Nu voi insista asupra ”antecedentelor” fiecărui membru din grup referitoare la cazul Roșia Montană (doar în paranteză amintesc că Răzvan Theodorescu este acel ministru al Culturii care a semnat primul certificat de descărcare de sarcină pentru Masivul Cârnic, anulat ulterior de instanțele judecătorești și că Alexandru Vulpe e unul dintre cei care și-au schimbat, subit și radical, afirmațiile făcute în legătură cu modul de conservare a patrimoniului cultural de la Roșia Montană).
De GIMPCRM veți auzi, cu siguranță, în continuare. RMGC va avea grijă ca luările lor de poziție să devină cât mai vizibile (doar nu degeaba ”investește” milioane de euro în publicitate în presa din România), creditând ideea că cei de la GIMPCRM sunt singurii specialiști avizați să se pronunțe asupra subiectului.
Cine este Jonathan Powell
De aceea, e interesant de aflat cum s-a născut ideea acestui grup. Mai exact strategia care stă la baza formării lui. Pentru că ”modelul” nu este inventat de agențiile de PR din România, contractate de RMGC, ci importat din Anglia, chiar de la fostul șef de cabinet al lui Tony Blair, Jonathan Powell, angajat de unul dintre miliardarii care se află în spatele afacerii de la Roșia Montană, Thomas Kaplan. Și a fost folosit (cu relativ succes) în negocierile dintre Guvernul Britanic și Armata Republicană Irlandeză (IRA).
Născut pe 14 august 1956, Jonathan Nicholas Powell este fiul vice-mareșalului de aviație John Frederick Powell și fratele Lordului Charles Powell, fost consilier de PR și apoi pe probleme de politici externe a lui Margaret Thatcher. După ce a studiat istoria la Oxford University și University of Pennsylvania, Jonathan Powell a lucrat la BBC și Granada TV înainte de a accepta propunerea lui Tony Blair de a-i deveni șef de cabinet, funcție ocupată între 1997 și 2007. Una dintre cele mai importante activități ale lui Jonathan Powell în această perioadă a fost coordonarea negocierilor dintre Guvernul Britanic condus de Tony Blair și Armata Republicană Irlandeză (IRA), experiență descrisă în cartea ”Great Hatred, Little Room – Making Peace in Northern Ireland”.
Opoziția ”convenabilă”
Extrem de sintetic, ce a adus nou Jonathan Powell în negocierile cu IRA. În primul rând, până la Tony Blair, negocierile dintre Marea Britanie și IRA s-au desfășurat în secret, lucru determinat de teama față de opinia publică – negocierile cu organizațiile teroriste (cum a fost catalogată IRA) fiind pronhibite. Cel puțin la nivel declarativ.
Dincolo de recunoașterea publică a acestor negocieri, punctul forte al strategiei lui Powell a fost, însă, cu totul altul: el a evitat pe cât posibil negocierile directe cu liderii radicali ai IRA, alegându-i pe cei mai maleabili și dispuși la compromisuri. Mai mult, i-a susținut pe aceștia și a contribuit la organizarea unei opoziții convenabile cu care să se poată negocia, lăsându-le acestora impresia că Marea Britanie este dispusă să accepte unele condiții și că aceste condiții reprezintă un succes pentru opoziție. Mai pe scurt: negociază doar cu cei care îți convin și lasă-le impresia că și-au impus punctul de vedere.
La finalul mandatului lui Tony Blair, negocierile cu IRA au fost considerate un succes. În ultimii doi ani, probleme cu IRA s-au reactivat însă.
Powell și strategia lui în afacerea Roșia Montană
Jonathan Powell nu a colaborat însă doar cu Tony Blair, ci și cu multi-miliardarul american Thomas Kaplan, unul dintre principalii acționari de la Gabriel Resources, compania canadiană care deține 80% din RMGC. Iar una dintre problemele la care Powell a trebuit să găsească soluții pentru Kaplan a fost elaborarea unei strategii de negociere cu societatea civilă în cazul… Roșia Montană Acest aspect al muncii lui Jonathan Powell este confirmat atât în unele biografii ale acestuia publice în spațiul virtual, cât și în cadrul unor discuții informale pe alte teme legate de activitatea fundației finanțate de Thomas Kaplan.
Confirmarea apare însă și în similitudinile dintre strategia de comunicare și negociere cu societatea civilă a RMGC și strategia de negociere dintre Guvernul Britanic și IRA.
