Criza globala a lovit destul de sever Europa incepind cu anul trecut, dupa ce Asia a traversat-o surprinzator de lejer iar America isi revine (chiar daca este inca departe de reluarea unei cresteri robuste).
Europa, mai ales prosperul Vest, este cea mai vulnerabila la potentialele efecte ale crizei in plan social.
In mod traditional, baza acestor societati o constituie clasa de mijloc iar aceasta clasa de mijloc se loveste de greutati care pareau uitate in ultimele decenii: chestiunea hranei si a intretinerii.
Asa cum am mai scris, pentru Jean, Johann sau John pare de la sine inteles ca nivelul sau de trai NU trebuie sa coboare sub un anumit nivel, chiar daca nu este inalt scolarizat sau bine pregatit in meseria pe care si-a ales-o. Un nivel care este departe de a fi spectaculos, dar este macar rezonabil si, oricum, superior celui al bunicilor sau parintilor sai.
Asta printr-un complicat si misterios mecanism care trebuie sa-i umple in mod automat frigiderul si sa-i achite factura la intretinere, precum spiridusii din povesti lasau pungi cu aur sub perna fericitilor carora le cadeau cu tronc.
Macar evolutia preturilor la energie si la alimente – dincolo de criza mondiala, care nu a fost decit cireasa de pe tort – a muscat serios in ultimii ani din acest nivel de trai.
Crescind procentul din venitul anual pe care consumatorii il aloca traiului zilnic, s-a diminuat artimetic procentul alocat achizitionarii de bunuri de folosinta indelungata (eventual in baza creditului bancar), loisirului, etc si, in acelasi timp, rata somajului a inceput sa creasca.
Acest pumn (economic) in plex a fost resimtit dramatic in tari cum ar fi Spania, Franta, Italia, Belgia, Regatul Unit, Grecia sau Portugalia. In aceste state, mai bine de 15 procente din populatie sunt amenintate sa treaca in urmatorii ani de la statutul de fericit membru al clasei de mijloc la acela de pauperi.
Politicienii care sunt obligati sa gestioneze situatii de genul acesta nu mai vor, la fel ca odinioara Winston Churchill, sa promita “singe, sudoare si lacrimi”. Vor sa promita marea cu sarea, asa cum s-au obisnuit din ultimele decenii.
Sau sa abata atentia opiniei publice de la chestiunea de fond – evolutia extrem de preocupanta a preturilor modiale la alimente, de exemplu – la “tinte” colaterale, dar suculente pentru o populatie insetata de singe de vinovat real sau (doar) imaginar.
Intotdeauna primul vinovat este “strainul”, indiferent cum este acesta definit. Si atisemitismul – de la cel medieval, cu tuse religioase, la cel al secolului al XX-lea, cu tente politice/economice – s-a declansat pe baza acestui tip de mecanism.
Este absurd – in logica acestui tip de mecanism – ca strainul sa consume resurse, sa comita faradelegi, etc, etc., in vreme ce “ai nostri” sufera si suporta consecintele. Aproape nimeni nu sesiseaza cit de labila este o asemenea judecata si ce derapaje de la logica formala inregistreaza.
Ea porneste de la prezumtia “autohtonului de treaba” si a “strainului rau”. De la harta infractionala la contributia economica, aceasta judecata nu se sustine in cele mai multe cazuri, dar nimeni nu mai sta sa analizeze coerent situatia, de vreme ce “inamicul” a fost deja identificat ca tinta.
Iar intr-o populatie cum este aceea a Europei in general, si a Uniunii in special, pina unde mergi in spate, in istorie pentru a face diferenta intre “ai nostri” si “ceilalti”?
Epoca post WWll – dupa ororile Holocaustului – a inlocuit notiunea de etnie cu aceea de cetatenie, dupa modelul american. Esti francez sau german daca esti posesorul legal al cetateniei franceze sau germane, nu daca strabunicul tau se numea in mod necesar Prudhomme sau Richter.
Fie macar sugerarea introducerii unor criterii inerent arbitrare si sulfuroase, care sa-i imparta pe cetatenii unei tari in “de rangul unu” si “de rangul doi” sau “de rangul trei” este extrem de periculoasa si pune in primejdie chiar fundamentele pe care a fost construit proiectul european.
Acum, incet dar sigur, vinovat devine strainul iar acest strain poate fi tiganul din Romania care cerseste sau fura, esticul care accepta sa lucreze pe un salariu inferior, “furindu-i” locul de munca bunului autohton, chinezul care “invadeaza” piata europeana cu produse ieftine, falimentind firmele locale.
Acest strain este de vina si nu politicienii lipsiti de imaginatie si expertiza, coruptia administratiei, deteriorarea grava a sistemelor de educatie intr-o epoca in care un loc de munca presupune o pregatire tot mai complicata, etc.
Entuziasmul proextindere al UE din anii ’90 face loc incet, dar sigur unui soi de falie Vest-Est, primul avind tot mai mult impresia ca deteriorarea propriei prosperitati se datoreaza ultimului.
Iar politicienii profita din plin de aceasta impresie, la fel cum, in perioada interbelica, extrema-dreapta nu a ezitat sa deschida cutia Pandorei pentru a accede la putere, pe fondul situatiei economice catastrofale de atunci.
Romania si Bulgaria, ultimele sosite la “masa bogatilor”, sunt victime prin excelenta – cu amendamentul ca Romania este de doua ori mai mare si furnizeaza de trei ori mai multi emigranti.
Iar pentru a nu fi transformati tot mai mult in “tapul ispasitor” al situatiei – cum se contureaza deja – va fi nevoie din partea diplomatiei noastre de ceva mai mult decit de proteste formale si, uneori, dezamagitor de “moi”. Intreaga istorie ne demonstreaza ca un asemenea mecanism, odata pus in functiune, este greu de oprit.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: cronicaromana.ro