Puține refuzuri parlamentare de autorizare a unor măsuri judiciare au fost mai vădit corecte decât respingerea cererii DNA de a-l pune sub urmărire pe fostul vice-premier Gabriel Oprea pentru presupusa comitere a infracțiunii de omor din culpă. Antipatia de care se bucură necarsimaticul acuzat nu poate explica singură acest fenomen.
Nu trebuie să fii filosof ca să înțelegi că atunci când declanșarea unei proceduri este supusă prin lege aprobării unei anumite persoane, acea persoană este îndreptățită să își dea acordul sau să îl refuze. În speță, dreptul Parlamentului de a aproba sau refuza este conferit de Constituție. Dacă nimeni nu poate fi deasupra legii, cu atât mai puțin nimeni nu poate fi deasupra Constituției. Cui nu îi place Constituția să o modifice, iar nu să critice Parlamentul pentru că o respectă, luând în serios atribuțiile conferite de ea.
Nu trebuie să fii jurist ca să înțelegi că o instituție competentă, potrivit legii, să cerceteze fapte de corupție, nu are dreptul să cerceteze infracțiunea de omor. În această speță Parlamentul era chemat să acționeze în baza legii iar nu să modifice legea. Cum să reproșezi Parlamentului că nu a încălcat legea, pe motiv că un atare gest ar fi fost oportun? Cum ar rămâne atunci cu principiul legalității?
Nu trebuie să fii logician ca să înțelegi diferența între cauza determinantă a unui eveniment (în speță, moartea nefericitului polițist ca urmare a căderii într-o groapă) și circumstanțele favorizante producerii acestuia (în speță abuzul de escortă al ministrului, căderea ploii, constituirea deficitară a dispozitivului de escortă în raport de condițiile meteorologice, inadecvarea vitezei de deplasare, prezența unei gropi în mijlocul carosabilului, semnalizarea insuficientă a gropii etc.). Asta se învață la facultatea de drept, în anul întâi.
Există indicii serioase că ministrul a abuzat de puterile aferente funcției sale. Pentru asta este cercetat penal. Nu există, însă, nici un indiciu consistent că ministrul a știut sau trebuia să știe că pe traseul ales, probabil de șeful dispozitivului de escortă, există o groapă pe care chiar și un motociclist profesionist putea să nu o vadă, dar că a acceptat senin posibilitatea accidentului crezând cu superficialitate că acesta nu se va produce. Imaginația unui procuror nu ține loc de temeinicie a indiciului, pentru ca ea să justifice limitarea drepturilor fundamentale ale unei persoane; fie ea și o persoană foarte antipatică.
În plus, aprecierea temeiniciei unei supoziții nu ține de știința dreptului, ci de discernământ. Or, din acest punct de vedere, ca democrat cred mai degrabă în discernământul câtorva zeci de senatori care urmează să răspundă în fața electoratului, decât în cel al unui procuror care vrea să crească în ochii șefilor lui și nu răspunde (potrivit legislației actuale) față de nimeni.
Scriu toate acestea în calitate de profesor de drept indignat de tăcerea colegilor de breaslă care, deși au statura profesională și socială potrivită pentru a vorbi credibil și lumina poporul, preferă să se facă, prin pasivitate, complici la omorul cu cruzimi al statului de drept.
Pe acest fundal este legitimă întrebarea privind cauza valului irațional de proteste care, atingând toate coardele sensibile, încearcă să scoată iarăși lumea în stradă; așa cum s-a întâmplat prin instrumentalizarea politică a dramei de la Clubul „Colectiv”. Organizatorii noii „mișcări spontane de revoltă populară” nu se sfiesc să manipuleze durerea mamei celui decedat, care este împinsă să ceară răzbunare pentru moartea fiului, confundând actul de justiție cu răzbunarea, în loc să i se explice că o justiție strâmbă poată omorî mulți oameni (așa cum se întâmplă azi în România) dar nici cea mai dreaptă justiție nu poate reda viață unui singur om (inclusiv regretatului său fiu).
Atunci când printr-o serie de manevre politice nu tocmai principiale, Gabriel Oprea devenea, ca vice-premier, cel mai puternic om din executivul României, reprezentantul unui guvern occidental mi-a spus că aceasta reprezintă transformarea inacceptabilă a unui stat și așa oligarhic, într-unul mafiot. În consecință, dacă se insista în respectiva structură și componență a Guvernului, acesta avea să fie forțat să cadă, iar Oprea avea să fie tratat de o manieră care să îl scoată pentru totdeauna din joc. Chiar dacă eram de acord cu diagnosticul, nu puteam accepta terapia, întrucât eu continui să cred (poate prea naiv) că românii sunt aceia care trebuie să își facă singuri curățenie în propria curte. Oricum, „predicția” s-a adeverit.
Cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din 2014, tot dintr-o sursă externă, am aflat că în măsura în care rezultatul votului pentru alegerile prezidențiale nu se va răsturna în turul doi (ceea ce probabilistic era greu de presupus), vor fi organizate demonstrații acuzând frauda electorală și cerând invalidarea alegerii candidatului PSD. În mod neașteptat numărătoarea voturilor a dat un alt câștigător iar recunoașterea rapidă a înfrângerii de către PSD a rezolvat problema, dar nu a mai fost timp pentru oprirea tuturor demonstranților. Așa se face că am asistat la manifestații de stradă care cereau… ceea ce deja se obținuse.
Cu mai multe săptămâni înainte de incendiul de la Colectiv, câțiva dintre foștii mei colaboratori de la Bruxelles m-au avertizat că Guvernul Ponta urmează să cadă. Întrebânu-i cum se va ajunge la aceasta, mi-au răspuns că se fac presiuni și se duc negocieri în acest sens iar dacă nu se va ajunge la un acord, Guvernul va cădea prin acțiunea străzii. Câțiva dintre prietenii mei români pot depune mărturie că le-am anticipat insurecția „tinerilor frumoși și liberi”, sfătuindu-i ca indiferent de nemulțumirile lor să nu cadă în capcană și să se alăture tulburărilor care prindeau a se înmulți și inflama în principalele orașe ale țării.
Desigur, nu credem în teoria conspirației. Putem crede, însă, și mai puțin în teoria premoniței și în cea a coincidenței. Mai ales atunci când premonițiile nu dau greș iar coincidențele nu au sfârșit. Iată de ce, văzând agitația în jurul „cazului Oprea” – un vornic Moțoc perfect, mă întreb dacă apropierea alegerilor nu impune cumva măsuri preventive pentru „corectarea” opțiunilor „greșite” ale alegătorilor? „Tinerii frumoși și liberi”, aflați acum la refacere în „cazărmi”, care au adus la putere împotriva Constituției „guvernul tehnocrat” (nu discut calitatea, ci constituționalitatea lui), ar putea fi chemați dinnou la „datorie”, de astă dată nu pentru a da jos un guvern, ci pentru a-l menține cumva la putere?
Ar fi și acesta un „proiect de țară”. De țară închinată!
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Blog