Site icon gandeste.org

Top 10 alimente modificate genetic. Acum şi cu gene umane!

Se vede treaba, raţiunile economice care au condus la părăsirea liniei tradiţionale de hibridizare şi încrucişare a soiurilor şi la abordarea optimizării lor prin alterare genetică au cântărit enorm. Într-o lume tot mai puţin preocupată de aspectele morale ale manifestărilor ei, economicul a bătut la scor siguranţa alimentaţiei.

Astfel că temerile în privinţa efectelor pe termen lung a alimentaţiei populaţiei umane sau a diferitelor categorii de animale de fermă cu plante generic denumite astăzi GMO (Genetic Modified Organisms) sau OMG (organisme modificate genetic) sunt tratate de firmele dezvoltatoare ale noilor biotehnologii, dar şi de unele guverne, ca simple speculaţii.

Asigurările producătorilor de OMG par a fi de ajuns, chiar dacă multe din studiile clinice privind consumul alimentelor produse din astfel de plante au fost doar “aranjamente” menite să îngraşe anumite conturi.

Lucrurile au scăpat insa demult de sub control, dacă este să ne gândim ce păţesc fermierii din statele Americii de Nord cu aceste companii producătoare de OMG, când li se întâmplă să li se încrucişeze culturile tradiţionale cu cele vecine, inginerite genetic.

NaturalNews.com notează că Statele Unite par a se confrunta cu o conspiraţie a trădării.Politica şi interesul personal par a face ca politicile guvernamentale să încalce cu mare uşurinţă raţiunile de siguranţă şi sănătate.

Când preşedintele Obama l-a numit pe Michael Taylor ca expert principal al FDA (Food and Drug Administration, organismul care se ocupă de medicamente şi siguranţa alimentaţiei), mari proteste s-au făcut auzite din partea consumatorilor şi a grupurilor de activism de mediu.Taylor fusese vicepreşedinte al Monsanto.

În timpul mandatului acestuia organismele modificate genetic au fost aprobate în Statele Unite fără a fi efectuate teste pentru a se vedea dacă acestea prezintă siguranţă pentru alimentaţia oamenilor.

Din cauza lipsei etichetărilor, americanii nu pot spune dacă au sau nu pe masă organisme modificate genetic. Această lipsă de informare face ca evitarea şi urmărirea alimentelor din OMG să devină aproape imposibilă.

Iată mai jos o listă a principalelor alimente despre care se ştie că sunt modificate genetic:

1. Porumbul – a fost modificat de natură să-şi dezvolte propriul insecticid. Monsanto a recunoscut că în SUA jumătate din culturile de porumb sunt modificate genetic. Şoarecii hrăniţi cu porumb modificat genetic au probleme de reproducere şi fertilitate.

2. Soia – modificată să reziste la ierbicide. Produse: făină de soia, tofu, băuturi de soia, ulei de soia etc. Hamsterii hrăniţi cu soia OMG au probleme de înmulţire şi o rată ridicată a mortalităţii.

3. Bumbacul – de asemenea proiectat să reziste ierbicidărilor. Mii de fermieri indieni au suferitafecţiuni ale pielii după expunerea la vata de bumbac OMG.

4. Papaya – o varietate rezistentă la un virus a fost introdusă în Hawaii în 1999. Culturile de papaya transgenică ocupă acum trei pătrimi din totalul arhipelagului Hawaii.

5. Orezul – cultura emblemă a Asiei de Sud Est a fost modificată genetic să conţină o mare cantitate de vitamina A. Se pare că există şi o varietate ce conţine gene umane (!) care e cultivată pe teritoriul Statelor Unite. China Daily, un ziar online, arată că s-au semnalat probleme serioase de sănătate publică şi mediu date de culturile de orez OMG, care dau reacţii alergice. Există şi unele temeri legate de transferul de gene.

6. Tomatele – au fost modificate pentru păstrare mai îndelungată pe rafturi, prevenindu-se alterarea lor care, în mod natural, are loc rapid. Într-un test vizând siguranţa roşiilor OMG, unele animale au murit la câteva săptămâni de la ingerarea unor astfel de tomate.

7. Rapiţa – uleiul de rapiţă se foloseşte la producerea de ulei comestibil şi de margarină. Şi mierea mai poate fi produsă din flori de rapiţă. În Germania, autorităţile au raportat că o treime din polenul prezent în mierea canadiană provine de la culturi modificate genetic.

8. Produsele din lapte. S-a descoperit că 22% din vacile de pe teritoriul Statelor Unite au fost injectate cu hormon de creştere bovin recombinant (modificat genetic) – rbGH. Acest hormon produs de Monsanto determină vacile să-şi sporească producţia de lapte cu 15%.Laptele provenit de la astfel de vaci conţine un nivel ridicat de IGF–1 (Insulin Growth Factors – factori de creştere insulinici). Oamenii au de asemenea IGF-1 în organismul lor. Cercetătorii şi-au exprimat îngrijorarea, arătând că nivelurile sporite de IGF-1 în corpul uman au fost asociatecu cancere de colon şi de sân.

9. Cartofi – şoarecii hrăniţi cu cartofi modificaţi cu Bacillus thuringiensis var. Kurstaki Cry 1 au fost descoperiţi cu toxine în organism. În pofida anunţurilor contrare, aceasta arată că toxina Cry 1 era stabilă în organismul şoarecilor de laborator. Când riscurile de sănătate au fost date publicităţii, s-a pornit o dezbatere.

10. Mazărea – cea modificată genetic a fost identificată ca fiind cauza unor răspunsuri imunologice la şoareci şi posibil la om. O genă de fasole a fost inclusă în mazărea OMG, cu scopul de a crea o proteină care funcţionează ca un pesticid.

