Miercuri 23 ianuarie, Guvernul Ponta a aprobat „Hotărârea de Guvern pentru aprobarea tranzacţiei convenite prin Memorandumul de Înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013” prin care compania deţinută de statul kazah este iertată de o datorie de jumătate de miliard de dolari.
Aşadar, în timp ce opinia publică era aţintită asupra tragediei aviatice din Munţii Apuseni, Guvernul Ponta se „preocupă” să dea poporului român o nouă ţeapă. Toate acestea în contextul în care Guvernul Ponta vrea să pună accize pe combustibil, însă nu ezită să scutească o companie privată, străină, de o datorie uriaşă (jumătate de miliard de dolari). (sursa: pelerinortodox.com)
Prin această hotărâre, se sting, “pe cale amiabilă şi reciproc avantajos”, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor şi Rompetrol Group N.V.
De asemenea, Rompetrol Group N.V. se angajează ferm să achiziţioneze un număr de acţiuni emise de Societatea “Rompetrol Rafinare” S.A. Constanţa, reprezentând 26,6959 % din capitalul social în schimbul a 200 de milioane dolari şi obligaţia corelativă a părţii române de a oferi spre vânzare aceste acţiuni.
Prin actul normativ, se reglementează principiile referitoare la “înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui fond de investiţii în sectorul energetic sub forma unei societăţi pe acţiuni la care aportul The Rompetrol Group N.V. va fi de 150 milioane dolari SUA şi o cotă de participare la capital de 80%, statul român urmând să deţină o participaţie de 20%”.
În fine, există obligaţia statului român de a păstra pe o perioada de 3 ani “o participaţie nediluată de 18% din capitalul social al Societăţii “Rompetrol Rafinare” S.A. Constanţa”, respectiv diferenţa dintre întreg pachetul de acţiuni deţinut de statul român şi pachetul de 26,6959 % din capitalul social care urmează să facă obiectul unei proceduri de privatizare la care să participe Rompetrol Group N.V”.
Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului că proiectul de hotărâre privind Memorandumul cu Rompetrol va fi discutat spre aprobare în baza deciziei CCR în acest caz. (AGERPRES autor: Doroteea Purcărea, editor: Mihai Simionescu)