Site icon gandeste.org

Suntem OTRĂVIŢI încetul cu încetul

Echipa emisiunii “În Premieră” a prezentat o anchetă în piaţa alimentară şi în zona afacerilor ascunse care pun în pericol sănătatea noastră.

Romana Puiuleţ a plecat prin ţară, ca să vadă cât de curat e businessul cu ferme de animale, de unde se livrează carne şi lapte în pieţe şi în magazine.

A descoperit cu groază că, de fapt, nu avem idee ce punem pe masă şi că există o conspiraţie la nivel mare, privind modul în care se vând, în farmaciile veterinare, tratamentele pentru animale.

Aceste substanţe, care se injectează ilegal şi cu acceptul tacit al unor personaje aflate în conflict de interese, ajung în alimentaţie şi au urmări pe termen lung, povesteşte Carmen Avram.

Angajaţii unui laborator din Bucureşti au descoperit, anul trecut, în carnea şi laptele pe care reporterii “În Premieră” le-au dus la testare antibiotic şi două tipuri periculoase de pesticid.

La momentul acela, reporterii au fost acuzaţi că au injectat chiar ei antibioticul pentru a produce panică. Pentru a demonstra cât de gravă este situaţia, echipa “În Premieră” a demarat o anchetă de proporţii, cu scopul de a afla care sunt afacerile ascunse care se fac cu sănătatea noastră.

În România, rar poţi găsi o fermă în care animalele să nu fie îndopate toată viaţa cu medicamente. Carnea lor cu reziduuri de substanţe nocive ajunge în abator, apoi în magazine şi în final în organismul nostru, otrăvindu-ne încetul cu încetul.

Se întâmplă chiar ca, din cauza condiţiilor care nu respectă legea, porcii să devină extrem de violenţi şi să se mănânce între ei.

Câţiva investigatori occidentali au surprins, anul trecut, într-o fermă din Germania, imagini de coşmar cu ceea ce se poate întâmpla, pe timpul nopţii, între animale stresate.

Au găsit acolo porci cu răni infectate şi bucăţi din corp mâncate de ceilalţi. Mai mult, au găsit cadavre abandonate printre animalele vii.

Un imens scandal a izbucnit în Germania, acolo unde ferma respectivă exporta porcii trataţi cu antibiotic şi antidepresive pentru calmare.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii “În Premieră cu Carmen Avram

Exit mobile version