Site icon gandeste.org

The Independent: Casa Albă cere Europei să menţină Grecia în zona euro până după alegerile din SUA

Administraţia Obama va face presiuni asupra guvernelor europene pentru a preveni ieşirea Greciei din zona euro înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din luna noiembrie, au declarat pentru The Independent surse guvernamentale britanice.

Washingtonul este îngrijorat, potrivit unei ştiri The Independent, că, dacă UE, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) nu vor acorda Greciei următoarea tranşă din pachetul de finanţare externă, situaţia ar degenera şi statul ar ieşi imediat din zona euro, cu puţin timp înaintea alegerilor din Statele Unite.

Oficialii administraţiei americane cer guvernelor din zona euro să amâne măsuri drastice până după alegeri, îngrijoraţi că turbulenţele care ar rezulta pe pieţele financiare ar putea pune în pericol şansele preşedintelui Barack Obama de a fi reales, potrivit surselor citate.

Potrivit informaţiilor obţinute de The Independent, liderii europeni par să rezoneze cu raţionamentul Casei Albe, deoarece se tem că Mitt Romney, contracandidatul repunlican al lui Obama, ar fi un preşedinte mai “izolaţionist”, din cauza presiunilor exercitate în Congres de către Partidul Republican.

Obama a discutat miercuri situaţia din zona euro într-o conferină telefonică cu premierul britanic David Cameron, iar cei doi au salutat declaraţiile făcute la începutul lunii august de preşedintele BCE Mario Draghi, care a spus că va face tot ceea ce va fi necesar pentru a asigura supravieţuirea monedei euro şi a prezentat un plan agresiv de soluţionare a crizei.

Sursele citate au mai afirmat că Marea Britanie a făcut presiuni la adresa Germaniei pentru a se asigura că, dacă inspectorii instituţiilor financiare internaţionale vor recomanda sistarea finanţării externe către Grecia, Italia şi Spania vor fi protejate de consecinţe.

Oficialii UE, FMI şi BCE vor reveni la Atena la începutul lunii septembrie pentru finalizarea raportului privind situaţia economică şi financiară a Greciei. Programat pentru mijlocul lunii septembrie, raportul va fi utilizat de către miniştrii Finanţelor din zona euro, care vor decide în luna octombrie dacă Grecia va primi următoarea tranşă, de 31 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro aflat în derulare.

sursa: mediafax.ro

Exit mobile version