Site icon gandeste.org

Treziţi-vă odată!

Austeritatea impusă doar pentru că Guvernul nu este în stare să gestioneze eficient resursele nu va duce niciodată la prosperitate.

Guvernanţii, în frunte cu premierul Emil Boc, ne spun cu vorbe meşteşugite ce multe au făcut ei pentru ţară şi ce bine o s-o ducem în anii ce vin. Totul este însă pură demagogie, nimic mai mult. Iar acest lucru începe să iasă la suprafaţă. Datele financiare preliminare indică faptul că avansul economic de pe trimestrul al doilea va fi mai mic decât cel consemnat în primele trei luni ale anului. Cu alte cuvinte, ritmul de creştere a exporturilor şi a producţiei industriale a scăzut. O veste proastă!

Nu ştiu când va înţelege premierul că fără măsuri concrete de stimulare a mediului antreprenorial nu vom avea niciodată o creştere economică susţinută. Nu ştiu când va înţelege onorabilul nostru prim-ministru că austeritatea impusă doar pentru că Guvernul nu este în stare să gestioneze eficient resursele nu va duce niciodată la prosperitate.

Execuţia bugetară pe primele cinci luni ale anului arată foare clar că Executivul habar n-are să managerieze cum trebuie fondurile pe care le are la dispoziţie. Deşi încasările la buget au crescut, în principal datorită majorării TVA şi a accizelor, sumele destinate investiţiilor au scăzut (tendinţă care se menţine de doi ani şi jumătate), iar cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 10,5%. Altfel spus, statul toacă în continuare total aiurea sume importante, dar  nu pompează bani în economie pentru a oferi o gură de oxigen mediului privat, care se simte sufocat şi face tot mai greu faţă fiscalităţii şi birocraţiei excesive.

Managerii de companii, în special cei care conduc întreprinderi mici şi mijlocii (unde sunt angajaţi cam jumătate din salariaţii români), spun că abia reuşesc să ţină firmele pe linia de plutire. O dovadă în acest sens este şi numărul de firme radiate în primul trimestru al acestui an, care a crescut cu şapte procente faţă de perioada similară a anului trecut. Mai mult decât atât, un studiu realizat de compania Deloitte relevă faptul că peste 60% din directorii financiari ai societăţilor comerciale din România consideră că mediul de afaceri este marcat de o incertitudine economică şi financiară peste nivelul normal.

În aceste condiţii, mă gândesc că n-or fi nebuni cei care cer Guvernului, de atâta amar de vreme, reducerea impozitelor şi eliminarea cât mai grabnică a birocraţiei. Lucruri care sunt perfect realizabile şi stau doar în puterea celor care ne guvernează.

Poate ar fi cazul ca autorităţile să-şi întoarcă odată privirea spre mediul antreprenorial şi să conştientizeze faptul că firmele private sunt principalul motor al economiei. Iar dacă guvernanţii vor continua să toarne apă în benzina acestui motor, atunci cu siguranţă acesta se va gripa iremediabil.

Lucian Pop
sursa: adevarul.ro

Exit mobile version