Opoziția reală față de proiectul RMGC a început în anul 2002. Ea s-a manifestat pe mai multe planuri. De la opoziția localnicilor care nu vor să părăsească Roșia Montană, la acțiunile în justiție și la diferitele opinii exprimate de specialiști în cele mai diverse domenii (arheologie, arhitectură, mediu, economie, psihologie, sociologie etc.). Mulți dintre ei sunt profesori universitari, în țară și străinătate, și chiar academicieni.
Cu toate acestea, după mai bine de 10 ani în care nu au reușit să convingă la dezbaterile organizate pe marginea proiectului și după ce opinia publică din România este semnificativ majoritar împotriva proiectului, RMGC invocă, din nou, necesitatea consultării specialiștilor!
Cacealmaua ”Oxford Policy Management”
La începutul anului 2010, RMGC a organizat o importantă conferință științifică la Hotel Marriot, din București, sub patronajul Oxford Policy Management (OPM). ”Specialiștii” de la OPM nu aveau însă nimic comun cu Oxford University (cum a fost sugerată ideea în spoturile publicitare ale RMGC), fiind, de fapt, o firmă de lobby, consultanță și PR.
Datele și analizele prezentate de OPM nu au reprezentat rezultatul unor studii și cercetări proprii, ci analize și interpretări ale datelor oferite de clienții lor. Așadar, corectitudinea analizelor lor a depins de corectitudinea datelor primite (astfel se poate explica de ce în datele prezentate de Gabriel Resources pe site-ul oficial se vorbește de un necesar mediu de 240 de locuri de muncă create de proiect în perioada exploatării, în timp ce în reclama difuzată în România, și în care cei de la OPM sunt prezentați ca ”experți”, se face referire la 800 de locuri de muncă în perioada exploatării, și chiar 3.600 de locuri de muncă directe și indirecte în perioada de construire a barajului și uzinei de prelucrare a minereului; cel puțin proporțional se poate face reducerea și în cazul celorlalte cifre avansate de OPM).
Chiar dacă ”specialitatea” celor de OPM e lobby-ul și PR-ul, în fața opiniei publice, ei au fost prezentați ca fiind mai ”specialiști” decât specialiștii Academiei de Studii Economice ori ai Academiei Române (care au desființat proiectul RMGC) prin simpla asociere cu numele celebrei Universități Oxford.
ONG-urile corporatiste
În privința ONG-urilor, situația e similară. ”Alburnus Maior”, asociația localnicilor care nu vor să plece, a fost ținta diferitelor atacuri propagandistice al RMGC. Pentru faptul că refuză să-și cedeze dreptul de proprietate asupra terenului (deși Constituția României îl garantează, iar proiectul RMGC este unul privat, nejustificând o eventuală expropriere pentru caz de utilitate publică) și pentru că refuză să devină mineri au fost clasificați drept radicali, ori chiar ”talibani”! Ca și cum refuzul de a ceda un drept garantat de Constituție și decizia de a-și decide singur soarta (refuzul de a deveni mineri) reprezintă o dovadă de radicalism!
În acest timp, RMGC a susținut organizarea a altor două ONG-uri locale, ”Pro Dreptatea” și ”Pro Roșia Montană”. Ei se revendică a fi ”adevărații” reprezentanți ai localnicilor din Roșia Montană. Asta chiar dacă majoritatea membrilor acestora și-au vândut deja proprietățile și vor pleca (unii dintre ei au și plecat) din Roșia Montană dacă proiectul începe. Într-o emisiune realizată de Realitatea TV la Roșia Montană, unul dintre reprezentanții ”Pro Dreptatea” a afirmat franc, că ONG-ul lor s-a înființat ”pentru a susține RMGC”. Un ONG înființat pentru a susține o corporație! Pentru firava cultură civică autohtonă o asemenea aberație poate trece însă neobservată, fără a stârni nedumeriri.
Presa ”informată”. Lotul Noua Zeelandă
Campaniile publicitare masive (doar în 2009 s-au cheltuit peste 9 milioane de euro), explicite sau mascate (de multe ori) nu au reușit să convingă nici ele, decât într-o proporție nesemnificativă, opinia publică asupra necesității, oportunității și a lipsei de riscuri a proiectului RMGC. În ciuda cazurilor semnalate de cenzură, există jurnaliști care au continuat și continuă să prezinte aspecte negative ori analize și opinii în opoziție cu proiectul celor de la RMGC.
Și astfel, RMGC a scos pe tapet info-trip-urile în care a invitat diferiți jurnaliști, în special lideri de opinie. În Suedia ori Noua-Zeelandă. Atenție, un aspect deloc minor: invitațiile au fost transmise pe numele unor jurnaliști, nu instituțiilor media în care aceștia lucrează. Astfel, dincolo de aspectul deontologic legat de corectitudinea documentării unui subiect controversat pe banii uneia dintre părți și cu programul ”de informare” organizat de respectiva parte, din start au fost evitați cea mai mare parte a jurnaliștilor care cunosc în mod direct diferitele probleme și aspecte ale proiectului RMGC.
