Am stat, am ascultat, m-am minunat de giumbuşlucurile în jurul lui 0% absorbţie – din care am înţeles că aşa cum poate viola un tehnocrat retorica n-o poate face niciun politician -, şi tot văd că se înmulţesc interviurile cu Cristian Ghinea. Ce bun sunt eu, ce-am făcut eu, cum vorbesc eu în numele unei generaţii de meritocraţi etc. E foarte bine rezumat portretul omului aici.
Nu am de subliniat decât vreo două chestii: Ghinea vorbeşte de o generaţie, în capul lui comparabilă cu pașoptiștii (da, omul e probabil în ultimul stadiu de nombrilism, practic pare înnodat cu sine însuși). Nu e nicio generaţie. E o păturică de oportunism europenist, absolut ineficientă, dar foarte lucrativă pentru eroii noştri. De altfel, ei au stricat orice posibilă speranță că UE ar putea veni aici și cu emancipare socială (măcar s-o pretindem, căci știm cât de putrede sunt fundațiile); nu, UE a fost propus strict ca un model de om nou cu cardul în buzunar și cerul deasupra capului.
Am avut o întreagă pătură ONG, think tank, consilieri, toți și-au dorit preluarea îndatoririlor statului chiar cu prețul minimizării lui pînă la pericol. Anul ăsta a însemnat putere pentru politicianul de rit nou. Îi văd buni la slide-uri și grafică, PR și expunere de Kim Kardashian. Ei se propun experți, dar oameni precum Ghinea sunt experți în hârtii fără valoare, rapoarte de ”cum trebuie” după cum cântă clientul, în general politică de dreapta darwinistă, condimentată mai nou cu PDF-uri antisărăcie.
De la politicianul de tip avocat-notar-business mic, la birocratul de tip europenist sau om de multinațională, cam așa arată cele două ”generații”, cum le numește Ghinea. Scenariu de rău în mai rău clasic.
Mă umflă râsul când văd că se apucă Ghinea de criticat ineficienţele POSDRU şi alte abureli europene de ajutare a lucrătorului precar. Păi sunt deficiențe tradiţionale. Asta au făcut el şi ceilalţi abonaţi la bani publici, europeni sau de pe aici. Pentru că think-tank-ul lui Ghinea nu a primit doar bani pentru europenisme (altfel, nişte foi fără pic de “inovaţie” şi “creativitate”, ci birocraţie din cea mai tristă) şi aprox 150 000 de euro de la Ministerul de Externe pentru umflatul pieptului pe bani patriotici, împreună cu alţi embedded-jurnalişti, în timpul crizei din Ucraina. Asta din urmă a şi generat o aluzie a Alinei Mungiu-Pippidi cum că fără SIE nu s-ar fi mişcat atât de bine fostul elev. E simplist. Ghinea pupă pur şi simplu mâinile de pe direcţia lui de carieră: poate cel mai dizgraţios lobbyst ambasador din zonă, Gittenstein, era sufocat de iubire pe facebook pe pagina lui Ghinea. Acum Cioloş e obiectul unei adoraţii a oamenilor din jur care ar trebui să-i provoace jenă. Asta e “generaţia” lui Ghinea. Oportunismul s-a bifurcat în România, unul mai “local” cu Ponta, altul mai europenist cică (de fapt radicalism neocon colorat neoliberal cu o rapidă concretizare în bani şi carieră). Şi Ghinea, şi Ponta au totuşi câteva locuri în comun, deci.
Ce a înţeles Ghinea în noul avânt oportunist. Că tre’ s-o dai şi cu “săracii”, cu “socialul” puţin. Noul trend postcriză a ajuns şi în broşurelele activiştilor noştri europenişti. Mai e apoi şi avântul mai “uman” neoliberal al lui Cioloş care a reaşezat ţintele către un soi de naţionalism 2.0, mai meritocratic, mai flexibil, europenism în ițari versace făcuți în loan. Revenim: Ghinea a priceput că într-o ţară plină de săraci e totuşi o chestie să vorbeşti despre sărăcie. Şi a vorbit. A băgat nişte PDF-uri, şi-a luat ONG-uri cu idei de SRL pentru salvarea sărăciei şi a ocupat iar agenda cu un nimic lucios. Un 0% de mare viitor.
Anunțul ministrului sănătății cum că vrea să demareze construcția a două spitale într-un regim de privat pe bani publici e în logica pregătirii lui profesionale, aici sunt de acord cu Ionuț Tudorică. Voiculescu asta știe să facă, să mobilizeze zona de investiție imobiliară care, ce să vezi, nu funcționează la nivel maxim decât cu investiții publice. Spre deosebire de Ghinea care nu știe decât să producă hârtii despre cum taie hârtii, Voiculescu a făcut astăzi un joc populist la scară mare: practic a făcut ce n-au făcut toți politicienii vechi de decenii, a anunțat că vrea să construiască spitale. Nu interesează aici că e doar imagine, sigur că interesează dacă nu cumva e un prim pas către privatizare (dar nu dinspre serviciile propriu-zis medicale, ci dinspre chirie pe infrastructură), nu interesează că e foarte probabil să nu se întâmple, e doar foarte grăitor faptul că ministrul nostru cu figură inocentă vine cu ceva ce obosiții de rit vechi nici nu se mai oboseau să-și imagineze.
Într-un fel e oglindă fidelă a vieților noastre de acum încolo, birocrat pe bani publici care tot vrea să taie drepturi și servicii de la stat, dublat de inițiative ferme de business. Gargară și faptă de business cu alură ”socială”. Ghinea și Voiculescu. Vasalul și băiatul care știe ce e ăla mare capital și cum poți pune lucrurile în mișcare. Priviți acești tipi cum au ocupat agenda, iar apoi să privim din nou către politicienii noștri ”clasici” obosiți în neputință sau în vândut pe lobby de tip mic: am firmă de mediere fac lege cu mediere, am firmă de notariat și executori încerc să bag o lege să-mi iau eu și ai mei un mercedes din sărăcie stoarsă.
Voiculescu a venit peste o mare politică în care mulți au făcut bani din chiuvete supraevaluate și substanțe diluate și a spus direct că vrea să facă spitale de la zero (nu se tie înspre ce ne îndreptăm apoi cu acel gen de administrare privată). Și vrea să invite la masa asta bogată companiile mari, nu glumele care se agățau partinic până acum. Sigur. UNii furau din sistem, în viitor, tendințele de privatizare pot înghiți sistemul public cu totul.
Tehnocrația, cu alianțele ei fățișe cu industrii precum IT și cu fascinații totale pentru ”strategic” (iubire de legi Big Brother printre altele și zona de servicii și apărare), chiar dacă deocamdată pare debilă electoral, pare hotărîtă să găsească noul limbaj al puterii. Noi ne pregătim de alegeri, ei se pregătesc tot mai clar să guverneze. Nu e obligatoriu să le iasă imediat, viitorul e al lor, nu există alternativă la populismul lor.
Autor: Costi Rogozanu
Sursa: Vox Publica