Site icon gandeste.org

Slovacia vrea despăgubiri de 320 milioane de euro de la Enel

Guvernul slovac a anunţat că vrea să obţină despăgubiri cuprinse între 280 şi 320 milioane de euro de la grupul italian de utilităţi Enel, după ce un tribunal a invalidat un contract privind închirierea hidrocentralei de la Gabcikovo, transmite Wall Street Journal, conform ziarului Bursa.

Enel a intrat pe piaţa de electricitate din Slovacia în anul 2006, când a preluat un pachet de 66% din acţiunile companiei de utilităţi Slovenske Elektrarne (SE), pentru 840 milioane de euro. Guvernul slovac, care deţine restul de 34% din acţiunile Slovenske Elektrarne, susţine că Enel a încălcat contractul semnat în anul 2006, în condiţiile în care nu a furnizat Guvernului de la Bratislava suficiente informaţii cu privire la profiturile generate de hidrocentrala Gabcikovo, astfel că Executivul nu poate stabili dacă modul de distribuire a profiturilor este corect pentru stat, informează Agerpres.

“Vom încerca să obligăm Enel să returneze toţi banii pe care i-a câştigat în cei opt ani cât a operat hidrocentrala pe baza unui contract invalid”, a declarat premierul slovac Robert Fico. Acesta a adăugat că Slovacia va naţionaliza hidrocentrala de la Gabcikovo, care este responsabilă pentru 10% din producţia de energie electrică a acestei ţări.

Guvernul de la Bratislava estimează că hidrocentrala de la Gabcikovo a generat anual profituri cuprinse între 35 şi 40 de milioane de euro, în cei opt ani cât a fost gestionată de Enel.

Un purtător de cuvânt de la Enel a anunţat că firma va face apel la decizia tribunalului imediat după ce va primi motivaţia curţii. “Compania este convinsă, în continuare, de validitatea contractului, care a fost confirmat şi de prima instanţă în luna noiembrie 2013”, a declarat sursa citată.

De asemenea, oficialii Enel nu cred că această dispută legală va pune în pericol posibila vânzare a pachetului majoritar de acţiuni de la Slovenske Electrarne. Grupul italian a fixat drept termen limită începutul lunii aprilie, pentru depunerea de oferte angajante pentru pachetul său de 66% din acţiunile companiei Slovenske Elektrarne.

Enel, una din cele mai îndatorate companii europene de utilităţi, a scos la vânzare anul trecut participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România, în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor, pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a decis să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a hotărât să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.

Autor: Cotidianul

Exit mobile version