Ţăran din Moşna, judeţul Sibiu Willy Schuster: “Nu pot să stau impasibil când ştiu că trebuie să ne luăm ţara înapoi”

În ultimele trei luni, guvernul Ponta a adus din nou în prim-planul vieţii publice, după modelul din iarna anului 2012, Jandarmeria. Matahale mascate, blindate cu ultimul răcnet de echipamente de protecţie, achiziţionate cu bani grei din vistieria publică, ies la drumul mare şi pun „ordine” între diverşi protestatari, de la Piaţa Universităţii la Pungeşti, de la Braşov la Cluj-Napoca, de la Moşna la Costineşti. Iritarea „corporatiştilor” guvernamentali este maximă, după cum maximă este revolta populară contra încercărilor „sclavilor” politici de a pune ţara la picioarele diverselor corporaţii transnaţionale. De la „decablarea” de la Moşna la distrugerea gardurilor de sârmă de la Pungeşti, acţiunea publică dă o replică tot mai nervoasă intruziunii mascaţilor în libertăţile fundamentale ale românilor. De ce se întâmplă toate acestea? Din pricina târgului pe care politicienii, crezând că poporul e o ficţiune care nu vede şi nu pricepe, l-au făcut cu aceste corporaţii. Din cauza încălcării promisiunilor din campania electorală şi ca urmare a înţelegerii pe dos a noţiunii de interes naţional. În cauză sunt două mari provocări: Roşia Montană şi gazele de şist. Construite pe acelaşi principiu, al spolierii resurselor unei ţări din Lumea a Treia, cele două proiecte vorbesc despre extremismul de partid şi de stat, când o parte din infrastructura poliţienească este pusă la dispoziţia „chevron”- urilor de pretutindeni, şi nu la dispoziţia populaţiei care plăteşte impozite. Ironizând ridicarea fără precedent a ţăranilor, un politruc ca Liviu Dragnea afirma recent că „200 de ţărani din Pungeşti nu lasă 20 de milioane de români să se dezvolte”, sugerând că România este nerăbdătoare să preia ştafeta tristei realităţi americane privind gazele de şist (mirajul american al dezvoltării pe baza gazului neconvenţional nu este decât propagandă pură).

Iată ce spunea, în iunie 2012, la New York, Rex Tillerson, preşedintele corporaţiei ExxonMobil: „Ne dăm şi cămaşa de pe noi ca să exploatăm gazul de şist. Nu câştigăm nici un ban. Suntem îndatoraţi până peste cap“. Nu ştiu dacă d-l Dragnea şi d-l Ponta au citit vreodată aceste mărturii sincere ale unui mare corporatist american, dar sunt sigur că un luptător ca Willy Schuster, ţăran autentic din comuna Moşna, judeţul Sibiu, şi ecologist poliglot de talie europeană, a făcut-o. Parţial, povestea lui a fost spusă în numărul trecut al revistei noastre. Dacă revenim este pentru că, între timp, sasul Schuster, mai român decât mulţi români, a fost ridicat de jandarmi împreună cu fiica sa de 17 ani, Michelle, şi interogat şi ameninţat pentru vina de a fi strigat, la Pungeşti, „Chevron, go home”. De altfel, la această oră, Pungeştiul este sub asediu militarizat, ca în Ghana sau Peru, fiind declarat de jandarmerie „zonă specială de siguranţă publică”.

„Nu ţara este de vină, ci clasa conducătoare. Clasa celor răi”

Potrivit jandarmeriei, ţăranii din Pungeşti, care-şi apără glia de invazia unei corporaţii, comit „fapte antisociale”. De ce v-au reţinut şi urcat cu forţa în dubă, domnule Schuster?

