Stările ”normale” ale conştiinţei umane

”Omul este atât de obişnuit să se îngrijoreze, să se teamă, să încerce sentimentul remuşcării, vinovăţiei, conflictului şi tristeţii, încât aceste stări negative au devenit, nu doar acceptate, ci şi asumate vieţii normale, laolaltă cu emoţiile, atitudinile şi sentimentele lor negative adiacente. Omenirea (pacientul) este sfătuită să caute un terapeut pentru a se ”împăca cu aceste sentimente”. Dar mult mai benefic decât a ne împăca cu aceste produse ale iluziei ar fi să le lichidăm – prin simpla dezvăluire a faptului că sursa lor nu este alta decât percepţia. O stare cu adevărat ”normală” a conştiinţei este una liberă de orice negativitate, fiind plină de bucurie şi iubire”(David R. Hawkins – Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde; Ed. Cartea Daath).

Acest mare cercetător al stărilor avansate ale conştiinţei, David Hawkins, atrage atenţia asupra unei probleme pe care o avem şi anume aceea de a distinge între ”starea de normalitate a conştiinţei” şi starea de ”anormalitate”. În mod curios, straniu, lumea crede că-i normal să învinovăţeşti, să te temi, să te crezi vinovat, să provoci conflicte, să te superi, să te înfurii, să fii trist şi nefericit. Nefericirea umană este acceptată ca o stare normală, ba chiar am ajuns acolo încât credem că-i anormal să fii bucuros şi fericit, dacă nu cumva e chiar imposibil să atingi ca fiinţă umană o asemenea stare. Cei mai mulţi oameni ar spune că viaţa-i frumoasă, dar grea, iar provocările la care trebuie să răspundă un om sunt un stimul pentru focalizarea negativă a minţii sau pentru percepţia care ne arată că nu ne putem sustrage suferinţei.

Hawkins ne dezvăluie, însă, că sursa suferinţei noastre nu-i în lume, nici în natura provocatoare a vieţii, ci în însăşi percepţia noastră. Noi alegem cum anume percepem fiecare situaţie de viaţă, iar alegerea negativă ne este mai la îndemână, e mai simplă, mai uşoară, nu cere nici un efort şi nu cere o concentrare anume. Dacă într-o zi toate lucrurile se desfăşoară lin, suntem mulţumiţi de ceea ce se întâmplă sau măcar nu ne deranjează nimic, dar într-un moment cineva ne aruncă o vorbă usturătoare în trafic sau în familie, ce alegem noi să facem? Toată ziua ne gândim la vorba rea, blamăm persoana care ne-a spus-o, învinuim, ne supărăm, întoarcem problema pe toate feţele şi nu obserevăm că-n ziua următoare un eveniment mai tulburător ne captează atenţia. Conştiinţa noastră – pe care o credem normală în forma ei negativă – devine tot mai împovărată, mai nefericită, mai înfricoşată, mai nefericită, mai furioasă şi mai supărată pe măsură ce percepţia decide să se concetreze asupra unui banal fapt negativ sau rău, ignorând toate celelalte lucruri frumoase, plăcute sau obişnuite din vieţile noastre.

Pentru ca noi să ne mişcăm mai intens, mai mult şi mai puternic spre normalitate avem nevoie de decizia şi alegerea copnştientă de a ne focaliza percepţia invers. Orice lucru plăcut trebuie conştientizat şi apreciat. Mintea are nevoie de efortul conştient de a o direcţiona în sens pozitiv continuu, în sensul aprecierii, al mulţumirii, al observaţiei capabile să ne conecteze cu ceea ce Hawins numeşte ”conştiinţa normală”. Iubirea şi frumuseţea, bucuria şi pacea sunt stările normale ale conştiinţei umane. Când nu ne simţim aşa în noi înşine se întâmplă doar pentrui că am pierdut contactul cu starea normală de conştiinţă şi îl putem recăpăta cu efort conştient şi concentrare deliberată asupra oricărui lucru plăcut din viaţa noastră.

Autor: Maria Timuc
sursa: jurnalul.ro