Site icon gandeste.org

Summitul UE de la Bruxelles s-a incheiat fara concluzii

Sefii de stat si de guverne din UE s-au intalnit miercuri intr-un consiliu informal pentru a se pune de acord asupra unor masuri extrem de importante care ar putea incuraja cresterea economica a statelor membre. Summit-ul a fost neconcludent iar mai multi lideri europeni printre care cei ai Germaniei si ai Frantei nu au reusit sa gaseasca un punct comun cu privire la problemele economic
e macina spatiul euro. Indecizia oficialilor europeni in a lua o decizie cu privire la Grecia poate determina agravarea crizei in zona euro.

Reuniunea informala de la Bruxelles a fost dominata de dezacordurile cuplului franco-german, care si-au exprimat pozitiile chiar inainte de debutul summit-ului. In timp ce presedintele francez Francois Hollande s-a declarat in favoarea emiterii de eurobonduri, cancelarul german Angela Merkel le considera ineficiente.

“Este cea mai potrivita decizie pentru cresterea economica”, a afirmat Hollande la sosire, adaugand ca eurobondurile reprezinta un subiect fierbinte al discutiilor. In replica, Angela Merkel a declarat cateva minute mai tarziu ca emiterea de “euro-obligatiuni nu reprezinta o contributie la cresterea economica”. In schimb, cancelarul german a pledat pentru reforme structurale si pentru aprofundarea pietei interne europene.

Angela Merkel s-a dovedit de neclintit si a subliniat ca prioritatile Germaniei sunt crestere economica prin scheme de ocupare a fortei de munca, consolidarea pietei unice si prin stimularea Bancii Europene de Investitii, potrivit EurActiv.com

“Grecia trebuie sa faca o alegere foarte importanta, iar aceasta alegere trebuie sa fie europeana. Franta vrea ca Grecia sa ramana in zona euro iar grecii trebuie sa isi respecte angajamentele luate”, a afirmat Hollande in discursul sau. “Toata lumea trebuie sa inteleaga faptul ca previziunile de crestere economica pentru anul 2012 sunt extrem de negative, pentru ca exista riscul unei recesiuni”, a mai avertizat noul presedinte francez.

Presedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, le-a cerut liderilor europeni in deschiderea summit-ului sa “manifeste o vointa puternica catre compromis”.

Bursele europene au inchis astazi in scadere cu aproape 2% ca urmare a zvonurilor iesirii Greciei din zona euro.  Zvonurile au fost alimentate de declaratiile oficialilor prezenti la summit dar si de agentiile de presa care au anuntat ca tarile din Zona Euro pregatesc planuri de urgenta pentru o posibila iesire a Greciei din uniunea monetara.

Principalele declaratii cu privire la situatia economica a Greciei

Presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a avut o scurta intrevedere cu premierul interimar al Greciei, Panagiotis Pikrammenos. “Guvernul sau are un rol vital in urmatoarele saptamani” a spus Barroso. “Zona euro a aratat o solidaritate fara precedent Greciei si poporului sau. Fara aceasta solidaritate Grecia nu va fi capabila sa revina la crestere si prosperitate. De aceea subliniez importanta ca Grecia sa isi indeplineasca angajamentele pe care le-a luat”, a spus seful Executivului European.

Intr-un interviu acordat BBC, directorul FMI, Christine Lagarde, a declarat ca Grecia a facut eforturi uriase, “dar ar trebui sa faca mult mai mult”. Lagarde este de parere ca exista o anumita “incoerenta” in Grecia intre “alungarea” grupurilor politice care sustin apartenenta la zona euro si intre cei care vor sa faca parte din eurogrup. Ea a avertizat ca exista riscul unei “contaminari” a celorlalte tari membre ale zonei euro in cazul in care Grecia ar parasi aceasta zona.

Totodata, surse au declarat pentru EurActiv.com faptul ca Ungaria este ingrijorata in legatura cu posibila iesire a Greciei din zona euro. De altfel, in urma zvonurilor aparute, valoarea forintului s-a depreciat deja in raport cu moneda euro.

Prim-ministrul grec Panagiotis Pikrammenos le-a spus omologilor sai europeni ca rezultatul alegerilor din 6 mai “reflecta agonia si incertitudinea cu care se confrunta societatea greceasca”.

“Costurile de ajustare au testat limitele poprului grec si de aceea avem nevoie urgenta de masuri pentru restabilirea increderii si a cresterii”, ar fi afirmat Pikrammenos, potrivit unor surse din guvernul grec. De asemenea, premierul Greciei a cerut partenerilor europeni deblocarea urgenta a urmatoarei transe din pachetul de salvare, in valoare de 6,5 miliarde de euro, de care statul grec are nevoie pentru plata facturilor, conform surselor citate.

ator: Narcis Anton; Cristina Brucker

sursa: hotnews.ro

Exit mobile version