Înțeleg că am achitat împrumutul de la FMI, făcut de gunoaiele alea de băsescu și de boc în 2010. Să vă împrospătez puțin memoria, cu ajutorul ZF din epocă și cu spusele ăluia rupt în talpă:
”Oficialii romani au declarat de mai multe ori ca acordul este “preventiv”, este o “centura de siguranta”. Unul dintre obiectivele principale ale acordului este reluarea creditarii prin reducerea rezervelor minime in valuta constituite de banci.
Guvernul nu va mai pune presiune pe lichiditatile de pe piata monetara, ci va stimula investitiile si va lua masuri anti-somaj. De asemenea, va fi o gura de oxigen pentru curs.
FMI va pune la dispozitia Guvernului fonduri de 12,95 mld. euro, printr-un acord stand-by pe doi ani, iar UE urmeaza sa contribuie cu 5 mld. euro, dupa un aviz favorabil din partea Comisiei Europene si Consiliului European.
Dobanda anuala la imprumutul FMI ar fi in acest moment de 3,5%, “o dobanda rezonabila, un cost relativ modest comparativ cu cel la care Romania se poate imprumuta de pe pietele externe”, potrivit reprezentantului FMI. Imprumutul acordat de FMI va fi obtinut in transe pana la sfarsitul anului 2010, iar rambursarea se va face treptat, pana in 2015.
In ceea ce priveste imprumutul de la CE de 5 mld. euro, prima transa va intra in Romania la inceputul lunii iulie, dobanda urmand sa fie calculata in functie de rata Euribor la care se va adauga cateva puncte de baza, potrivit reprezentantul CE, Philip Keerman.
FMI nu a discutat cu Guvernul cresteri de impozite si taxe pentru 2009, insa daca lucrurile se vor schimba in mod semnificativ, pot fi renegociate anumite conditionalitatii si targeturi. Si va trebui sa existe o lege a responsabilitatii fiscale, prin care sa fie evitate noi cresteri ale deficitului bugetar. Autoritatile vor trebui sa revizuiasca in doi ani sistemul de salarii si pensii in sectorul public, precum si procedurile de monitorizare si control pentru companiile de stat.
Va readuce acest pachet financiar increderea investitorilor straini? Cursul de schimb va fi mai stabil? “Vrem sa ne asiguram ca economia va fi mai stabila. Acest pachet nu este atat de mult destinat pietelor, ci economiei”, a explicat Franks. ”
Așadar am împrumutat de la FMI circa 13 miliarde de euro. Pentru susținerea monedei naționale. Dobânda la creditul ăsta a fost de vreo 455 de milioane de euro anual. În cinci ani am plătit doar dobânzi către FMI 2,275 miliarde de euro. De ce? Ce a câștigat economia românească? Reamintesc: băncile nu doar că nu au creditat economia, deși se zice că au avut lichidități, dar, prin scăderea drastică a veniturilor populației, au fost băgate cu adevărat în criză. După povestea asta doar BCR vrea să vândă un stoc de credite neperformante de 2,5 miliarde de euro. Nu știu cât au celelalte bănci, dar situația lor nu are cum sa fie mai bună.
Despre datoria la Comisia Europeană, de 5 miliarde de euro, nu se știu prea multe. Dar se pare că dobânda a fost dublă față de cea plătită la împrumutul de la FMI. Așadar ne-a mai scos din portofele, doar pe dobândă, 1,750 miliarde de euro. Cu ce-om mai da, drept dobândă, pentru restul de două miliarde de euro-totalul împrumutului fiind de 19,15 de miliarde de euro- împrumutați(probabil tot cu o dobândă în jur de 7% pe an), adică vreo 500 de milioane de euro, rezultă că, de fapt, nu doar că n-am făcut nimic cu banii împrumutați, dar am scos din economie 4,5 miliarde de euro. Bani cu care se putea face, totuși, ceva, în loc să-i dăm cămătarilor ăstora ordinari. Sigur că ăia de la FMI vor acum un nou acord: bani câștigați ușor, nu?
Dacă am fi o nație așa, ca o nație, nu un morman de căcat urât mirositor, acum ar fi trebuit să-i luăm de gât pe toți cei responsabili de acest împrumut, inclusiv de Isărescu, să ne spună ce s-a întâmplat cu banii ăia, ce am realizat cu ei. Pentru că niciunul dintre obiectivele declarate n-a fost atins, iar România este sleită, după plata acestei mizerii de împrumut. Dar cine s-o facă?
Autor: Constantin Gheorghe
Sursa: Constantin Gheorghe