Site icon gandeste.org

Soros: “Am o criză excelentă”

George Soros, administrator al unui fond de investiţii, care a prezis criza financiară de două ori înaintea producerii ei, este, de asemenea, şi unul dintre puţinii care s-au pregătit pentru colapsul economic. “Am o criză excelentă”, a declarat Soros, mulţumit de faptul că se află printre cei care beneficiază de avantaje de pe urma ei. Din punctul său de vedere, prin predicţie se poate înţelege că fondul de investiţii Quantum, pe care îl patronează, poate funcţiona în condiţii optime în pofida furtunii economice.În acelaşi timp, omul de afaceri care a reuşit să învingă Banca Angliei arată cu degetul spre cei care nu au vrut să-i asculte sfaturile.

În 2007, Soros s-a pensionat tocmai pentru a se dedica în exclusivitate fondului său de investiţii, astfel că, în foarte scurt timp şi-a sporit averea cu 2,9 miliarde de dolari. Criza financiară a continuat să se agraveze şi să-şi facă simţite efectele în întreaga lume, dar bogatul Soros, de 78 de ani, a reuşit să mai acumuleze, anul trecut, 1,1 miliarde de dolari.

“Această criză mondială este capodopera vieţii mele”, a declarat Soros pentru cotidianul The Australian.

Afirmaţia sa este susţinută şi de poziţia fruntaşă pe care o ocupă între cei 25 de adminitratori de fonduri de investiţii de pe Wall Street, care au sfidat criza şi au reuşit să strângă, în 2008, 11,6 miliarde de dolari.

Alina Vătăman
sursa: evz.ro

Exit mobile version