Un stat liber ar trebui să funcționeze ca un organism sănătos. Adică instituțiile lui să-și îndeplinească corect și independent rolul pentru care au fost create, așa cum inima, plămânii, ficatul, creierul și celelalte părți ale corpului uman respectă menirea primită de la natură în parametrii și limitele ce le-au fost sortite.
Dacă prelungim această paralelă, ar însemna că atunci când statul își pierde din libertate, când devine captiv, ar trebui să prezinte niște simptome de anormalitate precum oricare dintre organele mai sus menționate atunci când apare o boală.
Un simptom că în statul român actual s-a instalat o gravă disfuncționalitate este felul neechidistant, dezechilibrat, sfidător de partizan și discreționar în care funcționează justiția și instituțiile ei suport.
Laura Codruța Kovesi a devenit un fel de emblemă a acestei anormalități, cel mai proeminent exemplu de personaj situat de către sistem mai presus de lege.
A plagiat, dar, fiind confirmat oficial doar 4% din furtișag, ochiul vigilent și imparțial al dreptății unice și egale pentru toți a lăcrămat ca în prezența unui fir de praf ce nu merită a fi băgat în seamă.
A fost în sufrageria lui Oprea în ziua prezidențialelor din 2009, dar, deși tăcerea ei asupra acestui subiect reprezintă cea mai bună confirmare a prezenței sale acolo și, astfel, a pactizării ilegale cu politicul, nimeni dintre cei explicit îndrituiți și chiar obligați să îi ceară și o confirmare/negare verbală ori în scris (CSM, Inspecția Juridică, Parchetul General) nu cutează să facă asta.
S-a constituit o ditamai comisia parlamentară ca formă extremă de a smulge de la doamna Kovesi o poziție oficială despre participarea (sau nu) a domniei sale la „cina informală” organizată de Gabriel Oprea la el acasă. Refuză să se prezinte în fața acestei comisii (pe cine mai miră un nou afront?), ascunzându-se în spatele unor argumente pe cât de subțiri pe atât de sugestive pentru statutul acestei persoane de zeu păgân situat deasupra Constituției României (ART. 16, (2) Nimeni nu este mai presus de lege).
Dacă adăugăm la cele de mai sus valul de dezvăluiri devastatoare despre ilegalități, abuzuri, complicități și alte abateri de la drumul drept ale instituției conduse de doamna Kovesi, pentru care această doamnă ar trebui să răspundă nemijlocit, dar despre care tace sfidător, fără a-i cere nimeni socoteală, obținem un tablou în ulei păstos, tras nu cu penița, nu cu pensula, nici chiar cu batonul ci, de-a dreptul, cu spatula, al unui stat captiv, caricatural, împotmolit și bolnav, fără contururi și libertate de mișcare.
Cum să te aștepți de la un stat ținut în mână de un sistem de putere paralel, ocult, de o persoană intangibilă și fără pic de respect pentru poporul care o plătește, să funcționeze normal și să pună Constituția țării mai presus de orice interese meschine, de grup?
„Câinii latră, caravana trece” ni se potrivește în conjunctura actuală mai ceva ca unui stat deșertic.
Cu un CSM pur decorativ, cu un procuror general ales de oculți din cea mai flască plastilină, cu un președinte 3A (amorf, abulic și autist), iată că, într-o țară pretins democratică, într-un așa zis stat de drept, cineva poate să tacă și să nu pățească nimic, orice acuze și dovezi de ilegalitate i s-ar aduce.
Că doamna Kovesi sfidează un popor întreg prin tăcerea ei, crezând că astfel lumea va uita și domnia sa va ieși basma curată, poate avea o noimă. Așa își inchipuie dânsa că, prin lașitate, se va putea salva. Mulți procedează astfel în primul moment după ce sunt prinși cu ocaua mică. De cele mai multe ori vine, însă, și momentul doi. Cel în care trebuie să dea socoteală și tăcerea nu-i mai ajută ci le agravează situația.
Domnul procuror general Lazăr e, însă, mai greu de înțeles. Să-ți trădezi meseria, să-ți compromiți imaginea, să te lași transformat din om al legii în om al fărădelegii (ce altceva devine un complice la ilegalități?) – toate astea doar pentru o amăgitoare ascensiune în ierarhia statului – pare aberant și autodistructiv. Înțeleg că nu este lăsat să facă justiție adevărată cu doamna Kovesi (din motive de prietenie ori de șantaj) dar are (ar avea) în orice moment opțiunea retragerii. De ce nu pleacă? De ce alege să se murdărească? O fi vorba de ordine de nerefuzat ori de atracția irezistibilă a cocinii?
Cât despre domnul președinte Johannis, cei 3A explică totul. Domnia sa funcționează pe bază de cheiță. Ca soldățelul cu talgere din vechile iarmaroace. Ideile de patriotism, spirit de dreptate, spirit de sacrificiu nu au loc în vitrina sa de virtuți. Nu doar că nu vrea să scape de cheiță dar caută și cheițe de rezervă în caz că, cea curentă, se defectează.
Felul flagrant, strident, sfidător și … ghelbănesc (până la urmă) în care doamna Kovesi se pune ciuci ca să nu dea socoteală nimănui iar ceilalți, așezați în jurul ei, se deschid la toți nasturii vestmintelor ca să-i acopere cât mai bine, cu anvergura acestora și cu propriile oribilități, poziția indecentă, nu vor rămâne, la nesfârșit nesancționate. Iar atunci când adevărurile, deja evidente acum, vor fi omologate și prin rechizitorii trimise în instanță, unii se vor întreba: cum de a fost posibilă atâta captivitate?
Iată că a fost! Iată că este!
Sursa: Contele de Saint Germain