Ce a însemnat criza din Ucraina pentru Germania?
Mișcările de protest începute la Kiev în noiembrie-decembrie 2013 au fost primul factor de destabilizare al Europei după războiul din fosta Iugoslavie. Protestele din capitala Ucrainei, cumulate cu presiunea ONG-urilor sprijinite de SUA, au dus la escaladarea conflictului și la începerea unui război civil. Deși în acest război au murit soldați și civili ucrainieni, a fost și încă este o luptă dusă de Rusia și SUA pe considerente geopolitice.
Statele Unite au înțeles că apropierea dintre Germania și Rusia este un pericol și că Ucraina este canalul prin care Europa, și implicit Germania, sunt alimentate cu gaze naturale și petrol. Astfel, destabilizarea Ucrainei și înghețarea relațiilor dintre Berlin și Moscova devenise o problemă importantă.
Criza refugiaților și ajutorul rusesc
Deși conflictul din Ucraina nu este încă încheiat iar sancțiunile impuse de Comunitatea Europeană și SUA Rusiei sunt încă proaspete, relațiile dintre Germania și Federația Rusă par să se redreseze. Europa este excedată de criza refugiaților, iar Germania este, de departe, cea mai afectată. În acest context, Rusia trimite armament și trupe în Siria pentru lupta împotriva ISIS, iar Germania sprijină acest demers. Chiar dacă obiecivul principal al Rusiei în Siria nu este distrugerea ISIS ci menținerea la putere a lui Bashar al Assad, și nici decidenții de la Berlin nu și-au exprimat clar și fără echivoc susținerea față de intervenția Rusiei în Siria, este clar că ambele state au un interes comun și se susțin.
Scandalul Volkswagen
În această situație complicată de pe scena mondială și mai ales europeană, SUA detonează bomba: Scandalul Volkswagen. Un grup de analiză de la West Virginia University a prezentat dovezi cum că Volkswagen AG a trişat la testele de măsurare a emisiilor poluante pentru maşinile diesel, iar aceste informații au aruncat în haos industria auto și odată cu ea și o parte din economia Germaniei. Volkswagen este cel mai mare fabricant de autovehicule din Germania și unul din principalii angajatori, cu peste 270.000 de angajați, iar un număr si mai mare de muncitori lucrează în cadrul companiilor ce furnizează componente. Practic, acest scandal poate destabiliza economia Germaniei și a Uniunii Europene mai ales în contextul crizei imigranților.
Tratatul de liber schimb dintre SUA și Uniunea Europeană
Un element major prin care SUA doresc să de implice în politica europeană este TTIP (Parteneriat pentru comerţ şi investiţii UE-SUA). Prin acest tratat Uniunea Europeană și-ar pierde identitatea, iar SUA ar obține un control aproape total asupra Europei.
Conform publicațiilor germane, SUA ar avea enorm de câștigat din acest tratat: ”crearea de 1,1 milioane de locuri de muncă în SUA şi creşterea PIB-ului real per capita cu 13,4% în timp ce statele UE ar avea, în mare parte, dezavantaje: volumul schimburilor comerciale între Germania şi ţările din Europa de Sud ar scădea cu 30%, cel între Germania şi Franţa cu 23%, dar cel cu SUA s-ar dubla.”[1]
Prin acest tratat, Uniunea Europeană va înceta să mai existe iar Germania, din liderul UE, se va transforma înntr-o veritabilă colonie, capitala imperiului fiind la Washington.
Se pare că orice încercare de emancipare a Germaniei este distrusă din fașă de Statele Unite. Criza din Ucraina, problema refugiaților, scandalul Volkswagen, toate par întâmplări, dar toate au un element comun: Statele Unite.
[1] http://www.voxeurop.eu/ro/content/press-review/3892441-o-buna-afacere-pentru-cameron-si-obama
Autor: Gandeste.org