Strada Facebook (SF) este o arteră pitorească a societății. Substituită aproape permanent de virtual, rămâne majoritatea timpului pustie în partea ei de promenadă urbană. Fiecare dintre cei care îi dau sens stă izolat, cu un monitor în față, în casa lui, în intimitatea lui, la fereastra lui cu vedere spre trotuarele goale. Interacționând cu alții de la distanță, în cultul asepsiei.
„Cel mai sigur este să nu ne atingem, să nu ne mirosim transpirația, să nu ne suflăm halena în față unul altuia, să avem mereu la dispoziție, antimicrobian și eliberator de orice fel de bruiaj fizic nemijlocit, clicul „Close””.
Strada Facebook nu este un bulevard larg, aglomerat și gălăgios precum cel al bugetarilor, al pensionarilor ori al pauperilor de la sate și periferii care învață să deprindă din nou îndeletnicirile de supraviețuire ale Evului Mediu. Pe strada Facebook nu vezi poporul român cel pe care clipa îl strivește de caldarâm și nici mitinguri ale disperării și ale unei solidarități ciuruite.
Pe strada Facebook, îndeobște părăsită, ies din casele lor o dată pe generație, ca melcii după ploaie, niște tineri buimaci, din altă realitate. Ceva din lumea vulgară, pe care ei o sfidează, de regulă, cu nepăsarea lor, i-a biciuit penetrându-le egoismul, împingându-i să-și descarce frustrălile și să-și clameze utopiile.
Nu sunt proști. Dimpotrivă! Sunt instruiți peste medie. Nu sunt rău intenționați. Chiar ar vrea o schimbare în bine. Sloganurile lor sună întremător pentru țară.
Au însă o mare problemă. Sunt utopici!
Vor totul imediat și fără devenire. Obișnuiți cu tasta „Enter” care le îndeplinește, instantaneu, atâtea dorințe, uită că socialul, că biologicul, au perioadele lor de gestație ce nu pot fi scurtate la o bătaie, nerăbdătoare, din picior. Copiii normali se nasc la nouă luni. Dacă îi extragi din uter la opt sau șase sau cinci luni, devin rebuturi.
„Toți politicienii sunt corupți, deci trebuie eliminați. Jos partidele. Să alegem oameni valoroși, oameni noi, oameni integri. Hoții să se dea la o parte, să lase locul patrioților adevărați”. Acestea sunt lozincile lor, dorințele lor.
Just, frumos, perfect, ideal! Doar că lipsit, elementar, de realism. Nu s-au inventat, până acum, rețete democratice pentru a-i schimba dintr-o suflare pe răi cu buni, pe hoți cu cinstiți, pe egoiști cu altruiști.
Pe corturile de strâns semnături ale lui Nicușor Dan scrie: „Să salvăm Bucureștiul de politicieni” și „Decât să fure ei mai bine să ne implicăm noi”. Vuietul străzii Facebook imprimat pe cubul de pânză albă al acestui candidat ia forme caragialești.
Cum adică „Să salvăm Bucureștiul de politicieni”? USB nu este partid? Și atunci, membrii săi, președintele său, nu sunt politicieni? Ce înseamnă aberația asta? Doar ca să ținem cu orice chip isonul străzii Facebook? Precum un lăutar tocmit să facă dedicații extravagante petrecăreților?
A doua e și mai tare: decât să fure ei, mai bine … să furăm noi. Cam asta ar rezulta din formularea șchioapă.
Nicușor Dan pare un candidat mai aproape de profilul românului sătul de cioflingari. Este bine intenționat și chiar încearcă să ajute comunitatea. Se luptă de ani buni cu mafia imobiliară iar demersurile și rezultatele sale în justiție au mai salvat câte ceva din Bucureștiul acesta prădat de derbedei de tot felul. Punctul său slab este, însă, că se dorește prea mult reprezentativ pentru o categorie de bucureșteni caracterizată exact prin fuga de o identitate civică comună. Strada Facebook este, mai degrabă, o mulțime discretă din punct de vedere matematic. Adică formată din puncte izolate, care nu vor și nu pot să renunțe la unicitatea lor (cât ar fi ea de precară în anumite cazuri) pentru a forma un continuu social care să vorbească într-un singur glas, cu o singură gură.
Când s-a dat alarma pe strada Facebook, mii de singuratici posesori de univers propriu au ieșit cu acest univers al lor în piața publică, de parcă-și plimbau cu lesa animalul de companie. Arătau fluizi, continui, omogeni, de neoprit, într-o procesiune ce părea a curge într-un vad unic, într-o direcție precisă. Ce-a rezultat din zbaterea aceasta utopică de-o săptămână? Un guvern mazilit de alții în numele lor și niște înlocuitori jalnici la Palatul Victoria, cu toate tarele și diformitățile noilor născuți aduși pe lume cu forcepsul.
Iar azi, Nicușor Dan, întruchiparea idealului lor de reformator apolitic al cetății, se chinuie să strângă numărul minim de semnături necesare înscrierii în cursa pentru Primăria Bucureștiului. Abia de va reuși.
Unde sunt înflăcărații reformatori, care negau în bloc clasa politică și cereau, în numele întregului popor român, înlocuirea peste noapte a acesteia cu onești nicușori dan și a partidelor cu imaculate ONG-uri? S-au retras, osteniți de atâta militantism, în gogoașa universului lor virtual, al cărui centru dar și singur locuitor sunt. Mulți dintre ei dezamăgiți, blazați, scârbiți de societatea care nu-i înțelege și nu-i ascultă, nici nu se vor duce la vot. Chiar dacă pe liste se va găsi Nicușor Dan, candidatul direct de ei descris, candidatul care le-a preluat nu doar vocabularul, nu doar sloganurile ci și ideile utopice.
Și ne va rămâne nouă, vetuștilor lor părinți sau profesori sau moraliști zaharisiți, vinovați de toate relele ce li se intâmplă, să mergem la urne și să-l votăm, în numele lor, pe Nicușor Dan.
Dar degeaba. Ca să fie ales, ar fi fost nevoie și de voturile lor. Ale celor care n-au catadicsit să mai iasă o dată din casă.
După care, de se va câștiga Gabriela Firea, nu ei, egoiștii chiulangii vor fi de vină ci noi, bătrânii și nostalgicii comuniști vom fi răspunzători. Iar de va ieși Cătălin Predoiu tot noi, înrăiții băsiști, vom purta povara.
C-așa sunt lucrurile rânduite: de greșelile copiilor sunt mereu vinovați părinții.
Sursa: Contele de Saint Germain