Într-un discurs rostit în fața porții Brandenburg din Berlin, care amintește de celebru discurs ținut de JFK în urmă cu 50 de ani, președintele Barack Obama și-a adus aminte că este laureat al Nobelului pentru Pace și a vorbit mult berlinezilor despre dezarmarea nucleară și încălzirea globală. Însă a atins și o temă care va fi, cu siguranță, abordată mult mai repede și eficient.
’’Trebuie să privim mai departe către creștere. Nu trebuie să pierdem din vedere obiectivul final, îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Când șomajul în rândul tinerilor crește, trebuie să ne modificăm abordarea, pentru ca o generație întreagă să nu fie pierdută. Vrem același lucru, creșterea economică, locuri de muncă care să ne poata întreține. Dar nu există o formulă miraculoasă pentru asta’’, a spus Obama în fața berlinezilor. Sau poate că există o asemenea soluție-miracol, încearcă pe de altă parte același Obama și liderii europeni să transmită unei jumătăți de miliard de cetățeni – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții.
În anii ’90, criticii globalizării au luptat cu sârg împotriva așa-numitului Acord Multilateral pentru Investiții (AMI) din cadrul Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OCDE). Au văzut în el un acord care ar da drepturi imense multinaționalelor, prin crearea unui sistem juridic care să le favorizeze. Cu ajutorul Franței, acest proiect a fost ingropat. A urmat, într-un mod similar inamicul public numărul unu al libertății de comunicare, ACTA, care a mobilizat spiritele contestatare în întreaga Uniunea Europeană vreme de mai bine de un an. S-a considerat că în spatele unui acord de cooperare pentru combaterea furtului de proprietate intelectuală, ACTA nu reprezinta decât forma de impunere a unei logici represive, dictată tot de industria online americană.
Anul 2013 aduce însă un proiect de dimensiuni incomparabile al globalizării – Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investiții. Un AMI la puterea a zecea, care are însă șanse mult mai mari de realizare. Este vorba despre liberalizarea totală a comerțului dintre UE și SUA, inițiată de către Angela Merkel și fostul președinte George W. Bush. Acum, în contextul crizei economice, proiectul a căpătat, se pare, impulsul decisiv.
Aceasta pare să fi fost miza vizitei lui Barack Obama la Berlin si a discursului sau de la Poarta Brandenburg. ’’Ich bin ein Europäer‘‘, pare să fi transmis Obama în discursul său, numai că ales să spună aceasta la Berlin și nu în altă mare capitală a UE, semnul limpede că Germania este locul în care se fac și se desfac marile politici europene. Administrația Obama știe cât de mult a investit Germania în Europa aflată în criză, dar și cât de mult a câștigat de pe urma monedei euro, motiv pentru care președintele SUA vine la Berlin pentru a câștiga încrederea unor națiuni europene ce privesc cu suspiciune către Berlin pentru a le mobiliza într-un proiect câștigător, din nou, pentru Germania. (Desigur, separat de problemele pur comerciale, Barack Obama încearcă să o convingă pe Angela Merkel să investească mai mult în bugetul NATO, având în vedere că Germania are un buget al Apărării de două ori mai mic decât Marea Britanie sau Franța, iar Alianța are nevoie de o contribuție europeană mai mare, pe măsura ce SUA își îndreaptă portavioanele, sistemele antirachetă și pușcașii marini către Asia de Sud-Est).
Zona euro și UE în ansamblu au nevoie de creștere, este ceea ce Comisia Europeană și liderii politici repetă deja de mai mulți ani. Comisia Europeană vede în acordul de liber schimb gigantesc cu SUA un motor al creșterii și nu vrea să rateze această șansă unică, după cum nici SUA nu por rata șansa de a negocia un acord îndreptat împotriva Chinei.
Un studiul al Fundației Bertelsmann și al Centrului pentru Studii Economice din Munchen arată că economia germană, a doua cea mai mare exportatoare din lume dupa China, ar fi unul din marii beneficiari ai acordului de liber schimb. Ar urma să apară circa 200.000 de locuri de muncă și venitul pe cap de locuitor ar creste cu 4,68%. Exporturile germane s-ar dubla. Ar scădea însă comerțul cu actualii parteneri din UE, cu 23% în cazul schimburilor cu Franța și cu mai mult în cazul Italiei și Greciei.
