Ca simplă coincidență, tatăl lui George Maior, Liviu Maior a fost, în prima parte a anilor 2000, ambasador al României în… Canada. Adversitatea familiei Maior față de proteste e de înțeles: în 1995, pe când era ministru al Educației, Liviu Maior a ”nășit” o lege specială care a scos, timp de o lună, zeci de mii de studenți în stradă. Refrenul preferat al studenților de atunci, inspirat de o celebră piesă a celor de la Smokie, a fost: ”Maior? Who the Fuck is Maior?”. În cele din urmă, legea a fost modificată substanțial…
Directorul SRI, George Maior, a reușit să atingă ieri un maxim (cel puțin până în acest moment) al manipulărilor legate de protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. “SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional, precum şi tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, de altfel legitime“, a declarat, George Maior, în cadrul Comisiei de control al activității SRI din Parlament.
Mizeria e totală, pornind de la faptul că puțină lume știe ce e eco-anarhismul (iar confuzia dintre anarhism și dezordine, la nivelul mentalului colectiv e majoră). În ciuda denumirii aparent amenințătoare, eco-anarhismul este un curent de gândire moderat, nicidecum extremist. Filosofia principală a eco-anarhismului susține că micile comunități rurale (cu câteva sute de membri) sunt un model de organizare socială preferabil celui al civilizației urbane actuale, dezvoltate pe verticală. Mai exact, faptul că organizarea în mici comunități (pe orizontală) consumă mai puține resurse (spre deosebire de marile orașe și metropole); cerințele și necesitățile sociale sunt mai ușor de rezolvat în grupuri mici, datorită faptului că acestea se pot identifica mai simplu, iar resursele se pot gestiona direct de către comunitatea care are nevoie de ele. Primordiale pentru filosofia eco-anarhistă sunt două idei: 1) capitalul uman (social) e mai important decât capitalul economic și 2) organizarea socială ar trebui să țină cont de mediu, nu să acționeze împotriva lui. Eco-anarhismul se deosebește fundamental de anarho-primitivism, atât prin importanța pe care o dă capitalului social, cât și prin faptul că NU respinge tehnologia, considerând că aceasta este, la fel ca și limbajul, o caracteristică de dezvoltare specific umană. Chiar dacă unii consideră eco-anarhia ca fiind utopică (și au argumente în acest sens), acest model filosofic de organizare socială nu are nici cea mai mică legătură cu extremismul.
Cunosc puține persoane în România adepte ale eco-anarhismului și acestea nu reprezintă un procent semnificativ printre manifestanții din stradă. Și chiar dacă ar fi, calificarea eco-anarhiștilor ca fiind extremiști reprezintă un abuz.Un pretext pentru a acoperi un abuz și mai mare: monitorizarea și filarea cetățenilor de către serviciile de informații. Cel puțin la nivel teoretic, libertățile de gândire, de asociere și de exprimare sunt garantate în România!
Să-mi fie cu iertare, dar cine consideră ridicarea calității serviciilor de educație și de sănătate în zonele rurale, susținerea micilor fermieri, dreptul utilizării resurselor (și a beneficiilor de pe urma propriilor resurse), mai exact că susținerea dezvoltării mediului rural este o dovadă de extremism și că ar fi necesară intervenția SRI pentru a o combate/anihila trebuie că e plecat nițel cu pluta .
Cu o seninătate maximă, șeful SRI vorbește și despre ”atenția acordată acțiunilor menite să influențeze actul decizional”. Nu, George Maior nu s-a referit la acțiunile lobbystice ale companiei miniere. Nici la plimbarea politicienilor, primarilor din zona Apusenilor, a jurnaliștilor etc. în diferite colțuri ale lumii sub pretextul așa-zisei ”informări” și ”documentări”. Ori la conexiunile dintre afacerile unor politicieni cu RMGC (firme de transport, furnizare de materiale și echipamente etc.). Sau la acordarea unor contracte (la sume mai mult decât discutabile, îndeosebi în domeniul renovărilor) unor societăți aparținând unor persoane care îndeplinesc, în același timp, și atribuții publice, fiind membri ai unor comisii și instituții care trebuie să elibereze avize pentru companie. Nici la intensa activitate ”diplomatică” de susținere a proiectului RMGC. Și ignoră modul în care, prin intermediul agențiilor de publicitate (care au ca și clienți atât compania, cât și partide și politicieni), sume importante de bani au ajuns să alimenteze (deloc transparent) campaniile electorale. Toate acestea sunt ”acțiuni menite să influențeze actul decizional” (și l-au influențat cu vârf și îndesat), dar contextul în care George Maior a vorbit arată clar că nu la asta s-a referit. Pentru șeful SRI, cetățenii care își exprimă public solicitările sunt ”extremiști”, în timp ce toți ceilalți (polticieni, lobby-iști, jurnaliști, publicitari etc.) care s-au dat în bărci cu compania (și pe banii companiei) sunt niște mielușei care se gândesc doar la… binele public. Cetățenii care, în mod direct și transparent, își exercită dreptul democratic de a influența decizia guvernanților și a parlamentarilor, sunt cei filați de SRI, în timp ce în tenebrele Afacerii Roșia Montană nu s-a deschis niciun lămpaș.
Pentru a nu exista vreun dubiu, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop, a declarat ieri (luni), după discuţia cu directorul SRI, George Maior, că serviciul nu a semnalat cazuri de corupţie, trafic de influenţă sau şantaj în rândul politicienilor legat de proiectul Roşia Montană. Nu zău!? Păi cum Dumnezeu să semnaleze așa ceva, când Cooperativa Urechea și Timpanul se ocupă de filarea cetățenilor? Când să le mai rămână timp să vadă ceea ce vede o țară întreagă (iar dacă și-ar întoarce antenele către Pământ ar semnala-o și robotul Curiosity de pe Marte): că la Roșia Montană aveam cel mai mare caz de corupție sistemică din România ultimelor decenii (atât ca durată în timp, cât și ca număr de persoane, instituții publice și sume vehiculate)? Sentimentul de greață e prea puțin pentru a defini declarațiile lui George Maior.
Autor: Mihai Gotiu
Sursa: Vox Publica