți actorii ecomici, indiferent de poziția și rolul pe care le au în structurile economice și sociale. Integralitatea nu constă în includerea tuturor, fără excepție, în grilele de reducere a veniturilor, ci în ajustarea acestor grile în așa fel încât nicio categorie socială și niciun tip de agent economic să nu fie dezavantajat în raport cu alții. Altfel spus, reducerile trebuie să coboare, prin reglarea diferențiată a indicelui de austeritate al fiecărei categorii, nivelul național al veniturilor, asigurând păstrarea proporționalității veniturilor dinaintea perioadei de criză. Obiectivul este, evident, nu numai cel al echității prin eliminarea oricărei posibilități de dezechilibrare a raporturilor dintre categorii sociale și actori economici ci și cel al păstrării potențialului de dezvoltare prin motivarea relansării , în aceeași măsură a tuturor categoriilor de interese, de la nivel individual până la cel local și național.
Al doilea principiu, regăsit în toate programele europene de austeritate, este cel al interesului național, înțeles în sensul protejării, chiar în condiții de criză, a obiectivelor incluse în categoria securității naționale. La nivel european, conform spiritului Tratatului de la Lisabona, securitatea națională se traduce prin trei piloni : ridicarea permanentă a gradului de instruire și educație al populației, îmbunătățirea permanentă a stării de sănatate a populației și ridicarea permanentă a gradului de cunoaștere și inovare ca o condiție esențială a ridicării generale a condițiilor de viață prin creșterea competitivității .
Al treilea principiu este cel al raportului cost/beneficiu, în sensul în care orice program de austeritate trebuie să cunoască încă dinaintea aplicării sale durata exactă de aplicabilitate, costurile economice și sociale ale aplicabilității și efectele directe, indirecte și perverse ale acesteia nu numai pe perioada aplicabilității dar și ulterior acesteia, cel puțin pe un orizont de 12-18 luni.
Concluzia este simplă : un adevărat program de austeritate pe timp de criză este o construcție logică și conceptuală complicată și sofisticată, posibil de aplicat doar în condițiile în care preluarea riscului de aplicabilitate nu se poate rezuma doar la asumarea răspunderii guvernului fără garanția existenței unui foarte echilibrat, transparent și eficient management guvernamental.
Modul cum apar măsurile de austeritate ale actualului guvern sunt departe de a respecta principiile de mai sus. Ele sunt inechitabile prin excluderea de la sacrificii a clientelei politice din toate sferele instituționale, afectează interesul național prin atacul direct al sectoarelor de educație, sănătate, cercetare și inovare, nu au definit raportul cost/beneficiu, imprimând un enorm semn de întrebare și asupra capacității manageriale necesare implementării.
Raportate la experiența europeană, aceste măsuri apar ca fiind neeuropene și nu putem să nu excludem posibilitatea ca aplicarea lor să nu mărească și mai mult decalajele economice, culturale și instituționale dintre România și UE.
Mircea Coşea
sursA: standard.money.ro