Ce a rezultat: materiale care au prezentat (chiar dacă în moduri diferite) informațiile prezentate de propaganda RMGC, dar care au lăsat fără răspuns o serie de întrebări și necunoscute care ar fi putut fi clarificate în cazul unei documentări idependente de către jurnaliști care cunosc mai bine problemele proiectului. Din acel moment însă, propaganda RMGC i-a considerat (și promovat) pe aceștia drept jurnaliști avizați să se pronunțe asupra subiectului (chiar dacă expertiza celor mai mulți dintre ei se rezumă la vacanța din Noua Zeelandă), în timp ce jurnaliștii care s-au documentat asupra proiectului RMGC ani la rând, care au vizitat de zeci de ori Roșia Montană, care au consultat proiectul și alte proiecte similare, care au stat de vorbă și au realizat interviuri cu zeci de persoane implicate (localnici, specialiști) au fost catalogați drept ”extremiști”. ”Radicali” sau ”talibani”.
Spre exemplificare: niciunul dintre jurnaliștii din ”Lotul Noua-Zeelandă 2010” n-a relatat la întoarcere despre faptul că, doar cu două luni înaintea vizitei lor, Guvernul de la Wellington a decis stoparea altor exploatări miniere a aurului bazate pe cianuri (a căror valoare totală a fost estimată la 60 de miliarde de dolari); nu a pomenit nimic despre problemele sociale generate de mina Martha din Waihi pe care au vizitat-o (chiar dacă studiul de impact social e disponibil chiar pe site-ul oficial al minei); și nici despre numărul locurilor de muncă generate de acea mină (care utilizează aceeași tehnologie vizată și în cazul Roșiei Montane), și care e de aproximativ 300 (departe de cele 800 de locuri de muncă directe promise de RMGC la Roșia Montană).
”Specialistul” de la UNESCO
Pe 30 noiembrie 2010, a creat o oarecare vâlvă în presa autohtonă afirmația unui ”expert UNESCO”, Dennis Rodwell, care a declarat că ”Roșia Montană nu are valoare pentru a fi inclusă în patrimoniul UNESCO”. ”Știrea” a apărut concomitent în mai multe ziare importante (”România liberă”, ”Capital”, ”Evenimentul Zilei” ori ”Jurnalul Național” s-au numărat printre acestea). Toate repetau, însă, aceeași greșeală, aparent minoră: Dennis Rodwell prezentat ca ”expert UNESCO”. În realitate, Rodwell este expert ICOMOS (”International Council on Monuments and Sites” – organism raportor pentru UNESCO). Greșeala comună a fost ”culeasă” direct din comunicatul de presă al RMGC, preluat de toate ziarele în discuție fără nicio verificare și prezentat ca material de producție proprie!
Coincidență sau nu, opinia lui Rodwell a fost publicată cu doar o zi înaintea unei importante conferințe internaționale dedicate Roșiei Montane, ”Rosia Montana in Peril”, organizată la Bruxelles sub patronajul celei mai importante fundații europene din domeniul protejării patrimoniului cultural, ”Europa Nostra”. Cu această ocazie, raportul lui Rodwell, prezentat în cadrul conferinței, a fost desființat, arătându-se că nu este o cercetare a acestuia, ci doar un compendiu de bârfe culese de Rodwell de la diferiți specialiști români, cărora nici măcar nu le-a dat numele. Mai mult, ulterior conferinței, ICOMOS a prezentat poziția oficială a instituției (care numără aproximativ 9.000 de membri), în care se arată că Roșia Montană îndeplinește cu vârf și îndesat criteriile de includere în patrimoniul universal – UNESCO.
Niciunul dintre ziarele care au publicat opinia lui Rodwell nu au făcut rectificarea de rigoare (diferența între ”expert UNESCO” și ”expert ICOMOS”) și nici nu au prezentat poziția oficială a ICOMOS.
Cacealmaua GIMPCRM
Înființarea GIMPCRM vine, astfel, în continuarea strategiei lui Jonathan Powell de creare a unei opoziții ”convenabile”, ”contructive”, a unui surogat de societate civilă cu care să se mimeze negocierea. Modelul poate fi lesne urmărit în exemplele de mai sus: când economiștii de la ASE și din Academia Română te contrazic, găsești o firmă de lobby cu ”Oxford” în nume și-i denumești ”experții de la Oxford”; când te confrunți cu opoziția unor ONG-uri, înființezi și finanțezi propriile ONG-uri care să te susțină; când experții români și internaționali în patrimoniu (de la Academia Română, ASE, UBB, OAR, UAR, Ad-Astra până la ”Pro Patrimonio”, ”Europa Nostra” ori ICOMOS) îți desființează proiectul, înființezi diferite grupuri ”independente” (în care se află câte 2-3 experți ai instituțiilor amintite) și îi declari ca fiind ”singurii specialiști” avizați să se pronunțe asupra cazului.
