Explicația intrării în rezonanță a celor două scandaluri, aparent fără vreo legătură unul cu altul, este simplă: ele au o rădăcină unică, un trunchi infracțional de malformație siameză, un numitor comun de la care pleacă toate relele. Vorbim de monstruoasa construcție a lui Traian Băsescu (el este rădăcina unică) botezată generic „justiție independentă” (iată trunchiul infracțional), în care s-au unit ca niște frați cu inimă, coloană și creier comune (malformația siameză) SRI – CSM – DNA – ÎCCJ (numitorul comun).
În ambele scandaluri apare Livia Stanciu, apar procurori și judecători din structurile înalte, aservite lui Traian Băsescu și se remarcă, printr-o vinovată complicitate a tăcerii, SRI.
Dar DNA?
Implicarea sa din cazul Rarinca este evidentă și ticăloasă: se bagă într-o speță pentru care legea nu îi dă competență, o tratează în regim de extremă urgență (deși cazul în sine este minor iar la rând, de ani de zile, stau cazuri cu prejudicii uriașe închise în fișeturi sub pretextul unei supra-încărcări a procurorilor), arestează preventiv și doar pe bază de suspiciuni rezonabile, fără probe temeinice, o persoană obișnuită, doar pentru a-i face pe plac partenerei de poliție politică Livia Stanciu și, într-un final, contestă invocând argumente rizibile, o hotărâre definitivă a Curții de Apel, în disprețul total al teoriilor despre neamestec în dosare și decizii ale instanțelor.
DNA este însă implicată și în scandalul CSM – Curtea Constituțională. Pentru că, așa cum a declarat judecătorul Neacșu, la redactarea ilegală de documente pentru Curtea Constituțională au participat toate vârfurile justiției prezente în CSM, inclusiv Procurorul Șef al DNA de la acea vreme. Și mai este DNA implicată și prin băgatul capului în nisip în legătură cu acest caz, care chiar ar fi fost de competența sa dacă șeful ei nu era printre făptuitori.
După dezvăluirile devastatoare de joia trecută ale fostului membru CSM, judecătorul Neacșu, m-aș fi așteptat ca respectivii nominalizați, acuzați de infracțiuni în urma cărora ar merita să înfunde pușcăria pe viață, să genereze un vacarm nemaiîntâlnit de replici, contestări, proteste și dări in judecată pentru calomnie.
Nimic din toată această așteptată și normală reacție de apărare a propriei demnități nu s-a produs.
Au trecut cinci zile de atunci și … tăcere totală din partea celor acuzați. Mie mi se pare a fi o tăcere mai mult decât suspectă, tăcerea tipică membrilor unui grup infracțional prinși asupra faptului, care simt nevoia să se pună întâi de acord asupra unei variante de apărare cât de cât coerentă și apoi să iasă în public cu același mesaj, să mintă, altfel spus, la fel și nu contradictoriu.
Să recapitulăm: Livia Stanciu, Alina Ghica, Oana Hăineală, Daniel Morar au fost indicați cu nume și prenume ca făcând parte din aparatul tehnic al CSM de la acea vreme care, în contradicție cu rolul și statutul instituției pe care o reprezentau, au redactat documente, în sprijinul lui Traian Băsescu, transmise la Curtea Constituțională.
Că tac cei pasibili de pedepse penale exemplare pot înțelege apelând pentru o clipă la logica infractorilor. Ei știu mai bine decât oamenii obișnuiți și curați că „orice declari se poate întorce împotriva ta”. Așa că, până la primirea unui plan de luptă bine pus la punct de capii rețelei, mucles!
Alte tăceri mă miră pe mine.
De ce tace, de exemplu, Președintele CCR, Augustin Zegrean? Domnia sa ar fi fost primul în măsură să sară ca ars și să spună: nu, domnilor, erata a fost scrisă de noi, aici, la CCR și nicidecum nu am primit-o, in plic, de la CSM. Domnului Zegrean, însă, i-a mâncat pisica limba. Care pisică? Păi a președintelui de-atunci, că românii n-au vrut rege ci președinte!
De ce tace, de exemplu, șeful operativ al SRI (și de-atunci, și de-acum), controversatul general Coldea? Adică circula un zvon de gravitatea aceea pe culoarele și emailurile CSM și SRI habar n-avea? Iar dacă avusese habar, nu a verificat dacă zvonul se confirmă sau nu? Și dacă nu s-ar fi confirmat, nu era de datoria domnului Coldea să iasă acum și să pună adevărul în drepturi, să îl dezmintă cu vehemență pe judecătorul Neacșu? Iar dacă s-ar fi confirmat nu trebuia ca instituția să apere atunci, imediat, interesul poporului pe care, chipurile, îl protejează? Și lui i-a mâncat pisica limba!
De ce tace, de exemplu, Ministrul Justiției, domnul Cazanciuc? Nu în zona lui de autoritate este localizat acest scandal uriaș care anunță că Traian Băsescu, împreună cu grupul său infracțional, au dat o lovitură de stat în vara lui 2012 și nicidecum oamenii USL-ului?
De ce tace, de exemplu, Ambasada SUA la București? Nu s-a erijat ea, de fiecare dată, în arbitrul și protectorul ferm, principial, democratic al unei justiții corecte în România?
De ce tac, de exemplu, foștii mei liberali din descendența Câmpeanu, Quintus, Antonescu? Nu-i mai indignează nedreptatea? Furtul de voință populară? Au îmbrățișat chiar toți mascarada asta de susținere necondiționată a unui oribil kitsch băsist botezat emfatic „justiție independentă”?
De ce tace, în fine, președintele Iohannis? Nu trebuie domnia sa să vegheze la buna funcționare a instituțiilor în stat, să demonstreze poporului care l-a ales că e dispus să-i apere interesele și să-i facă dreptate chiar și peste ani, chiar și împotriva unui grup infracțional care adună în rândurile sale crema gulerelor albe din sleita țară pe care o conduce?
Toate aceste tăceri sunt cât se poate de elocvente. Trăim într-un fals uriaș, într-o minciună generalizată la nivelul marilor deținători de putere. Pe nimeni dintre aceștia nu interesează cetățeanul ca individ. Ei lucrează cu statistici și tehnici halucinogene de zăpăcit mase. Din când în când mai sunt prinși cu fofârlica și atunci amuțesc. Scurt, strategic, la repliere. După care pornesc noi asalturi de prostire, și mai virulente.
Au un singur dușman de care se tem: mintea lucidă a celor imuni la minciunile și înșelătoriile lor.
Trebuie să ne unim. Trebuie să explicăm concetățenilor de bună credință că doar noi, împreună, ne putem apăra cu adevărat interesele. Trebuie să atingem masa critică. Doar în condiții excepționale este posibilă această mobilizare. Cum sunt condițiile create de suprapunerea acestor două oribile tzunamiuri politice pe care tocmai le-am comentat.
Tăcerii lor de grup infractional să-i contrapunem protestul nostru de grup lucid, bineintenționat, interesat de șansa la normalitate a țării. Înțelegând prin țară nu doar bogățiile pe care ei le vânează fără scrupule și raționalitate ci, mai ales, oamenii ei de-o limbă, copiii noștri, generațiile ce vor urma.
Sursa: Contele de Saint Germain