Marele câștigător în termeni economici ar fi SUA, arată același studiu. Venitul pe cap de locuitor ar crește cu 13,4% și s-ar crea peste un milion de locuri de muncă. Urmează apoi Marea Britanie, cu 400.000 de locuri de muncă și cu o creștere a venitului pe cap de locuitor de circa 10%. Studiul include și România, care ar cunoaște o creștere a venitului pe cap de locuitor de 4,6%, la un nivel asemănător Greciei, Letoniei, Portugaliei, Italiei, Bulgariei și…Germaniei, care ar obtine o crestere a venitului pe cap de locuitor de 4,7%.
Statele care ar avea cel mai mult de pierdut dacă un asemanea acord s-ar încheia ar fi Canada, Mexic și alti parteneri americani ai SUA. Dar apoi ar urma pe lista loser-ilor China. Produsele ieftine made in China ar deveni mai scumpe pe piața americană și europeană. Un asermenea acord de Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții ar mai lovi China și pentru că ar impune lumii standardele occidentale privind siguranța muncii, proprietatea intelectuală, protecția mediului. Adoptarea acestor standarde de către China, India sau Brazilia ar fi extraordinară pentru Germania, pentru ca produsele chinezești ar deveni infinit mai scumpe și mai putin competitive.
Apoi, pentru Berlin un asemenea acord de liber schimb UE-SUA ar însemna eliminarea cvasidefinitivă a problemei numită Marea Britaie, pentru că Londra orientată către liberalism nu ar avea decât de câștigat rămânând în interiorul UE și al unei piețe libere cu Statele Unite. Acesta este și un argument puternic pentru premierul David Cameron de a-și convinge colegii eurosceptici să nu mai inițieze vreun referendum pentru părăsirea UE. Și nu este de mirare în aceste condiții că Londra, Berlinul și SUA încearcă să încheie negocierile până la finalul lui 2014.
O mașinărie imensă s-a pus în mișcare la Washington, la Berlin, Londra și Bruxelles pentru realizarea pieței liber transatlantice. Opoziția începe să se manifeste ca și în cazul încercărilor de guvernanță transatlantică menționate mai sus. Si nu de puține ori temerile europene sunt legitime: delocalizări masive de întreprinderi către SUA, acolo unde forța de muncă este mai ieftină, modificari dramatice ale legislației muncii în detrimentul angajaților, posibile reduceri salariale pentru echilibrarea cu veniturile americanilor, apariția unor organisme care să tuteleze aceasta cea mai mare piață mondiala care vor fi cu mult mai opace și mai lipsite de legitimitate democratică decât instituțiile actualei UE.
Aceste poziții antiglobaliste sunt susținute în primul rând de statul francez, loial urmat de presă. Parisul a reclamat ’’excepția culturală’’ în negocierea acordului de liber schimb – un fapt legitim, menit a proteja cultura originală europeană de produsele hollywoodiene. Însă aceasta sa fie miza pentru Franța sau este doar o încercare de distragere a atenției de la adevărata miză a negocierilor, sau o incercarea de a obține un instrument de presiune, la care să fie gata să renunțe in timpul negocierilor pentru a obține adevăratele avantaje-cele economice. Deja presa americană vorbeste despre crearea unor fonduri similare Fondului de Adaptare la Globalizare al UE sau programul american de compensare a pierderilor cauzate de liberul schimb (Trade Adjustment Assistance).
Indiferent că Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții se va realiza la proporțiile sale ambițioase și cu rapiditatea propuse sau nu, indiferent că va exista o opoziție mai mult sau mai puțin puternică, matricea relației economice UE-SUA se va modifica. Iar aceasta presupune că între Berlin si Washington se negociază deja concesiile, că statele nordice ale UE sunt deja parte a acestor negocieri. Este momentul în care toate statele membre UE trebuie să caute strategii inteligente de a obține maximul pentru economia națională în schimbul votului pentru acest uriaș parteneriat. În următoarele luni, în spatele unor uși si mai ermetic închise decât cele ale Comisiei Europene vor începe negocieri și se vor învârti mite mai mult sau mai putin inteligente, dar cu o valoare materiala si politică uluitoare.
autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro