Site icon gandeste.org

“Taxa Google” pune pe jar companiile din Irlanda: UE și UK iau masuri împotriva celebrului impozit pe profit mic

Datorită impozitului pe profitul corporatist de numai 12,5%, Irlanda este foarte atractivă pentru companiile străine care și-au mutat sediile centrale în această țară. Este vorba de giganți ca Apple, Microsoft, Google, Pfizer, Coca Cola, Pepsi Cola, Oracle, Yahoo, Dell etc. În acest sens UE și Marea Britanie consideră că ar trebui luate măsuri ferme pentru corelarea regimului impozitului pe profit.

Controversatul regim de impozitare a societăților din Irlanda se confruntă cu o dublă și fermă provocare din partea Marii Britanii și a UE care pregătesc noi măsuri economico-fianciare pentru a face față companii.

Controversatul regim de impozitare a societăților din Irlanda se confruntă cu o dublă și fermă provocare din partea Marii Britanii și a UE care pregătesc noi măsuri economico-fianciare pentru a face față companiilor care migrează spre insula de la capătul continentului. UE propune reforme noi pentru a face imposibilă evitarea taxelor de către companiile multinaționale.
Un plan de acțiune privind impozitarea corporativă va fi prezentat înainte de începutul verii, concentrându-se pe un sistem “mai echitabil și mai eficient”.

Planul se va concentra pe mai multe masuri, inclusiv o relansare a bazei fiscale consolidate comună a societăților (CCCTB).

 CCCTB este destinată să ofere un set unic de norme pentru companiile care operează oriunde în UE și ar putea folosi pentru calcul profiturile impozabile – în loc să se facă acest lucru într-o singură țară, cu o rată de impozitare scăzută, cum este cazul Irlandei. Acestă măsură ar putea duce la facturi fiscale mai mari pentru unele companii cu sediul în Irlanda.

Și va împune modelul european cu norme comune privind modul în care este percepută taxa corporativă care a rezistat până în prezent în Irlanda cu sprijinul guvernelor de la Dublin.

CCCTB este văzută de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker ca un plan de revigorare destinat unei singure baze de impozitare a întreprinderilor europene. De altfel CE a promis luna trecută o “agendă ambițioasă de combatere a evaziunii fiscale și a planificarilor fiscale agresive”.
 Acestă propunere include schimbul automat de informații între autoritățile naționale responsabile de venituri și decizii fiscale.

Măsurile autoritățile fiscale pentru companii vor prevedea și modul în care afacerile sunt afectate de normele fiscale naționale. “Toată lumea trebuie să plătească o taxă echitabilă”, ​​a declarat vicepreședintele Comisiei UE Valdis Dombrovskis.

”În lunile următoare, vom pune la punct acțiuni concrete pentru abordarea unor astfel de lacune sau suprapuneri. Ne-am angajat ca promisiunile noastre să aibă o corelare exactă cu o acțiune reală, credibilă și echitabilă”, a mai adăugat vicepreședintele Dombrovskis.

Aceaste măsuri survin ca urmare a hotărârilor de la cel mai înalt nivel al UE, în vizor fiind tratamentul de impozitare a companiei Apple în Irlanda, precum și impozitarea altor corporații multinaționale de către autoritățile din Luxemburg, Olanda și Belgia. Intre timp, cancelarul britanic George Osborne a spus recent în discursul său pentru buget anual că o nouă taxă, așa-numita “taxa Google” va intra în vigoare luna viitoare.

Impozitarea înseamnă că unele companii multinaționale cu sediul în Irlanda se vor confrunta cu un nou impozit pe profit, de această dată unul britanic, pentru vânzările din Marea Britanie.

Rezultă din aceste viitoare acțiuni ale UE și UK, că impozitul pe profit pentru companii va fi unul mai mare. ” Iată mesajul nostru: toleranța acestei țări pentru cei care nu vor plăti partea lor de impozite echitabile a ajuns la final “, a declarat ministrul Osborne.

De la Dublin,
Marian Gârleanu

Sursa: Ziua News

Exit mobile version