OMG – legate de o boală stranie

Încă din 2008, NaturalNews.com anunţa posibila legătură dintre organismele modificate genetic şi aşa numita afecţiune Morgellon, cu simptome cum ar fi: mâncărimi, înţepături, senzaţii de mişcare pe piele, granulaţie a pielii, leziuni.

Unii pacienţi arată oboseală, lipsă de memorie pe termen scurt, confuzie mentală, durere şi schimbări în modul de a vedea. Au fost de asemenea înregistrate date privindmorbiditatea crescută şi disfuncţii sociale precum productivitate scăzută, pierderi de slujbe, handicapuri severe, divorţuri, pierderea custodiei copiilor şi abandon familial.

Înainte de raportarea ei, boala a fost negată ca fiind un fals, dar cercetările mai amănunţite au relevat că e reală şi că poate fi legată de consumul de OMG. În pofida acestor legături, CDC (Center for Disease Control – centrul de control al bolilor) din SUA a declarat afecţiunea Morgellon de origine necunoscută. Mai mult, comunitatea medicală nu poate oferi publicului nici o informaţie privind o cauză a simptomelor.

Studiile suplimentare efectuate au relevat că fibrele invazive ale ţesuturilor normale extrase de la pacienţii cu Morgellon sunt similare de la unii la alţii şi că nu se potrivesc cu nici o fibră din mediul natural obişnuit.

ADN-ul extras din fibre a fost identificat ca aparţinând unui fungus (o ciupercă) şi că acestea mai conţin şi Agrobacterium, un germen gram-negativ ce are capacitatea de a modifica celulele plantelor, animalelor şi chiar şi pe cele umane.

Boala Morgellon nu este singura asociată cu hrana modificată genetic.

Există dovezi din ce în ce mai clare cu privire la faptul că alimentaţia pe bază de OMG poate cauza alergii, reacţii imunologice, probleme cu ficatul, sterilitate şi chiar moarte.

Mai mult, pe baza singurului experiment de hrănire umană cu alimente pe bază de organisme modificate genetic s-a stabilit că materialul genetic conţinut în produsele alimentare pe bază de OMG se poate transfera în ADN-ul bacteriilor intestinale la om şi poate continua să se înmulţească.

Conştientizarea pericolului

Încă o dată, American Academy of Envirnomental Medicine (academia americană de medicină a mediului) a arătat că OMG constituie o ameninţare serioasă a sănătăţii, şi nu că doar în mod accidental pot exista legături între acestea şi efectele asupra sănătăţii.

AAEM a sfătuit medicii să avertizeze pacienţii să evite OMG, întrucât introducerea OMG în hrana curentă e corelată cu o creştere alarmantă a bolilor cronice şi alergiilor alimentare.

Nu ar trebui să constituie nici o surpriză. Acum 30 de ani, un supliment alimentar numit L-trytophan a ucis 100 de oameni şi a afectat între 5.000 şi 10.000 de alte persoane. Cauza a fost identificată în final ca fiind procesul de inginerie genetică utilizat în producerea sa. Dacă simptomele nu ar fi avut trei caracteristici principale evidente, anume unice, acute şi rapid instalate, boala nu ar fi putut fi identificată.

Gândirea progresistă în termeni de profit nu e rea, cu siguranţă. Dar să înlături orice precauţie pe argumentul convenabil că nu există suficiente dovezi că hrana OMG este într-adevăr distructivă e o dovadă de curată iresponsabilitate. Şi va fi cu siguranţă o scuză lamentabilă în cazul în care se va dovedi fără putinţă de tăgadă că hrana OMG e într-adevăr nocivă.

Orez cu gene umane?

Chiar între organismele modificate prin inginerie genetică, există un caz cu totul special.

Este un orez ce conţine gene umane, produs de compania Ventria Bioscience şi care este cultivat acum pe circa 1600 de hectare în Junction City, Kansas, SUA – poate şi prin alte părţi, şi cea mai mare parte a oamenilor habar n-au că există aşa ceva.

Firma cultivă de câţiva ani buni în secret soiul de orez modificat cu gene din ficatul umanîn scopul de a preleva proteinele dezvoltate de acest “Frankenorez” şi de a le folosi la producerea de medicamente. Cu aprobare de la USDA – departamentul agriculturii din SUA – Ventria a luat una din cele mai larg răspândite cereale din lume şi o foloseşte drept catalizator pentru obţinerea de noi medicamente.

Iniţial, cultivarea acestui tip de OMG, în trei varietăţi, a fost limitată la interiorul laboratoarelor.În 2007, Ventria a scos orezul afară, în aer liber.

Compania a încercat să-l cultive mai întâi în Missouri, dar a întâmpinat rezistenţă din partea Anheuser-Busch şi a altor firme, care au ameninţat să boicoteze tot orezul produs în acel stat dacă Ventria ar fi plantat orezul în graniţele statului din inima SUA. Aşa încât Ventria s-a mutat cu plantările în Kansas.

Problema cea mare constă în faptul că, deşi acest tip de orez nu a fost aprobat pentru consumul uman, este cultivat în câmp deschis, unde potenţialul de înmulţire necontrolată este uriaş, iar pericolul pentru sănătatea publică este, de asemenea, pe măsură.

Cu toate protestele care au urmat conştientizării acestor riscuri, USDA a aprobat cultivarea în câmp deschis a acestui orez. Şi aceasta după ce FDA a refuzat autorizarea OMG-ului produs de Ventria în 2003!

sursa: 2blackjack1.wordpress.com / capital.ro

Exit mobile version