Turnirul ″cavalerilor″ şi ″cavaleristelor″ prezidenţiabili, anunţaţi cu surle şi vuvuzele mioritice, dincolo de proiectul spectacular ″en grande″ se mâleşte de la o zi la alta, dialogurile ţipate, corosive, deconspirările de măr putred, descoperirea acoperiţilor şi acoperirea prea descoperitelor, reduc alarmant spirele cricului public, campania prezidenţială trasformând anunţata competiţie (turnirul egal eleganţă, confruntare de idei, proiecte, ş.a.m.d.) într-o tragi-comedie burlescă, cu reducţie tot mai asumată a spectatorilor în finala I sau /şi mai ales finala II. Demnitate, moralitate, devoţiune, îngrijorată asumare a unei funcţii care ar putea contribui, într-o oarecare măsură, la frânarea derapajului socio-economic, în externalizarea în viu a ţării – sunt valori inexistente în discursul actanţilor pentru Cotroceni. Un gen de scleroză în plăci funcţionează la majoritatea candidaţilor care ar trebui să jure pe Constituţie (dar vor s-o schimbe), pe Biblie ( atingere anuală sau bi-anuală, din obligaţie), pe ″râul, ramul″şi pământul românesc intangibil (dar nu atât de intangibile cum interesele legate de Chevron sau Gold Corporation sau noul look al struţo-cămilei parlamentare funcţie de cine îşi aşează fundul pe tronul democratic încă ocupat de marele cacialmist-jucător).
Amnezia de campanie a candidaţilor privind un real proiect de ţară este geometric proporţională cu siktirul tot mai puţin temperat al votanţilor care, intuind tot mai în clar că în combinaţiile la vedere, nu se vrea un preşedinte pentru ţară ci un Joly Joker asiguratoriu imunităţilor necesare activiştilor dedaţi la cokteiluri politice de culori amestecate, amână încă odată interesul relaţiei cu urna.
Între tot mai numeroasele fumigene din zona încinsă a interesaţilor, efect de contra-balans, campania prezidenţială relevă analiştilor de aici şi de aiurea o culminaţie a corupţiei, cu un preşedinte pe numărătoare inversă isterizat de posibila vendetă a următorului preşedinte-jucător, cu datul la gioale legislaţiei, Constituţiei (pe ritm de sârbă sau de ceardaş), cu o inginerie genetică a combinaţiilor politice de groază, mixurile şi remixurile răsunând disonant şi atonic cam pe toate palierele stipendiaţilor pe bază de cotizaţie din buzunarele cetăţenilor.
Legislaţia, convenabilă au ba, nu prevede (efectul non-lustrabilităţii) două rânduleţe care, puse în funcţie, ar înlocui cu maxim succes ″votul în alb″ care a stârnit o avalanşă de proteste în parlament, şi mă gândesc la prevederea ca, în condiţiile prezenţei electoratului sub 40 la sută la urne (votul prin lipsă) exerciţiul electoral să se reia printr-un minus de prezenţă a celor care au confundat acest exerciţiu democratic cu o şuşă spectaculară. Prin candidaţi s-ar distribui efectul necesar coercitiv al acestui ″stupid peuple″ faţă de casta politică trucat diferenţiată, omogenă în interesele exogene electoratului în foarte mare măsură. Continuând pe ideea minimului anulatoriu, cum poate fi considerată, spre exemplu, victoria unuia dintre candidaţi, în a doua rundă, pe relaţia 20 la sută unul – 20 la sută plus 0,1 celălalt ?!?
Este clar, iar actuala campanie prezidenţială o şi demonstrează, că suntem într-o criză acută a relaţiei dintre social şi politic (aşa cum se prezintă acum) iar apariţia pe scena la zi a unui tehnocrat care le dă candidaţilor peste nas cu un Proiect de ţară ca formă, metodă, prioritate este un semnal de alarmă la maximum privind diluarea tot mai accentuată a prerogativelor statalităţii României.
Dacă ″votul alb″ a mortificat şi ultimele resurse de reprezantitivitate ale somniacilor parlamentari, asumarea procentului anulatoriu (un acord ce va fi translat spre sfântu aşteaptă) pomenitul sub 40 la sută anulatoriu ar mai spăla câte ceva din păcatele dalmaţienilor autohtoni. Cineva se spărgea în teorii de Nastratin Hogea lansând inclusiv ideea de a-l alege majoritar (cu șapte procente) pe Kelemen regionalizând prin absorbţie şi Ungaria, noua Romhunia cu capitala la Miercurea Ciuc asigurând (cum doresc conetnicii″ secui″) un plus de drepturi şi facilităţi celor aflaţi sub ocupaţia imposturii politice, românii. De unde şi concluzia că democraţia puţini mari umorişti dar mai ales mari tristeţi.
Bomboană pe coliva de campanie, am auzit în gara din Bacău, că pe 2 noiembrie este ziua de pomenire a morţilor. Bizară suprapunere, tristă realitate.
Autor: Aurel Bruma
Sursa: Ziarul Natiunea