Site icon gandeste.org

Trei țări ortodoxe: CIPRU CADE, GRECIA CADE, ROMÂNIA încă REZISTĂ în luptă cu homosexualitatea

Cipru, prima țară majoritar ortodoxă care permite „uniunile civile” pentru homosexuali

Pe fondul confuziei și al lipsei de opoziție civică conservatoare, Parlamentul Ciprului a adoptat o inițiativă legislativă care permite cuplurilor de homosexuali să-și înregistreze relația ca „parteneriat” sau „uniune civilă”.
Deși nu permite deocamdată decât avantaje locative și fiscale, confuzanta instituție, existentă la nivel internațional abia din anii 1990 nu este nicidecum un scop în sine. Așa cum am arătat în memoriul de opoziție la propunerea legislativă privind parteneriatul civil dezbătută în Parlamentul României,

Privind experiența altor țări, apare clar că parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ele având rostul de a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între persoane de același sex. Propunerea de lege trebuie deci privită în acest context: în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense pentru a răspunde tuturor revendicărilor de reglementare a „căsătoriei” și adopției de copii pentru homosexuali.

În urma acestei legi, „harta căsătoriei” în Europa apare acum astfel:

Roșu – „căsătorie” unisex prin lege . Mov – Irlanda . Verde închis – căsătorie protejată prin Constituție . Verde deschis – căsătorie protejată prin lege . Portocaliu – „parteneriate civile”

Sursa: culturavietii.ro Mai multe detalii, în engleză: cypruslawfirm.com

Pe 23 decembrie, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului:

Grecia a legalizat parteneriatele civile între persoane de același sex

Sfidând opoziția puternică a Bisericii Ortodoxe, parlamentul grec a legalizat miercuri parteneriatele civile între persoane de același sex, relatează presa elenă, citată de site-ul Politico.eu.
Cu 193 de voturi pentru și 56 împotrivă, legea care prevede că homosexualii au dreptul să se căsătorească a fost votată de deputați. Legea a fost votată de reprezentanții Syriza, partidul stângii radicale condus de Tsipras, și alte patru formațiuni. Partidul grecilor independenți (ANEL), care face parte din coaliția de guvernare, a votat împotrivă.
Nouă lege rezolvă chestiunile de proprietate și de moștenire, dar nu conține dispoziții legate de adoptarea copiilor de către cuplurile de același sex.

„Este o zi importantă pentru drepturile omului”, a declarat în fața deputaților premierul Alexis Tsipras.
Activiștii pentru drepturile homosexualilor au aplaudat votul parlamentului, susținând că legalizarea căsătoriilor civile între persoane de același sex reprezintă un pas important către acceptarea lor într-o țară în care Biserica Ortodoxă are un cuvânt greu de spus iar atacurile împotriva persoanelor gay au crescut în ultimii ani.
De altfel, Amnesty International a anunțat că a primit cu satisfacție „votul istoric”, dar a subliniat că, în pofida acestui prim pas, homosexualii continuă să trăiască în Grecia într-un climat ostil și nu sunt apărați de autorități.
În 2013, Grecia a fost condamnată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru discriminare, în urma unei plângeri a militanților homosexuali. Sursa: activenews.ro
Harta s-a modificat și arată așa:

Foto wikipedia.

România rezistă: 

Parlamentul a RESPINS legea parteneriatelor homosexuale. Deputat PSD: Dacă s-ar fi adoptat inițiativa cu delfinul persoană non-umană, cineva ar fi propus legalizarea căsătoriei între o persoană și un delfin

Parlamentul României a respins, definitiv, proiectul de lege privind „parteneriatele civile”, cu o majoritate covârșitoare.

Proiectul de lege, inițiat de deputatul Remus-Florinel Cernea, prevea posibilitatea legalizării unei forme de căsătorie civilă, între persoane de același sex.

A fost a doua oară când Parlamentul s-a confruntat cu o astfel de cerere, după cea din 2013, și aceea respinsă.

În plen, inițiatorul legii, deputatul Remus-Florinel Cernea, a argumentat că legea ar fi utilă pentru că „niciun cetățean nu trebuie să fie discriminat”, iar parteneriatul civil „este o formă de recunoaștere a uniunilor celor care nu se căsătoresc, deopotrivă cupluri formate din persoane de sex diferit sau din persoane de același sex”.

Răspunsul a venit prompt, din partea deputatul Ovidiu-Cristian Iane, deputat PSD și fost coleg cu Remus-Florinel Cernea la Partidul Verde.

Acesta a afirmat că acest demers ar putea fi folosit drept unealtă pentru alte demersuri privind persoanele de același sex, inclusiv căsătoriile homosexuale și adopțiile de copii de către aceștia.

„Voiam să vă spun, stimați colegi, că faptul că susținem drepturile LGBT – și sunt țări care în Europa susțin aceste drepturi, evident – nu înseamnă neapărat că trebuie să susținem și parteneriatul civil, pentru că până la urmă aceste drepturi și libertăți sunt și în funcție de tipul de societate în care trăim, iar la noi, aici, există o societate care are un alt grad de moralitate, în special religioasă.

Acum, pe de altă parte, în ceea ce privește acest demers, ca să zic așa, ar putea fi precursorul unor alte demersuri la fel de periculoase care, sincer, creează o societate în care eu nu vreau să-mi cresc copiii. Și anume, ce poate să urmeze? Poate să urmeze adopția, ulterior, nu? Poate să urmeze orice altă formă care în Vest, în Occident este foarte bine, să zic așa, promovată. Și unele țări chiar au adoptat aceste modificări de concepte morale.

Or, eu nu vreau să trăiesc într-o societate în care un copil să fie, nu știu, să nu aibă înțelesul cuvântului de mamă și tată în adevăratul sens al cuvântului, pe care eu îl cunosc de când sunt mic”, a spus Iane.

Mai mult, acesta a afirmat că dacă Parlamentul ar fi adoptat propunerea lui Remus Cernea privind definirea definilor ca persoane non-umane, atunci ar fi existat și propunerea de căsătorie între un om și un astfel de animal.

„Și ca să închei, ca să închei, mulțumesc, domnule președinte, dacă am fi trecut, mi-aduc aminte de o altă inițiativă – cu delfinul persoană non-umană, dacă am fi trecut această inițiativă, am fi asistat probabil, și cu acest parteneriat civil, la o căsătorie, în viitorul apropiat, între o persoană de sex oricare și un delfin”, a spus Iane.
Reamintim că la sfârșitul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial al României a apărut un proiect de lege constituțională ce definește căsătoria ca fiind o uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie. Inițiativa constituțională urmărește modificarea articolului 48, alineat 1 din Constituția României. Astfel, din „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”, noul articol constituțional se va transforma în „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea articolului 48, alineatul 1, este format din 16 persoane, dintre care amintim: artiștii Tudor Sișu și Vlad Miriță, soția lui Felix Tătaru, Nadia, filozoful Sorin Lavric, doctorul Pavel Chirilă, Mihai Gheorghiu, directorul adjunct al Muzeului Țăranului Român dar și Părintele Constantin Necula, consilier al Mitropolitului Ardealului. Sursa: activenews.ro

Sursa: Daniel Vla- Ortodoxie, Țară, Românism

Exit mobile version