Au fost intelectuali care l-au slujit pe Hitler, au fost intelectuali care l-au slujit pe Stalin, au fost intelectuali care l-au slujit pe Ceauşescu. Pentru aceşti intelectuali, Hitler, Stalin sau Ceauşescu au fost „Slujirea”, chiar „Slujirea pură”, iar ei au fost, desigur, „slujitorii” acestora!
În naivitatea mea, am crezut că vremurile servilismului de acest fel, care a dus la un cult deşănţanţat al personalităţii cuiva, a trecut. Însă, ascultîndu-l pe Gabriel Liiceanu într-o emisiune de la UM Digi24 (realizată cu doar două zile înainte ca ministrul Toader să ceară revocarea lui Kovesi), trebuie să recunosc că m-am înşelat amarnic! La un moment dat, moderatorul Orphus sau Orthrus (cum ar putea fi numit generic cuplul de moderatori Pantazi-Pânzaru, după acel cîine monstruos cu două capete al lui Geryon) l-a întrebat pe Gabriel Liiceanu: „Este doamna Kovesi prezidențiabilă? Ați vrea să aveți un președinte precum Laura Codruța Kovesi?”, acesta a dat un răspuns memorabil, care v-a fi inclus, desigur, în orice antologie a umorului:
“Da, din plin. Deci v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple și provocatoare. Da, m-am gândit – Dumnezeule – cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracție de slujire. Este slujirea! Totdeauna am visat ca oamenii care ne reprezintă, aleși de noi, și care sunt chemați să ne slujească, pur și simplu, sunt slujitorii nostri, am obosit spunând asta, cum ar fi să apară un om care să fie slujirea pură. Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiției, care spune: legea, legea, legea”.
Această declaraţie publică este, ca să-l parafrăzăm pe Liiceanu, de un „servilism pur”, este „Servilismul”! Astfel, dacă Laura Codruţa Kovesi este pentru Liiceanu „Slujirea”, el, care o preaslăveşte în termeni atît de indecenţi, ar putea fi numit „Slujitorul”!
Sigur, ar fi nedrept pentru Liiceanu să fie numit în acest fel dacă aceasta ar fi singura lui declaraţie de acest fel. Numai că istoria recentă ne demonstrează că astfel de „slujiri” a mai făcut Gabriel Liiceanu, mai ales faţă de Traian Băsescu, de care, ulterior, cînd acesta nu a mai fost Preşedinte, s-a dezis ca şi cînd gura nu i-ar mai fi mirosit a usturoi!
Iată, de pildă, ce declara Gabriel Liiceanu la Palataul Cotroceni, în 9 mai 2014, cînd era decorat alături de ceilalţi „intelectuali ai lui Băsescu”: „Timp de 10 ani cît aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decît să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim!”
Peste numai doi ani, cînd Băsescu nu mai era Preşedinte, acelaşi Gabriel Liiceanu avea să iasă de pe drumul pe care-l aşezase fostul preşedinte, scriind pe „contributors.ro” la 1 octombrie 2016: „Creditul pe care i l-am dat președintelui Traian Băsescu pentru cele două mandate ale sale nu-l regret nici astăzi. Dar ce s-a întâmplat apoi, după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ține de misterioasele abisuri ale firii omenești. Cred că a venit acum momentul să ies din tăcerea stupefiată în care m-a aruncat de-o vreme metamorfoza celui ce a urcat glorios și a coborât indecent scara puterii și căruia, vreme de zece ani, i-am acordat încrederea mea. Ar fi incorect față de mine însumi să nu o fac și, cred, într-un sens anume, și față de el”! Cel pe care-l pupase deseori în cur, devenise acum Cronos, personajul din mitologie care-şi devora copiii (comparaţia îi aparţine lui Liiceanu).
Ce mi se pare însă de-a dreptul şocant este faptul că Liiceanu nu este singur pe acest puturos culoar al linguşelii celor care deţin Puterea. La fel a făcut şi Mircea Cărtărescu, care o vedea şi el pe Codruţa Kovesi viitorul preşedinte al ţării, el făcînd parte, de asemenea, dintre „intelectualii lui Băsescu”, acelaşi Băsescu de care s-a dezis şi el imediat cînd n-a mai fost preşedinte!
Asta mă face să cred că „slujirea” la care fac trimitere aceşti „intelectuali” este, mai degrabă, termenul generic care defineşte „servilismul”. În antichitate, oamenii se salutau cu formula „servus” (sluga), o prescurtare a expresiei „ego sum servus tuus”, care însemna „eu sunt servitorul tău”.
Cu alte cuvinte, dacă Liiceanu crede că Laura Codruţa Kovesi este „Slujirea”, vrea să spună în acelaşi timp că el este „Slujitorul”, iar dacă fosta şefă a DNA este „Slujirea pură”, şi el devine astfel „Slujitorul pur”, adică „Slujitorul pur şi simplu”! „Slujitorul” acesta are faţă de „Slujire” exact sentimentul găinaţului faţă de tîrtiţa găinii.
Autor: Ion Spânu
Sursa: Cotidianul