La Pungeşti, localnicii sunt revoltaţi şi se întreabă în slujba cui acţionează jandarmii, în condiţiile în care oamenii sunt percheziţionaţi înainte să intre în casele lor. La fiecare casă stă câte un jandarm. Nici în drum nu au voie să iasă fără să dea socoteală jandarmilor. Răspunzând unui apel anunţat pe reţelele de socializare, m-am deplasat la Pungeşti împreună cu fiica mea şi cu un grup de vecini. Era nevoie de prezenţa noastră, întrucât doream să ne exprimăm solidaritatea cu pungeştenii şi dezacordul faţă de explorarea gazelor de şist. Terminasem acţiunea de „decablare” de la Moşna, aşa că am plecat să-i ajutăm pe fraţii noştri moldoveni. Mă aflam lângă crucea de la troiţă când jandarmii, supuşi la ordin corporaţiei americane, echipaţi cu scuturi, bastoane şi căşti, au intervenit violent. Ne-au târât pe arătură, ne-au urcat cu forţa în dubă, pe nu mai puţini de 40 de protestatari, şi ne-au depus la secţia de poliţie, unde un comisar a încercat să ne chestioneze. Apoi, a dorit să ne ia amprentele. Am spus: câtă vreme degetele îmi sunt ataşate de aceste mâini, nu vi le pot… împrumuta pentru amprente, că noi nu suntem infractori… Doar dacă ni le tăiaţi… În cele din urmă, eu şi fiica mea am fost duşi în faţa unui procuror şi apoi am fost eliberaţi, neavând nici o acuzaţie împotriva noastră. Fiica mea, Michelle, a fost marcată de acest episod şi m-a întrebat în ce fel de ţară trăim, dacă nici să ne exprimăm părerea în public nu putem, fără a fi săltaţi brutal de mascaţi.

Ce i-aţi răspuns?

Mi-a fost destul de greu să-i vorbesc. I-am spus că nu ţara este de vină, ci clasa conducătoare. Clasa celor răi. Ca în Biblie, când Core, Datan şi Abiram s-au răzvrătit contra lui Moise. Văzând rebeliunea nedreaptă, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-i cheme la el pe cei buni, în care avea încredere, lăsându-i pe răzvrătiţi de cealaltă parte. Credincioşii au trecut în tabăra binelui, iar tabăra celor trei răzvrătiţi, care nu-L iubeau pe Dumnezeu şi nu iubeau poporul, a fost înghiţită de pământ, aşa cum a dorit Dumnezeu. Asta vreau să înţeleagă şi Ponta: nu-i doresc, Doamne fereşte, un rău personal, dar el este deja în tabăra răului. Ca în pilda biblică, cei care sunt vânduţi şi au un preţ trebuie să treacă de partea răilor, căci pe ei îi va înghiţi pământul şi n-or să mai aibă o viaţă fericită şi liberă. Mulţi dintre politicienii români sunt sclavi moderni, ei şi-au vândut conştiinţa, şi-au vândut inima şi libertatea acestor corporaţii.

„La Pungeşti, spinările sătenilor simpli sunt din nou învineţite de bastonul stăpânirii, ca în 1907”

Sunteţi admirat ca un lider care-şi apără glia de invazia corporatistă şi care se opune din răsputeri planurilor abuzive ale industrialismului întârziat. Azi sunteţi în Moşna, mâine în Alma Vii, poimâine în Bucureşti sau în Pungeşti. Ce vă mână în luptă?

Empatia cu cei simpli, ignoraţi de guvern, batjocoriţi de corporaţii, furaţi de aşa-zişi oameni de afaceri care comit deja genocid în Africa, unde societatea civilă încă nu s-a înfiripat. Mă cheamă vibraţia care se simte în aer, entuziasmul tinerilor, judecata lor sănătoasă, dar şi familia mea în care s-au născut cinci copii. Nu pot să stau impasibil când ştiu că trebuie să ne luăm ţara înapoi. Asociaţia EcoRuralis, din care fac parte, mă îndeamnă să nu mă opresc tocmai când ţărănimea se află în primejdie. E logic, e simplu, e sănătos să mă aflu „la post”, acolo unde spinările sătenilor simpli sunt din nou învineţite de bastonul stăpânirii, ca în 1907. Poporul din care fac parte, indiferent de etnie, vrea să-şi ia soarta în propriile mâini, nu-i mai vrea pe aceşti politicieni toxici. Sunt destui oameni capabili să conducă ţara, sunt mii de tineri cu studii în marile universităţi ale lumii, care nu aparţin vechii nomenclaturi comuniste deghizate.

Mare parte din teritoriul ţării a fost concesionat străinilor. Aurul, argintul, gazul, metalele rare, petrolul, calcarul sunt resurse scoase la vânzare ieftin, ca simple materii prime. Care credeţi că este explicaţia acestei politici obtuze?

