Știrea a picat vineri. Jose Manuel Durao Barroso va fi președintele neexecutiv al Goldman Sachs International, ramura internațională a băncii americane Goldman Sachs, cu sediul la Londra. Poate că sarcina sa va fi limitarea efectelor negative ale Brexitului asupra băncilor cu sediul la Londra. Cel de numele căruia se leagă ultimii 15 ani din istoria UE a devenit consilierul unei banci americane. ”Jose Manuel va veni cu o analiză și o experiență imensă la Goldman Sachs și în special cu o cunoaștere profundă a Europei. Suntem nerabdători să lucrăm cu el și să ne ajutăm clienții să evolueze într-un context economic și de piață nesigur și delicat”, arată Goldman într-un comunicat, potrivit Cotidianul.ro.
Barroso a fost premier al Portugaliei din 2002 până în 2004, iar apoi a fost timp de zece ani președintele Comisiei Europene, exact în cea mai dificilă perioadă din istoria UE. Rădăcinile politice ale lui Barroso se află însă la stânga extremă. La finalul anilor ’70, tânărul portughez se înregimenta în clandestina Mişcare Reorganizatoare a Partidului Proletariatului, de inspiraţie maoistă, care a jucat un rol în dărâmarea dictaturii. Nu l-a citit pe Petre Țuțea, dar a ajuns la aceeași concluzie cum că după 30 de ani trebuie să fii idiot sa mai continui să fii de stânga. După faza revoluționară, Barroso s-a dedicat carierei profesionale, studiilor juridice pentru care a obţinut înalte calificări. După ce şi-a luat licenţa în drept la Universitatea Clasică din Lisabona şi-a continuat specializarea la Geneva, la Georgetown şi la Universitatea Columbia (New York).
Câtă vreme a fost președintele Comisiei Europene, criticii i-au reproşat faptul că a transformat Comisia într-un secretariat al Consiliului, la ordinele preşedintelui prin rotaţie si mai cu seama a marilor puteri economice ale UE.
”Cunoscând personajul, este un final de cariera care nu aduce nimic suprinzător. Însă este șocant având în vedere că Goldman a fost una dintre băncile cele mai implicate în criza creditelor subprime care a dus la criza financiară din 2007, în criza greacă – ajutându-i pe greci să-și ascundă deficitul și apoi speculând în 2009-2010 împotriva datoriei elene, despre care știa din interior că nu este sustenabilă”, scrie Liberation.
”Este un moment prost, un simbol dezastruos pentru Uniune, o mană cerească pentru eurofobi ca un președinte de Comisie care trebuie să întruchipeze, și dincolo de mandatul său, valorile europene, care nu sunt cele ale finanței mondiale întruchipate de Goldman Sachs, să ocupe o asemenea funcție. Toți foștii președinți ai Comisiei care beneficiază de o pensie îndestulătoare care să-i țină departe de toate tentațiile au știut până acum să evite așa ceva”.
Fostul maoist cu o carieră politică fulgurantă a fost propulsat la Bruxelles de bunul său prieten Tony Blair, pe atunci premier. Blair s-a opus numirii la conducerea Comisiei a unui liberal, belgianul Guy Verhofstadt, susținut de Berlin și Paris. Blair a fost ajutat atunci de statele din estul Europei pentru ca la conducerea Comisiei să nu fie numit un federalist care, pe deasupra, se opunea și războiului din Irak.
Blair îl dorea la Barroso pentru că nu era un era un europenist, ci mai degrabă un atlanticist. El a fost cel care a organizat Summitul din Azore, în 2003, acolo unde SUA, Marea Britanie și Spania au declarat practic războiul impotriva Irakului. Apoi a permis și avioanelor CIA să folosească aeroporturile și spatiul aerian portughez, în dosarul delicat al închisorilor secrete.
Barroso nu a uitat de mâna de ajutor dată de Blair și cât timp a fost președintele Comisiei s-a opus oricărei directive care să introducă reguli europene în City-ul londonez. Mai mult, Barroso a avut un rol nefast în cadrul campaniei pentru referendfumul din Franța din 2005 pentru adoptarea Tratatului Constituțional european.
A condus Comisia la fel de mult timp cât și Jacques Delors și asta a făcut tocmai ca cele realizate de cel mai proeminent președinte al executivului european să fie distruse. A transformat Comisia într-un secretariat al Consiliului European, o structură de altfel informală la acea vreme. A fost președintele care a transformat statul european al bunăstării dintr-un scop al cosntrucției comunitare într-un lest de care a dorit sa scape. Fostul maoist a devenit un atlantist și un susținător al acordurilor de liber schimb, implicându-se puternic în începerea negocierilor pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț si Investiții, un proiect gigantesc, extrem de important însă perfect opac și care alimentează acum euroscepticismul. Acum, Barroso nu are niciun motiv să regrete sprijinul oferit lui George W. Bush.
El, omul care trebuia sa întruchipeze Europa dar în schimb alege sa reprezinte o bancă americana, este cel care l-a salvat pe Traian Băsescu in 2012, cel care-l chema pe premierul social-democrat al României la ordine și-i dădea în văzul lumii un ”decalog” al bunei purtări în UE, o UE, vedem acum, condusa de o Comisie ”corporatistă”. O povestește chiar el. Întrebat despre cel mai dificil moment din relația sa cu România în timpul celor zece ani (2004-2014) cât a fost președinte al Comisiei Europene, Barroso a menționat, din punct de vedere politic, criza din 2012, “când era un conflict între prim-ministru sau partidul de guvernământ și președinte”. “Am considerat că era vorba de o criză constituțională. Apoi Comisia Europeană a trebuit să intervină, să se asigure că toate regulile democrației și principiile statului de drept sunt respectate”, a spus fostul oficial european, adăugând că respectiva chestiune “a fost relativ ușor de rezolvat” și că a fost un moment “delicat” din punct de vedere instituțional. “Dar am vorbit atunci cu președintele (Traian) Băsescu și cu premierul (Victor) Ponta și cred că amândoi au înțeles că interesul meu era să văd că România este stabilă și respectată. Am avut un foarte discret rol de mediere”.
”Este un om care a slăbit grav instituțiile comunitare și care se reciclează acum la una dintre cele mai controversate bănci din ultimii ani. Și alți lideri comunitari au trecut pe la Goldman Sachs, printre care Mario Draghi, președintele BCE, dar asta înainte de a ocupa funcții europene. Acest final de parcurs în carieră împroașca cu noroi Consiliul European și Parlamentul European. Cei care l-au combătut pe Barroso nu pot decât să ajungă la concluzia tristă că au avut dreptate. Daunele sunt produse: cum să nu-i suspectăm de acum înainte pe toți președinții Comisiei și pe comisari că vor servi un interes sau altul pentru a-și asigura viitorul financiar confortabil?”, scrie Liberation.
De fapt, Barroso a arătat un uriaș deget mijlociu europenilor trecând la Goldman Sachs, pentru care prioritatea este banul, iar viitorul UE este ultima preocupare. Barroso nu a încălcat însă nicio regulă făcând asta și tocmai aici este problema.
Sursa: Corectnews.ro