Stâlpii pe care se sprijină bolta corupţiei

Tranziţia românească spre democraţie s-a produs într-o societate cu mintea spălată de ideologia totalitară. Această, de fapt, falsă tranziţie a fost, pe termen nelimitat, încredinţată celor care au făcut parte din vechile structuri, sau erau pregătiţi să facă parte din ele. În loc să se reformeze, Statul român a intrat pe mâna dibace a specialiştilor totalitari, făcând o cotitură mortală spre o configurare oligarhică. Nimic nu ne separă, încă, de ţările sub coordonare sau influenţă rusească. România se află într-un punct mort, care face tot mai puţin obiect de discuţie din motive destul de clare pentru toată lumea. Legile cu pudră europeană sunt una, ceea ce se întâmplă în România face parte din altă rânduială. Responsabilii europeni în relaţiile cu România ar trebui să deschidă acest pachet în loc să-i aplice o falsă etichetă şi să-l livreze cu o nonşalanţă stupefiantă.

Încărcată cu instituţii care de care mai democratice, cu servicii de supraveghere, cu bugete culturale îmbibate în mediocritatea inevitabilă, cu mega-ministere, te întrebi dacă România este o ţară sau un experiment scăpat de sub control. Dacă atât de confuza perioadă post-decembristă lăsa loc unor aşteptări, astăzi nu mai este posibil decât a spune că o capcană uriaşă a confiscat totul. Imensitatea sferei statale, totalitare, perturbă totul, nimic nu mai poate funcţiona. În plină criză economică, de sistem, un asemenea fapt nu poate duce decât la un conflict surd, terorizant, în interiorul societăţii. Orientarea pieţei muncii spre instituţiile publice, a căror performanţă este în cădere liberă, spune totul.

Prima dimensiune a corupţiei vine din această păstrare şi dezvoltare a Statului. Pe acest fond, autoritarismul, încălcarea normelor democratice sau, mai exact, blocarea economiei dau măsura României momentului. Cu un mental colectiv puternic marcat de falsificarea ideologică, predispus la confuzii dramatice în ce priveşte rolul Statului într-o societate democratică, românilor le este imposibil să poată vedea o ieşire. Liberalismul românesc, precum cel maghiar, a devenit o caricatură, social-democraţia este, în continuare, aspirată de găurile negre ale populismului totalitarist. Nevoia unor partide deparazitate de balcanism, asiatisme, securisme etc. nu pare a se contura. O reformă pentru realizarea Statului minimal, competent, democratic, susţinut de o Justiţie promptă, ne-ar apropia de un grafic al Europei.

În loc să aprofundeze Statul minimal şi eficienţa unei economii libere, Traian Băsescu îşi confecţionează armate de funcţionari pe care să-i păstorească spre cauze, clar, fără legătură cu europenizarea. Dacă ar fi vorba de luptă politică sinceră, ar fi bine. Ar fi ceva. Însă e vorba de supravieţuirea unor găşti a căror avere ar trebui scanată cu legea anticorupţiei. În actualul sistem, cu actuala intoxicare publică, acest fapt nu are cum să se întâmple.

Sistemul politic românesc este programat pentru corupţie, împotriva intereselor generale, punctul cheie fiind mentalitatea. După ce a distrus presa liberă, încrederea publică în democraţie, acest sistem şi-a creat o impenetrabilitate identică partidului comunist. Sfidând valorile libertăţii, dreptul la o viaţă normală, el caută o siluire a Justiţiei, subordonând-o. Actuala Curte Constituţională numai legătură cu justiţia nu are, fiind oglinda bunului-plac sub protectorat politic. A da putere unei asemenea structuri ridică mari semne de întrebare, mai ales acum, când şi-a arătat capacitatea de reacţie.

Corupţia nu poate fi eliminată, atâta vreme cât ea este parte semnificativă a sistemului. Demagogie pură cele câteva artefacte cu aer european pe care se bate monedă. O ţară cu un singur reformator nu poate decât reforma dictatura. Pe de altă parte, este imposibil pentru cei aflaţi în situaţia de victime să lupte cu un sistem. O politică aşa cum se face acum la noi nu are nicio legătură cu prognozele, cu situaţiile critice. Este o politică a urcării în trenul corupţiei drept unică alternativă.

România este împânzită de stâlpii corupţiei. Fără ei nu se întâmplă nimic, nu mişcă nimeni. Sănătate, cultură, ziare, primării sunt în mâinile celor care îşi depăşesc o minimă condiţie: de reprezentanţi democratici. De la ultimul cătun la oraşe se simte aerul mafiot al celor care ar trebui să diriguiască treburile. Desigur, normalitatea nu poate fi impusă la fiecare pas de procurori. Alternativa, şansa acordată politic şi administrativ, poate veni numai printr-un Stat redus la capacităţile sale benefice. Până atunci, românii se vor afla la cheremul unora sau altora, care se vor considera mici dumnezei, în fapt, nişte escroci exersaţi în arta conducerii. Trebuie deconectate de la fondurile publice absolut toate instituţiile ideologizate, toate structurile care vin din comunism. În fapt, toate Ministerele Adevărului.

Când realităţile înseşi vor înlocui vizibilitatea oamenilor publici, când alternativele vor face parte din orice palier al societăţii, democraţia va fi posibilă. Până atunci, vor fi sanctificaţi tot felul de cetăţeni, într-o deformare schizofrenică, interesată. S-a afirmat deja un adevărat sport naţional prin acordarea de titluri şi decoraţii, cetăţeni de onoare etc., parcă am fi o rezervă de genialitate şi eroism a întregii umanităţi. Spaţiul public trebuie, realmente, deparazitat de paranoia oficializată, finanţată de la bugetul de stat!, cu efecte catastrofale asupra vieţii curente.

Scoaterea ţării de sub influenţa malefică a mafiei cu mască politică, şi nu numai, acesta ar trebui să fie mesajul politic al Bruxelles-ului.

Autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro