„Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetăţeni.”
Mihai Eminescu
Opere, XIII, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1985, p.124
„Voi arătaţi prin zilnică pildă că corupţia e mijlocul cel mai lesnicios de trai în România. Acesta este spiritul cel rău care desface societăţile româneşti şi le nimiceşte pân-în sfârşit; acesta este veninul care dă loc la mişcări sociale şi la nemulţumire […] contribuie a destrăma spiritul public, a-l face să nu mai crează nici în drept, nici în bine, a nu mai aştepta nimic de la muncă, totul de la tertip şi de la apucătură “
Eminescu
Opere, XIII, Editura Academiei RSR,Bucureşti, 1985, pp.111-120
____________
o parte din cazuistica marii corupţii politice şi economice, denunţate în Timpul, de catre ziaristul Eminescu:
– Atribuirea concesiunii construcţiei căii ferate Roman-Galaţi-Brăila-Buzău-Bucureşti-Piteşti-Craiova-Vârciorova consorţiului german Stroussberg, în condiţii dezastruoase pentru statul român, prin coruperea unor politicieni şi implicarea principelui Carol I, la presiunile unor cercuri politice şi financiare din Germania, grupate în jurul cancelarului Bismarck (contractul, nefinalizat, s-a soldat cu o adevărată tutelă impusă de acţionarii străini asupra finanţelor ţării, cu estorcarea de fonduri şi imixtiunea gravă în treburile interne);
– Concesionarea construcţiei tronsoanelor feroviare Ploieşti-Predeal şi Adjud-Tg. Ocna de către compania londoneză Crawley, în urma respingerii nemotivate de către decizionalii români a unei oferte autohtone mai bune, opţiune care s-a dovedit, de asemenea, falimentară;
– Afacerea Warszawsky-Mihălescu, soldată cu favorizarea întreprinzătorului străin, cu ocazia efectuării de rechiziţii şi transporturi pentru armata rusă, în detrimentul a zeci de mii de ţărani (Semnatarul român, director în Ministerul de Interne, deşi acuzat de intendenţa rusă pentru pretindere, primire de mită şi falsificare de ordine, nu numai că nu a fost demis, dar şi-a condus singur cercetarea faptelor care îl incriminau!);
– Neînregistrarea în documentele oficiale a sumei de opt milioane ruble, primite de la guvernul rus în timpul războiului din 1877-1878, bani despre care s-a aflat ulterior ca urmare a unor demersuri ale cancelariei de la Petersburg;
– Favorizarea de către ministrul Justiţiei, D. Geani, a antreprenorilor Schönfeld şi Fieldermann în obţinerea, din partea statului român, a unei despăgubiri de un milion de lei pentru pretinse daune;
– Coruperea unor magistraţi români de către concesionarul Ward, concomitent cu exercitarea de influenţe externe, prin care străinul a obţinut restituirea unei garanţii de 300.000 franci, confiscate legal de autorităţi;
– Restituirea, în urma coruperii unor persoane din Ministerul de Război, a amenzii de 201.555 lei percepute fabricii din Witten, Germania, pentru nepredarea la termen a lotului de arme contractat de partea română;
– Răscumpărarea, prin intermediul fostului diplomat englez E. Grant, cumnat al lui C.A. Rosetti, a căii ferate Cernavodă-Constanţa, în regim de supraevaluare (şaisprezece milioane faţă de preţul iniţial de nouă milioane lei), în condiţiile în care politicianul îndeplinea funcţia de ministru de Interne;
– încheierea unei convenţii dezavantajoase între E. Costinescu, senator şi director în B.N.R., şi bancherul J. Landau privind răscumpărarea unui tronson feroviar, în urma căruia statul român a fost obligat la plata a peste trei milioane de franci de către Curtea Supremă Comercială din Lipsca;
– Deturnarea a 83.000 franci de către un funcţionar al Ministerului de Finanţe (George Bilcescu, fratele directorului Băncii Naţionale), care a fost achitat sub motiv că era numit provizoriu în funcţie şi că în această situaţie nu era necesară depunerea de garanţii financiare;
– Câştigarea, prin manopere frauduloase de către deputatul Gr. Eliad a concesiunii construcţiei cheiului Brăila şi cedarea ulterioară a afacerii către Societatea Financiară care, nerespectând proiectul şi calitatea materialelor de construcţie prevăzute, a compromis lucrarea, păgubind statul român cu circa 1.780.000 lei (nu a fost încasată nici garanţia de 930.000 lei, convenită cu antreprenorul, din cauza unor aranjamente politice);
– Specularea averii statului la bursă, prin cumpărarea de acţiuni, în regim de supraevaluare (de treo ori fata de valoarea pe piaţa de capital);
– încheierea de către senatorul g-ral Gh. Slăniceanu a unor contracte oneroase cu întreprinzătorul E. Rosenthal, privind aprovizionarea armatei cu furnituri şi furaje pentru unităţi din Dobrogea (trimis în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, politicianul a fost achitat la intervenţia prim-ministrului);
– Perfectarea de către ministeriatul Ghica-Mavrogheni a unui împrumut dezavantajos de la firma Oppenheim, pentru plata datoriei externe a României, din 31.610.510 franci primindu-se efectiv 18.500.000 franci.
___________
activitatea sa jurnalistica i-a adus moartea, intr-un final
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2008123121218/Actualitate/Adevarul-despre-Eminescu-la-120-de-ani-de-la-ucidere.html
…el insusi, nu cu multa vreme inainte de a fi lichidat, isi facea un sumar amar al muncii sale de jurnalist, ce seamana pana la identitate cu sumarul vietilor noastre de jurnalisti, de astazi.
______________________
„Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea. Sunt un om urât şi temut”.
„Din viaţa mea nu adun decât necaz. Se pare, de la un timp încoace, că toată organizarea partidului de la Timpul e în plină descompunere şi că nici o cârpeală nu-i mai ajută. De aici zilnice nemulţumiri, lipsă de idei şi de concepţiuni hotărâte […] folosul meu, după atâta muncă, e că sunt stricat cu toată lumea şi că toată energia, dacă am avut-o vreodată, şi toată elasticitatea intelectuală s-a dus pe apa Sâmbetei. […] Se prea poate ca, de azi pe mâni, toată întreprinderea (publicaţia – n.n.) să înceteze şi fiecare să-şi vază de treabă. Eu rămân cel amăgit în afacere, căci am lucrat din convingere şi cu speranţa în consolidarea ideilor mele şi un mai bun viitor”
27. (Corespondenţa inedită Eminescu-Veronica Micle. Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit, Ed. Polirom, 2000, p. 169);
28. Op.cit., p.122.