Lipsa de patriotism şi de conştiinţă liberă a clasei politice. A fost denaturată, de asemenea, iubirea unora pentru ţară şi pentru interesul naţional, de sus în jos, de la preşedinte, până la omul de rând. Numai ce-i vezi pe mulţi, tineri, calificaţi, plini de putere, că-şi iau lumea în cap… „Ce să faci aici?”, spune câte unul. Cum ce să faci aici? Aici au trăit moşii şi strămoşii tăi. Luptă, bată-te pentru ideile tale, pentru pământul tău! Fă-ţi o familie, fii activ şi interesat de ce se întâmplă în jurul tău… Există o demoralizare, o letargie în sânul societăţii româneşti. A contribuit la asta clasa politică incompetentă, lipsită de lideri şi de personalităţi cu caracter. Ăştia chiar cred că poporul e o cantitate de neglijat, o mână de şobolani, o masă amorfă, fără gândire, fără conştiinţă, care poate fi călcată în picioare. Politicienii cred în realităţi fictive, în nişte construcţii ale minţii lor. Ştiu doar să spună că noi n-avem cultură, n-avem tradiţii, n-avem fonduri de investiţii… Cum zice Ponta? Că n-avem bani, n-avem tehnologie, n-avem nimic… Trebuie să ne vindem străinilor, numai să nu avem cumva o mândrie naţională şi o conştiinţă liberă. Ăştia sunt urmaşi ai unor familii care nu au iubit poporul. Cum spunea Petre Ţuţea? „Românilor, nu vă mai puneţi conducători care nu-şi iubesc ţara”. Din păcate, până acum, tot din ăştia am avut. O clică, fără nici un plan de dezvoltare durabilă a ţării, cu interese personale, şantajabili, fără scrupule şi fără conştiinţă.

„Respingerea în parlament a noii legi a minelor, dedicată Roşiei Montane, mi se pare o victorie categorică, monumentală, poate decisivă, a societăţii civile”

Aţi fost deseori în stradă, la recentele mitinguri de protest. Ce v-a impresionat?

Tinerii. O generaţie liberă şi neşantajabilă. Unii au trei masterate. Matematicieni, fizicieni, IT-işti, agricultori, buni gopodari. Când le spui: „Haideţi, să ne luăm ţara înapoi”, te urmează de îndată, sunt solidari, sinceri, participativi. Ei sunt speranţa ţării, guvernanţii de mâine, fără tinichele la spate. Au cu toţii o vibraţie clară, o privire limpede, o proiecţie a zilei de mâine.

În acest context, să analizăm cazul Roşia Montană. Ce reprezintă ea în evoluţia societăţii româneşti, atât a clasei politice, cât şi a societăţii civile?

Cred că Roşia Montană a fost „piatra de poticnire”, cum zice Hristos, de care s-au poticnit toţi aceştia din politică… În acelaşi timp, a fost pepiniera de rezistenţă şi de creştere a societăţii civile, carburantul succeselor rezistenţei în faţa corporatismului fără scrupule. Oameni răi au vrut să ne fure munţii, să ne fure aurul, au vrut să distrugă sute de gospodării ţărăneşti, dar noi, cu localnicii, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am oprit. Am reuşit să salvăm perla Munţilor Apuseni. Populaţia s-a trezit, are conştiinţă, îi pasă de ce întâmplă, are iniţiativă şi nu acceptă compromisuri. Sunt pregătit să-mi iau familia şi, dacă va mai fi nevoie, voi merge la Roşia Montană, să mă aşez împreună cu copiii, în faţa excavatoarelor şi a şenilelor.

Acum, după ce Camera Deputaţilor a respins noua lege a minelor, elaborată cu dedicaţie pentru compania RMGC, sperăm să nu mai fie cazul. Cum aţi primit vestea respingerii periculoasei legi?

Mi se pare o victorie categorică, monumentală, poate decisivă, a societăţii civile care a înţeles pericolul la care această lege ar fi expus ţara. E semn că strada veghează tot mai puternic şi prinde tot mai multă influenţă în societatea românească. După modelul biblic, vedem că puterea tinerilor merge crescând, în timp ce puterea politică merge scăzând. Vorbind despre etapa următoare, vom merge cu mai multă nădejde, să-i încurajăm pe roşieni în direcţia agriculturii biologice, a dezvoltării turismului, a unor mici întreprinderi lucrative. După părerea mea, proiectul minier nu mai poate merge înainte. Nu-i lăsăm, orice ar face. (Preluare din revista Formula AS)

Autor: Ion Longin Popescu

Sursa: Cotidianul