Și ai grijă să cumperi cea mai mare parte a presei (prin contracte de publicitate) pentru a te asigura că aceasta va transmite mai departe mesajele așa-zisei ”societăți civile”, ignorându-le pe cele ale opozanților reali.
Pentru încheiere: studiu de caz
Exemplu (cel mai recent): Avizarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică a Msivului Cârnic a fost însoțită de o declarație a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, conform căreia ”arheologii sunt specialiștii în măsură să se pronunțe asupra situației de la Roșia Montană”. Trecând peste ilegalitatea certificatului de descărcare de sarcină (care încalcă o hotărâre definitivă și irevocabilă a instanțelor judecătorești care l-au anulat pe precedentul), afirmația conține un mare neadevăr.
Valoarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană este una extrem de complexă (cumulând patrimoniul arheologic, patrimoniul arhitectural, patrimoniul natural și cel imaterial). Așadar, chiar și dacă decărcarea de sarcină arheologică ar fi legală, Masivul Cârnic nu poate fi declasat de pe lista Monumentelor Istorice de grupă valorică A (cu valoare națională și universală) ținând cont doar de expertiza arheologilor (e ca și cum ai afirma că sceptrul ori coroana unui celebru rege sau împărat antic nu are valoare deosebită, pentru că cristalele încrustate în acel sceptru ori coroană nu ar avea valoare deosebită – valoarea e dată, de fapt, de modul în care meșterul a încrustat acele cristale, de vechimea ei și, nu în ultimul rând, de istoria și legenda regelui care a purtat coroana ori a folosit sceptrul).
Puși în fața reacției societății civile (ONG-uri, arhitecți, arheologi, ziariști) care au reclamat ilegalitatea eliberării certficatului de descărcare de sarcină arheologică și faptul că acest lucru nu poate duce la declasarea Masivului Cârnic de pe lista Monumentelor Istorice, ”societatea civilă RMGC” a reacționat.
ONG-urile ”Pro Dreptatea” și ”Pro Roșia Montană” i-au trimis scrisori cu omagii ministrului pentru decizia luată, iar GIMPCRM a emis un comunicat în care afirmă că: ”Membrii GIMPCRM constata ca pozitiile critice la adresa institutiilor mentionate, precum si cu privire la calitatea documentelor si rapoartelor de sapatura arheologica, care au stat la baza acestei decizii legale, vin din partea unor oameni care nu au participat la sapaturile arheologice de salvare din Masivul Carnic si, deci, nu se afla in directa cunostinta de cauza.”
Afirmații care sunt (cel puțin) de trei ori mincinoase: 1) doar câțiva dintre membrii GIMPCRM au participat la săpăturile arheologice, în timp ce și în rândul opozanților se află arheologi care au participat la săpături; 2) asupra rapoartelor întocmite de participanții la săpături se pot pronunța și alți specialiști (ăsta e și unul dintre scopurile întocmirii rapoartelor!); 3) cum spuneam, valoarea de patrimoniu cultural a Masivului Cârnic nu se limitează la valoarea arheologică. Iar în privința legalității, GIMPCRM nu are vreo competență ori expertiză a se pronunța.
Nimic nou însă sub soare: cei câțiva experți din GIMPCRM sunt ”singurii specialiști avizați să se pronunțe”. Vă sună cunoscut? Ce mai contează experții din Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Academia Română, Ordinul Arhitecților, Uniunea Arhitecților, Academia de Studii Economice, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Asociația oamenilor de știință români Ad-Astra, Europa Nostra, Pro Patrimoniu, ICOMOS, precum și numeroși alți experți care s-au pronunțat în nume propriu?
O concluzie
Metodele folosite de RMGC în manipularea opiniei publice pot constitui obiect de studiu. Cu relevanță nu doar pentru România. Inventarea (mimarea) unei societăți civile paralele și folosirea de către marile corporații a armelor societății civile (ceea ce crează confuzii majore pentru opinia publică) sunt practici relativ recente și la nivel internațional. Practici care impun o schimbare de paradigmă și de metode de intervenție și pentru societatea civilă reală.
Mihai Gotiu
sursa: criticatac.ro