Site icon gandeste.org

Soros: Influenţa Chinei la nivel mondial va creşte mai repede decât s-a estimat

Influenţa Chinei la nivel mondial va creşte mai repede decât estimează majoritatea analiştilor, în condiţiile în care izolarea sa faţă de sistemul financiar mondial şi influenţa puternică a statului în sistemul bancar contribuie la redresarea economiei, potrivit investitorului George Soros.

“În multe privinţe, sistemul bancar chinez a beneficiat de faptul că a fost izolat faţă de restul lumii şi se află într-o situaţie mai bună decât sectorul bancar internaţional”, a afirmat Soros la Fudan University din Shanghai, informează Mediafax.

Controlul excesiv al capitalului în China a permis protejarea instituţilor faţă de criza din sistemul financiar mondial.

“Influenţa statului este mare. Dacă guvernul cere băncilor să dea împrumuturi, acestea se conformează. Acest fapt plasează China într-o poziţie mai bună pentru a ieşi din recesiune, iar asta s-a şi întâmplat”, a arătat Soros.

Volumul de noi credite acordate de băncile chineze a atins un nivel record în primul trimestru, alimentând optimismul privind perspectivele de redresare a economiei, a treia ca mărime la nivel mondial.

China va fi o forţă pozitivă la nivel mondial

“China va fi o forţă pozitivă la nivel mondial şi, în consecinţă, puterea şi influenţa ei vor creşte. Presonal, cred că procesul va avea loc mai rapid decât este anticipat”, a adăugat Soros.

El a recunoscut că se menţin unele incertitudini privind redresarea economiei chineze, menţionând reducerea consumului de electricitate.

Soros s-a referit şi la programul agresiv de stimulare a economiei, de 4.000 de miliarde de yuani (586 miliarde dolari), care a avut un efect pozitiv.

Dacă se va dovedi totuşi ineficient, autorităţile ar putea aplica măsuri suplimentare.

Soros a reiterat totodată că, deoarece economia Chinei reprezintă doar un sfert din cea a Statelor Unite, nu poate înlocui consumul american, ca motor al economiei mondiale, astfel încât creşterea la nivel global va fi mai lentă decât în trecut.

sursa: capital.ro

Exit mobile version